Urgența unei reforme – deschiderea papei Francisc spre diaconatul feminin

Poate ne aflăm în fața primei acțiuni semnificative a ceea ce ar putea fi o revoluție cu adevărat epocală și cred că e cea mai importantă dintre toate inițiativele meritorii de reformare întreprinse până acum de pontificatul lui Francisc. Dacă există într-adevăr o cale privilegiată pentru reînnoirea de care Biserica catolică are astăzi o imensă nevoie, aceasta este calea feminină.

 

Mai mult decât reformarea curiei, mai mult decât ecumenismul, mai mult decât reformarea moralei sexuale, mai mult decât libertatea sistemului de predare din facultățile teologice, mai mult decât multe alte lucruri, intrarea femeilor în structura ierarhică a Bisericii catolice ar avea efectul de a transforma în mod ireversibil această instituție demnă de venerație și puțin slăbită, strivită. Luând act de emanciparea feminină ajunsă de acum la împlinire în Occident și în toate domeniile vitale, Ioan Paul al II-lea a produs o serie de documente foarte elogiative față de ceea ce el definea a fi „geniul feminin”. Să ne gândim, de exemplu, la scrisoarea apostolică „Mulieris dignitatem” din 1988 și la specifica „Scrisoare către femei” din 1995. Însă nici în aceste texte, nici în altele papa polonez nu a definit niciodată ce anume înțelegea în mod real prin această expresie, folosită de multe ori, mai apoi, și de Benedict al XVI-lea în intervențiile sale cu privire la acest subiect.

 

Chiar și papa Francisc a vorbit în exortația apostolică din 2013, „Evangelii gaudium”, despre „geniul feminin”. Dar ieri, prin deschiderea față de diaconatul feminin, vorbind în fața a peste opt sute (800) de surori superioare, această ermetică expresie papală a primit în sfârșit posibilitatea de a trece de la starea de proclamare retorică înălțătoare la starea de cale instituțională concretă. Poate peste puțin timp nu se va mai vorbi de geniul feminin, ci de genii feminine, pentru că fiecare femeie în parte va avea în sfârșit posibilitatea de a dărui din nou, cu titlu deplin, patrimoniul ei genetic întregului organism al maicii Bisericii, care acum în mintea Sa este feminină numai în ce privește gramatica, pe când în ceea ce privește dreptul canonic este exclusiv masculină (iar de aici decurge sterilitatea ei actuală, pentru că și viața spirituală, dincolo de cea biologică, are nevoie de cromozomi y și de cromozomi x). Am folosit expresia „a dărui din nou” fiindcă deschiderea față de diaconatul feminin din partea papei Francisc nu este o noutate absolută: deja în Noul Testament se vorbește despre diaconese. Ba, mai mult, această deschidere papală poate comporta revoluția epocală despre care vorbeam, tocmai datorită faptului că face trimitere la o dublă fidelitate: la o fidelitate față de prezent, cu scopul de a face ca Biserica catolică să fie la înălțimea timpurilor în care emanciparea feminină este, cel puțin în Occident, un proces aproape împlinit, și la o fidelitate față de trecut, cu scopul de a recupera extraordinara inovație neotestamentară în ce privește rolul femeilor. Dacă citim Evangheliile vedem, de fapt, cum Isus, în mod cu totul discontinuu față de practica rabinică din acel timp, căuta și încuraja prezența feminină. Luca scrie, de exemplu, că în slujirea sa itinerantă „erau împreună cu el cei Doisprezece și câteva femei”, oferind și numele acestora: Maria Magdalena, Ioana, Suzana și adaugă că erau și „multe alte femei”, expresie din care este licit să deducem un număr de urmașe femei mai mult sau mai puțin egal cu cel al urmașilor bărbați. Deci, nu trebuie să ne surprindă faptul că în Biserica primară existau diaconese, așa cum apare din sfântul Paul care scrie: „V-o încredințez pe Febe, sora noastră, care este diaconesă a Bisericii din Cancreea (Romani 16,1; textul oficial al Conferinței Episcopale Italiene nu este din păcate fidel față de textul original, fiindcă traduce grecescul „diákonon” cu „slujitoare”! Foarte diferită este în schimb Bible de Jérusalem care traduce în mod corect: „diaconesse de l’Église”). Ce rezultat va avea comisia de studiu asupra diaconatului feminin pe cale de a fi instituită? Cât timp va trece înainte de a-și începe în mod efectiv munca? Cât timp va trece înainte de a-și oferi rezultatele muncii? Iar acestea ce gust vor avea? Sunt întrebări la care nu este posibil să răspundem în momentul de față, dar cu siguranță reforma la feminin a papei Francisc este o urgență căreia Biserica nu i se mai poate sustrage. Este vorba pur și simplu de dreptate: atunci când intrăm într-o oarecare biserică pentru Liturghie femeile sunt întotdeauna în majoritate decisă; cum este posibil ca niciuna din ele să nu poată comenta Evanghelia de la altar? Diaconatul feminin ar pune capăt acestei nedreptăți și va deschide multe drumuri noi. Este un vis destinat să se adeverească? Nimeni nu știe acest lucru, însă cu siguranță succesul reformei la feminin a papei Francisc va depinde de capacitatea de a ști să arate dubla fidelitate care este pusă în joc: fidelitate față de femeile de astăzi și fidelitate față de Învățătorul de acum două mii de ani în urmă, fidelitate față de actualitate și fidelitate față de acel veșnic principiu al egalității manifestat în momentul creației: „Iar Dumnezeu a creat ființa umană după chipul său, după chipul său a creat ființa umană, bărbat și femeie i-a creat”.

Vito Mancuso, teolog, 13 mai 2016.

Sursa: Vito Mancuso

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s