Consecințele fricii de Dumnezeu

Duminica a 33-a de peste an, 19 nov. 2017

Ai fost fidel peste puțin, ia parte la bucuria stăpânului tău – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

Cu Isus relația cu Dumnezeu, cu Tatăl, se schimbă. Nu mai suntem slujitorii Domnului, ci fiii Tatălui. Într-adevăr, o idee greșită despre Dumnezeu poate să distrugă existența și să împiedice trecerea de la starea de slujitor la cea de fiu.

 

Să ascultăm ce ne scrie Matei în evanghelia sa, capitolul 25, de la versetul 14 la 30. Isus vorbește despre împărăție, despre Împărăția Cerurilor. „Se va întâmpla, de fapt, ca unui om care, plecând într-o călătorie, i-a chemat pe slujitorii săi…”. În lumea orientală toți angajații unui personaj important sunt numiți slujitori, chiar dacă este vorba, ca în cazul de față, de funcționari cu rang înalt.

 

„Și le-a încredințat bunurile sale”. Acest domn nu-și lasă bunurile în custodie, ci le transferă. Verbul „a încredința” folosit de evanghelist înseamnă „a da” fără a lua după aceea înapoi. „Unuia i-a dat cinci talanți”. Talantul era o măsură de valoare foarte importantă, valoarea sa oscilând între 26 și 36 kg. de aur. Un talant corespundea aproximativ cu 6.000 de dinari, și anume cu 20 de ani de salariu al unui muncitor, deci un noroc imens.

 

Ei bine, „unuia i-a dat cinci talanți, altuia doi, iar altuia unul, fiecăruia după propria capacitate”. Literalmente: „fiecăruia după propria putere”. Domnul, stăpânul, își cunoaște funcționarii și le știe capacitățile. „Cel care primise cinci talanți s-a dus imediat să-i investească”. La fel face și cel care primise doi. Primul câștigă alți cinci, la fel și celălalt îi dublează, câștigând alți doi. Se comportă ca niște domni, ca și cum talanții ar fi ai lor.

 

„Dar cel care avea un singur talant…”. Atenție. Nu înseamnă că, primind un singur talant, a primit puțin, ci, repet, un talant înseamnă aproximativ 30 kg. de aur sau 20 de ani de plată a unui muncitor. Deci, un noroc enorm, dar el rămâne slujitor, nu se simte domn. „S-a dus să sape o groapă în pământ”. Îngropându-și acest talant era ca și cum și-ar fi îngropat propria viață. Dar face acest lucru și pentru faptul că, potrivit dreptului rabinic, atunci când cineva îngropa banii care i-au fost dați, acesta, în caz de furt, nu era ținut să-i restituie.

 

Deci adoptă toate măsurile de precauție. El nu crede în generozitatea stăpânului său „și a ascuns banii stăpânului său. După mult timp stăpânul acelor slujitori vine…”. Evanghelistul vorbește la prezent, reprezentând o acțiune care continuă în comunitatea lui Isus. „Și a vrut să regularizeze socotelile cu ei”. Nu vine pentru a i se restitui ceea ce el dăruise, ci pentru a vedea ce au făcut cu ceea ce le dăruise.

 

„S-a prezentat cel care primise cinci talanți și a adus alți cinci talanți spunând: «Domnule, mi-ai dat cinci talanți, iată, am câștigat alți cinci talanți»”. Ei bine, în acest punct domnul, stăpânul, nu cere înapoi ceea ce el dăduse, ci se bucură și exclamă: „Bine…”. Iar această exclamație se aseamănă cu cea a creatorului, din cartea Genezei, atunci când Dumnezeu admiră lucrarea sa. „Slujitor bun și fidel – i-a spus stăpânul său –, ai fost fidel peste puțin…”. Spune „puțin”, dar este vorba de o enormitate, de un noroc imens, 150 kg. de aur, un noroc extraordinar, iar stăpânul spune că era puțin.

