Efectul noii învățături și schimbarea de strategie

Duminica a 5-a de peste an, 4 febr. 2018

A vindecat pe mulți care erau afectați de diferite boli – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

Evanghelistul Marcu ne prezintă care a fost efectul primei învățături a lui Isus în sinagogă. Să citim primul capitol, de la versetul 29 până la 39.

„Și, ieșind din sinagogă, s-a dus imediat în casa lui Simon și Andrei, împreună cu Iacob și Ioan”. Avem deja o primă anomalie: Simon și Andrei nu au fost la sinagogă. Era obligatoriu să participe la cult. Deci, e vorba de o comunitate de frați puțin mai liberă din punct de vedere religios. Și iată că se petrece imprevizibilul, și e efectul învățăturii. Și care a fost acesta? „Soacra lui Simon zăcea la pat având febră”. Aceasta nu este o veste de mare importanță. Femeia pe vremea aceea nu avea chiar nimic, nu era luată în considerație și, în plus, are febră, deci, într-un anumit mod este impură, este ceva ce trebuie ignorat. În schimb, iată efectul învățăturii noi sau, mai bine zis, a noii învățături pe care Isus a transmis-o în sinagogă.

„Și imediat i-au vorbit despre ea”. Învățătura lui Isus este expresia iubirii lui Dumnezeu pentru toate creaturile. Nu există persoane de categoria întâi, de a doua sau de ultima categorie, ci toate creaturile sunt obiectul iubirii sale. Așadar, îi vorbesc imediat despre ea. Ei bine, Isus putea ignora acest fapt. Repet: e o femeie, nu valorează nimic și, în plus, are febră. În schimb, Isus „s-a apropiat și, prinzând-o de mână, a ridicat-o, iar febra a lăsat-o și ea a început să-i slujească”. Faptul că această femeie începe să slujească nu este o diminuare a figurii femeii sau a rolului femeii, ci o exaltare pe care evangheliștii o fac. În cultura acelei epoci Dumnezeu era înconjurat de îngeri care îl slujeau; erau numiți îngerii slujirii. Așadar, a-l sluji pe Dumnezeu era sarcina creaturilor spirituale celor mai apropiate de el. Apoi exista întreaga categorie a neamului omenesc, iar la urmă, excluse, departe de Dumnezeu, erau femeile. Iată, faptul că această femeie începe să slujească… (verbul este diaconeo, din care derivă termenul diacon, pe care toți îl cunoaștem și înseamnă o slujire neobligatorie, ci îndeplinită în mod voluntar din iubire), indică în evanghelii că femeile sunt echivalate cu ființele spirituale cele mai apropiate de Dumnezeu, cu îngerii.

„Când s-a înserat”. Pentru prima dată apare acest termen. Va apărea de cinci ori și este mereu negativ în Marcu. „După ce a apus soarele”. Iată, de ce după apusul soarelui? Știm că e sâmbătă, iar sâmbăta nu se poate face nicio acțiune, cu atât mai puțin nu pot fi îngrijiți bolnavii. „După apusul soarelui îi aduceau toți bolnavii și îndemoniții”. Ce vrea să ne spună evanghelistul? În timp ce în casă necesitatea unei persoane, fie aceasta și o femeie, era mai importantă decât împlinirea poruncii sabatului (porunca cea mai importantă, unica pe care și Dumnezeu însuși o împlinea, din cauza căreia Isus nu putea, nu ar fi trebuit să îngrijească o femeie), în oraș sabatul, împlinirea legii este mai importantă decât binele persoanelor. Așadar, au așteptat să se termine sabatul. Împlinirea legii întârzie experiența iubirii Domnului.

„Îi aduceau toți bolnavii și îndemoniții”. Este pentru prima dată când apare în Marcu acest termen, îndemonit. Ce înseamnă? În sinagogă Isus s-a înfruntat cu o persoană posedată de un spirit impur. Nimeni nu știa că această persoană avea un spirit impur. Prilejul ciocnirii cu Isus a făcut ca acest lucru să iasă la iveală. Pe când îndemonitul este cel care (desigur, este și el posedat de un duh impur) își manifestă în mod obișnuit acest comportament și, din cauza asta, este o persoană cunoscută.

