vito-mancusoIubire? Iertare? În această lume unde totul este calcul, tehnică, prestație, în această lume în care totul răspunde unei logici a legalului, a utilului, a rentabilului, a necesarului; în această lume în care mereu și oricum toți trebuie să plătească orice lucru cu bani, dar încă și mai mult cu libertatea, cu timpul, cu viața; în această lume de tari, de șmecheri, de puternici și prepotenți, în această lume care așa este și așa va fi mereu, sarcina Bisericii, declară în sfârșit un Papă, este o alta: nu de a fi a nu știu câta instituție guvernată de putere și de bogăție, ci de a fi un „semn al contradicției”, paradox, scandal, și astfel de a face trimitere la un alt stil și la o altă posibilă viață. Este utopia gratuității, a dezinteresului, a generozității, a nobleței sufletului: a tuturor lucrurilor la care se referă Francisc spunând „milostivire”. Acest cuvânt puțin uleios și degradat pentru limbajul contemporan, și pe care aproape nimeni nu-l mai folosește, dobândește cu el un gust nou și o prospețime neașteptată.

 

Pentru lumea în care trăim și muncim legea este și va fi mereu importantă, lumea nu se poate lipsi de ea, așa cum nu se poate lipsi de sabie pentru a-i pedepsi pe transgresori. Însă sarcina acelei nebunii care se numește creștinism este o alta. Și în sfârșit de mai bine de trei ani a sosit un Papă „de la sfârșitul lumii” ca să reafirme că Biserica există pentru a indica că în adâncul existențelor noastre există ceva mai important decât legea și ordinea, și acel ceva este ființa umană în concretețea ei. Care cuprinde și acele dezordini umane pe care Biserica le numește „păcate”. Și acea dezordine foarte deosebită care este avortul.

 

Asta nu înseamnă că pentru Papa păcatele nu mai sunt relevante și că avortul nu mai este păcat. Dimpotrivă: „Vreau să reafirm cu toate forțele mele că avortul este un păcat grav, deoarece pune capăt unei vieți inocente”. Avortul ca atare nu va fi niciodată acceptabil pentru conștiința creștină, căci aceasta este convinsă că în fața unei vieți diferite de cea proprie, domnia Eu-ului trebuie să se oprească și să procedeze cu maxim respect, sub însemnul non-violenței și a acelei culturi a păcii pe care ne dorim ca Statele să o aplice în rezolvarea conflictelor, și cât mai multe persoane în alimentarea și în tratarea animalelor. Acea ființă minusculă chemată la existență fără știrea ei, și care acum în sânul matern vrea doar să trăiască, trebuie protejată și lăsată să subziste în elanul ei vital: nu este nevoie să fim creștini ca să recunoaștem acest lucru, toate religiile recunosc acest lucru, la fel ca numeroși filosofi printre care Giordano Bruno și Noberto Bobbio. Dar un lucru este avortul, și cu totul alt lucru este femeia care avortează și medicul care îi procură avortul. Dacă aceste persoane înțeleg răul comis față de acea ființă minusculă inocentă (uneori comis pentru a evita alte rele mai iminente), Biserica lui Francisc este gata să acorde iertarea în modul cel mai simplu, pentru că ceea ce până acum era rezervat episcopilor este acum acordat în mod ordinar tuturor preoților.

 

Scrie Papa: „Acord de acum înainte tuturor preoților facultatea de a absolvi pe toți cei care au procurat păcatul avortului”. De ce? Pentru că „pot și trebuie să afirm că nu există niciun păcat la care milostivirea lui Dumnezeu nu poate ajunge și nu poate să-l distrugă”.

 

Suntem departe ani lumină de acea intransigență care în 2009 l-a făcut pe un episcop brazilian s-o excomunice pe mama și pe medicii care au făcut-o să avorteze pe fetița de 9 ani, însărcinată în urma unei violențe a tatălui vitreg și care își risca viața chiar și din cauza faptului că ar fi fost vorba de o naștere de gemeni. La vremea aceea purtătorul de cuvânt din Vatican al Consiliului Pontifical pentru Familie l-a sprijinit pe episcop, afirmând că Biserica „nu poate niciodată să-și trădeze vestirea ei, care este aceea de a apăra viața de la zămislire până la sfârșitul ei natural, chiar și în fața unei drame umane atât de puternice”. Papa Francisc spune în schimb un alt lucru: nu mai poziționează Biserica în apărare ca pe o santinelă rigidă, ci în atac, în centrul lumii, ca să vestească nebunia iubirii universale numită de el milostivire. Această poziție a sa va putea deschide o dezbatere cu privire la numărul tot mai mare al medicilor obiectori de conștiință? Dacă, într-adevăr, este adevărat faptul că avortul este un rău, atunci este la fel de adevărat că uneori (de exemplu în caz de violență carnală sau de pericol de moarte pentru mamă) este un rău necesar pentru a evita alte rele mai mari.

 

Denigratorii Papei, deloc puțini la număr, vor avea acum argumente ulterioare pentru a-l acuza de laxism. Dar ei nu știu ceea ce spun. Nu există nicio urmă cât de mică de laxism în acest document, nici în întreaga predicare, nici în persoana austeră a papei Francisc. Există cel mult rigoarea atentă a celui ce a înțeles într-adevăr în ce constă revoluția evanghelică, de prea multe ori trădată de aparatele ecleziastice, preocupate de putere și de ordine, și nu de a fi coerente cu acea iubire evanghelică care vrea întotdeauna și exclusiv binele concret al persoanei concrete, și care de aceea știe să fie și mai puternică chiar decât legea, inclusiv cea bisericească.

 

Vito Mancuso, teolog, 22 noiembrie 2016

Sursa: Vito Mancuso

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.