 

„Îți voi da putere peste mult. Ia parte la bucuria stăpânului tău”. Îl invită să devină părtaș la toate bunurile sale, la toată viața sa și îl face să treacă din starea de slujitor la cea de stăpân, liber la fel ca și el. Același lucru și pentru cel care a primit doi talanți. În schimb, este diferită situația pentru cel care a primit un talant.

 

„S-a prezentat în sfârșit și acela care primise un talant și a spus: «Domnule, știu…»”. El raționează în baza a ceea ce știe, dar este o cunoaștere greșită. „Știu că ești un om aspru, care seceri unde nu ai semănat și aduni de unde nu ai împrăștiat”. Dar aceasta este o imagine distorsionată despre stăpânul său, care nu este justificată de narațiune. În relatare vedem un stăpân nu generos, ci exagerat de generos, care nu doar nu vrea înapoi norocul enorm pe care l-a lăsat funcționarilor săi, ci îi face de-a dreptul părtași la întregul său patrimoniu, la întreaga sa viață.

 

„M-am temut”. Iată unde vrea să ajungă evanghelistul prin această povestire. O imagine distorsionată despre Dumnezeu, teama de Dumnezeu, pot fi fatale pentru om, căruia îi este frică să acționeze de teama reproșului sau de teama de a nu greși. Va spune Ioan în Scrisoarea întâi: „În iubire nu este frică. Cine se teme nu a ajuns la desăvârșire în iubire”.

 

„M-am temut și m-am dus și am ascuns talantul tău”. În timp ce ceilalți și-au însușit talanții primiți și au acționat în mod liber, acesta a rămas slujitor, și subliniază: „în pământ. Iată ceea ce este al tău”. Nu a considerat niciodată acest talant ca fiind al lui. Și iată reacția stăpânului: „Stăpânul i-a răspuns: «Slujitor rău și leneș, tu știai că secer unde nu am semănat»”. Omite definiția „om aspru”. „Și adun de unde nu am împrăștiat…”. Stăpânul nu este de acord cu imaginea pe care slujitorul o are despre el. E o imagine distorsionată.

 

„Ar fi trebuit să încredințezi banii mei bancherilor și, astfel, întorcându-mă, aș fi retras ceea ce este al meu plus dobânda. Teama acestui om de a nu greși a paralizat acțiunea sa, creșterea sa. Și iată sentința: „Luați-i, așadar, talantul…”. Nu a știut ce să facă cu el. Era un noroc și nu a știut să-l folosească, ba, dimpotrivă, acest noroc, pe care domnul i l-a dat, devenise pentru el motiv de neliniște, de angoasă și de preocupare. Atunci domnul îi spune: „este inutil să-l ții”. „Dați-l celui care are zece talanți”.

 

Acest individ nu este pedepsit pentru că ar fi făcut ceva rău. Pur și simplu, nu a făcut nimic. Și iată sentința: „căci oricine are…”. Acest verb, „a avea”, l-am întâlnit deja în evanghelia lui Matei în parabola celor patru terenuri, și înseamnă „a produce”, îl indică pe acela care produce. „Oricine are”, adică oricine produce și face să rodească ceea ce îi este dat, „va avea din abundență; dar celui care nu are, îi va fi luat și ceea ce are”.

 

Cine produce iubire primește din partea Tatălui o capacitate și mai mare, o capacitate majoră de iubire. În schimb, cel care nu iubește, cel care nu-și orientează propria viață spre binele altora, face ca propria-i viață să se atrofieze și rămâne fără nimic. „Iar pe slujitorul inutil…”. Inutil, pentru că nu a știut ce să facă cu acest noroc. „Aruncați-l afară în întuneric”. În realitate, el e deja în întuneric, pentru că, îngropându-și talantul, s-a îngropat singur pe sine. „Acolo va fi plânset și scrâșnet de dinți”.

 

„Plânset și scrâșnet de dinți” este o expresie echivalentă cu cea din italiana noastră când spunem „îmi vine să-mi smulg părul din cap”. Este exprimarea disperării de a-ți fi ratat propria viață.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Matei 25, 14-30

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s