Falimentul lui Isus…

Duminica a 21-a de peste an, 23 aug. 2015

La cine vom merge? Tu ai cuvinte de viață veșnică – Comentariu la Evangheliei de pr. Alberto Maggi, OSM

 

Evanghelistul înregistrează cu amărăciune cum lungul discurs al lui Isus din sinagoga din Cafarnaum, centrat în totalitate pe Euharistie, a fost un mare faliment.

Ridiculizat de conducătorii religioși, care nu înțeleg cum vorbește omul acesta despre mâncatul cărnii lui și băutul sângelui lui, Isus nu este înțeles nici de discipolii lui.

Scrie evanghelistul că „mulți dintre discipolii lui, după ce au ascultat, au zis: «Acest cuvânt este dur»”. Termenul tradus aici cu „dur” este grecescul „skleros”, care înseamnă ceea ce este insolent, ceea ce este ofensiv. Ce este acest cuvânt dur?

Înainte de toate este detașarea lui Isus de tradiția părinților: în timp cei discipolii îi urmează pe părinții Israelului, Isus invită la urmarea Părintelui. Dar, apoi, mai presus de toate, au înțeles faptul că ei – care îl urmează pe Isus din ambiție (să ne amintim că îl urmează pentru că vor ca Isus să devină regele poporului) –, dacă vor să-l urmeze pe Isus, asemenea lui trebuie să devină dar, trebuie să devină pâine pentru alții. Acest „dur” înseamnă „inacceptabil”.

Prin urmare, murmură împotriva lui Isus. Au murmurat Iudeii (autoritățile religioase), murmură poporul și, de asemenea, murmură și discipolii împotriva lui Isus.

Așadar, Isus declară: „Acest lucru vă scandalizează?”. Scandalul este moartea Mesiei. Ei  nu pot accepta un mesie care merge în întâmpinarea morții. „Dar dacă – spune Isus – l-ați vedea pe Fiul omului urcându-se acolo unde a fost mai înainte?”. Moartea era considerată o coborâre în împărăția morților, iar învierea o urcare. Dar pentru a urca era necesară trecerea prin moarte. Isus va trece prin moartea cea mai scandaloasă, cea mai infamantă, prin răstignire, rezervată celor blestemați de Dumnezeu.

Și iată indicația importantă și prețioasă pe care Isus o dă – și evanghelistul ține să sublinieze acest lucru – despre semnificația Euharistiei: „Duhul este acela care dă viață, carnea nu folosește la nimic”. Ce vrea să spună Isus? A mânca pâinea, și anume carnea – este semnificația Euharistiei – fără ca apoi să devii pâine pentru alții, nu îți folosește la nimic. O participare la Euharistie în care iubirea care este primită nu se transformă și în iubire comunicată, nu folosește absolut la nimic.

Dar Isus garantează: „Cuvintele pe care vi le-am spus sunt Duh și sunt viață”. cine primește această pâine și se face el însuși pâine pentru alții, descoperă în sine puterea generatoare a acestor cuvinte care degajează energii vitale.

„Dar între voi”, adaugă Isus, „sunt unii care nu cred”. Este falimentul lui Isus. Mulți îi răspund că discursul său este dur, mulți nu cred. Adaugă de-a dreptul că între ei există unul „care îl va trăda”. Este falimentul total al lui Isus. Dar Isus nu are de gând să-și schimbe programul; dimpotrivă, îi provoacă pe discipolii săi, care, „din acel moment”, scrie evanghelistul, „s-au întors și nu mai mergeau cu el”. Isus nu aleargă după ei (Isus este dispus să rămână singur, numai să nu-și schimbe programul), ci îi provoacă și îi întreabă pe cei Doisprezece: „Vreți să plecați și voi?”. Ei îl urmează pe Isus pentru conveniența lor, pentru necesitatea lor, și nu au înțeles că pentru a-l urma pe Isus trebuie, în schimb, să-și proiecteze propria viață pentru binele și necesitatea celorlalți.

„Îi răspunde Simon Petru”. Să ne amintim că pe acest discipol îl cheamă Simon, dar are un supranume negativ, Petru, pe care evangheliștii îl indică atunci când este în opoziție față de Isus. Atunci când este prezentat cu numele și cu supranumele, înseamnă că acest discipol este pe de o parte de acord cu Isus, iar pe de altă parte nu. „Doamne, la cine să mergem? Tu ai cuvinte de viață veșnică”.

Iată, Petru, Simon a înțeles că cuvintele lui Isus, care s-au făcut carne în el, sunt acelea care comunică viața capabilă să depășească moartea. Dar, iată partea negativă, „noi am crezut și am cunoscut că tu ești sfântul lui Dumnezeu”.

„Sfântul lui Dumnezeu” este o expresie care îl indică pe Mesia tradiției, care a apărut alte ori în evanghelie într-un context negativ, în Marcu și în Luca, în gura spiritelor impure sau a demonilor și a Mesiei așteptării populare, adică acela care ar fi trebuit să restaureze monarhia, acela care ar fi trebuit să-i domine pe păgâni și, mai presus de toate, acela care ar fi trebuit să respecte legea lui Dumnezeu și să o impună.

Acesta este Mesia pe care Petru îl dorește și acesta va fi motivul care îl va duce la trădare.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Ioan 6, 60-69

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s