Ceea ce în ochii religiei este un sacrilegiu, pentru Isus este un gest al credinței

Duminica a 13-a de peste an, 28 iun. 2015

Fetiță, eu îți spun, scoală-te! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

În relatarea învierii fiicei conducătorului sinagogii și a vindecării femeii afectate de hemoragie, evanghelistul intenționează să reprezinte situația poporului lui Israel. Poporul care este supus legii, este mort, iar poporul care este exclus de lege trăiește într-o situație de impuritate, reprezentat de femeia cu hemoragie.

Ceea ce unește ambele episoade este:

–          Cifra doisprezece, indicată ca reprezentând anii de boală ai femeii și vârsta fiicei conducătorului sinagogii. Numărul doisprezece, știm lucrul acesta, este numărul care reprezintă cele douăsprezece triburi ale lui Israel.

–          Iar celălalt termen este cuvântul fiică, folosit de Isus pentru femeia care este vindecată și pentru a o indica pe fiica conducătorului sinagogii.

În ambele situații are loc vindecarea, recuperarea vieții printr-o încălcare a legii. Isus atinge, ia mâna fetiței, a cadavrului – și era interzisă în Cartea Leviticului atingerea unui cadavru –, și fetița revine la viață; în timp ce în fragmentul pe care încercăm să-l înțelegem și să-l examinăm acum, femeia însăși este cea care comite această încălcare a legii.

Scrie evanghelistul că această „femeie”, anonimă – înseamnă că este un personaj reprezentativ cu care se poate identifica fiecare cititor – „avea hemoragie”. Sângele reprezintă viața, iar a pierde sângele înseamnă a pierde viața. O femeie în aceste condiții, conform Cărții Leviticului, este o femeie în perpetuă stare de impuritate. Dacă nu este căsătorită, nu găsește pe nimeni care să se însoare cu ea, dacă este căsătorită, nu poate avea relații cu soțul ei; deci, este destinată sterilității, ba chiar poate fi de-a dreptul repudiată de soțul ei. Prin urmare, o femeie care nu mai are nicio speranță: este impură, nu poate intra în templu, nu poate celebra Paștele, este echivalată cu un lepros.

Așadar, pentru această femeie nu mai există speranțe. Dacă continuă să observe legea, merge în întâmpinarea morții. Dar ea, care a auzit fără îndoială cuvântul lui Isus, mesajul lui Isus, a auzit despre Isus care a purificat un lepros, despre Isus care nu se uită la meritele persoanelor, ci la nevoile lor – încearcă. Încearcă pe ascuns, pentru că o femeie care, în acele condiții, îl atingea pe un bărbat, în mod public și voluntar, era omorâtă, pentru că îl făcea să devină impur.

Ei bine, auzind vorbindu-se despre Isus, a simțit exact această iubire de la care nimeni nu se simte exclus, un Dumnezeu care se uită la necesitățile persoanelor. „Din spate i-a atins mantia”. Prin urmare, conform Cărții Leviticului, conform Cuvântului lui Dumnezeu, femeia comite o încălcare a legii, comite un sacrilegiu.

Isus simte, simte că o „putere a ieșit din el”, o putere a vieții, și întreabă: „cine mi-a atins hainele?”. Comportamentul discipolilor este acela de a-l considera pe Isus aproape ca pe un nerod; îi spun: „Tu vezi că mulțimea ți se înghesuie în jur și te întrebi cine te-a atins?”.

Ce vrea să spună evanghelistul? Discipolii sunt alături de Isus, dar nu sunt aproape de el; ei îl însoțesc, dar nu-l urmează. Nu este suficient să stăm alături de Isus pentru a percepe și a primi forța vieții sale.

Dar Isus privește „ca s-o vadă pe cea care făcuse aceasta”. Iar femeia, „cuprinsă de frică și tremurând…”; De ce cuprinsă de frică? A comis o încălcare a legii, din cauza căreia merită pedeapsa cu moartea și, de aceea, se așteaptă la o mustrare, la o pedeapsă din partea Domnului.

„I s-a aruncat în față și i-a spus tot adevărul”. Iată, ceea ce în ochii religiei este considerat un sacrilegiu, în ochii lui Isus este, în schimb, un gest al credinței. „Isus i-a zis: «Fiică»” – este același termen folosit pentru fiica conducătorului sinagogii, un termen care indică, deci, poporul Israel –, „credința ta te-a salvat!”.

Credința ta? Femeia a încălcat un precept religios; ei bine, ceea ce în ochii religiei este o încălcare a legii lui Dumnezeu și un sacrilegiu, pentru Isus este un gest de credință. Dumnezeu nu se oferă ca premiu pentru purtarea bună, ci ca un dar. Premiul depinde de cel care îl primește, darul depinde de generozitatea celui care dăruiește. Așadar, nimeni nu se poate simți exclus de Domnul.

Și nu numai atât. Isus nu o trimite la templu ca să ofere cei doi porumbei, așa cum era prevăzut de lege, ci îi spune: „Mergi în pace!”, adică mergi spre fericire!

A început o nouă epocă, în care omul nu mai trebuie să-i ofere lui Dumnezeu, ci trebuie să accepte un Dumnezeu care i se oferă lui pentru ca viața sa să fie deplină și fericită.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Marcu 5, 21-43

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s