„Tot orașul era adunat în fața ușii. A vindecat pe mulți care sufereau de diferite boli și a alungat mulți demoni”. Iată, la fel și aici, apare pentru prima dată termenul demon. Va apărea de nouă ori în evanghelia lui Marcu. Ce este acest termen? În vechiul testament se găsesc de 19 ori rămășițe ale credințelor mitologice din acea epocă, de exemplu faunii, satirii, sirenele, iar traducătorii greci au tradus totul în mod automat cu demoni, ființe intermediare. De exemplu, în cartea profetului Isaia, cap. 34, la versetul 14, se citește: „Țapii păroși se vor întâlni cu hienele; satirii se vor chema unul pe celălalt, acolo se va așeza și Lilit”. Lilit este un demon feminin, responsabil cu mortalitatea infantilă. Deci, era o întreagă lume mitologică și a fost tradus totul cu demoni. În evanghelii acești demoni indică anumite realități care îl împiedică pe om să primească mesajul lui Isus sau îl fac să devină refractar față de mesajul său. Așadar, indică adeziunea față de unele valori, ideologii care nu-i permit omului să-l accepte pe Isus. Ei bine, învățătura lui Isus, predicarea lui Isus îl eliberează pe om de toate acestea.

„Dar nu le permitea demonilor să vorbească pentru că îl cunoșteau”. În ce sens îl cunoșteau? Asemenea persoanei din sinagogă posedate de spiritul impur: „Tu ești sfântul lui Dumnezeu”, adică ești mesia care trebuie să ne învețe legea, care trebuie s-o împlinească cu fidelitate și apoi să ne-o impună. Isus, în schimb, îi va elibera pe oameni de observarea legii.

„Dimineața devreme s-a sculat pe când era încă întuneric și, ieșind, s-a retras într-un loc pustiu și acolo se ruga”. Este prima din cele trei dăți când Isus se roagă în această evanghelie și mereu în momentele critice pentru discipolii săi. Se va ruga în capitolul 6 în momentul împărțirii cu alții a pâinilor, momentul de exaltare a discipolilor, și se va ruga apoi în capitolul 14, în Ghetsemani, un moment de criză pentru discipoli.

Ei bine, Isus a ieșit, „dar Simon și cei care erau cu el…”. Iată, este deja semnalată o fractură. Isus i-a invitat pe discipoli să stea cu el, dar există un grup care stă cu Simon. Simon este liderul, șeful. „Au pornit pe urmele lui”. Termen negativ care în vechiul testament indică vânătoarea de către faraon a evreilor care au fugit din sclavie. „L-au găsit și i-au zis: «Toți te caută»”. Acest verb, a căuta, este mereu negativ, are întotdeauna o conotație negativă în evanghelii.

„Și le-a spus: «Să mergem în altă parte, prin satele învecinate, ca să predic»”. Iată, avem o schimbare în strategia lui Isus. În sinagogă i-a învățat pe oameni, iar a învăța înseamnă a expune noutatea pornind de la textele vechiului testament. Acum, după conflictul din sinagogă, Isus schimbă strategia: nu mai învață, ci predică. A predica înseamnă a vesti noutatea împărăției fără a se sprijini pe realitățile antice ale Israelului.

„Căci pentru aceasta am (nu venit, ci) ieșit. Și a mers prin toată Galileea”. Și iată lovitura de atac a evanghelistului: „predicând”. Isus nu-i mai învață pe oameni, ci predică „în sinagogile lor și alungându-i pe demoni”. Fragmentul evanghelic se încheia așa cum a început: locurile religioase, sinagogile, sunt locuri în care se cuibăresc demonii. Adică, ce înseamnă asta? Sunt locuri de cult, locuri religioase unde o ideologie care este contrară Tatălui lui Isus, îl supune pe om, împiedică propria sa fericire. Iată, acțiunea lui Isus este aceea de a-i elibera pe oameni de toate acele ideologii religioase care împiedică dezvoltarea și creșterea lor.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Marcu 1, 29-39

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s