ulivopalme-294x154Cutremur la Ierusalim… 

„Intrând în Ierusalim, Isus face ceea ce nu ar fi trebuit să facă, lucru care îl va costa viața: se duce să atingă interesele castei sacerdotale la putere…”. Pe ilLibraio.it, în vederea Duminicii Floriilor, intervenția fratelui Alberto Maggi, biblist împotriva curentului 

„Când a intrat el în Ierusalim, întregul oraș a fost zguduit” (Matei 21,10). Pentru a indica intrarea lui Isus în Ierusalim, evanghelistul întrebuințează un verb grec (verbul seiô) care era folosit pentru mișcările telurice: venirea lui Cristos provoacă un adevărat cutremur în întregul oraș, nu doar în instituții, ci și printre locuitori. Pentru conducătorii religioși divinitatea trebuie să fie adorată, venerată, slujită în aurita captivitate a unui templu, foarte bine delimitat în sarcofagul unui sistem doctrinal perfect. Dar atunci când acest Dumnezeu încearcă să se arate, să se facă vizibil, autoritățile sunt cuprinse de panică și se pun de acord în mod unanim cu privire la unicul lucru care trebuie făcut: eliminarea lui. Este în joc supraviețuirea instituției religioase însăși. Și totuși Isus la intrarea sa în Ierusalim a fost primit cu strigăte de bucurie pline de entuziasm. Este adevărat, dar numai din cauza faptului că mulțimea a confundat persoana. Pentru intrarea sa triumfătoare în Orașul Sfânt, Isus nu a ales un animal de călărie regal, așa cum era catârul, folosit de regi, sau un cal de luptă, ci un măgăruș, mijlocul normal de deplasare al oamenilor obișnuiți. Dar ochilor atenți ale autorităților religioase nu le-a scăpat însemnătatea profetică a gestului lui Isus, care prin alegerea sa actualiza profeția lui Zaharia, potrivit căreia așteptatul Mesia ar fi sosit la Ierusalim călărind un măgăruș, în semn de ne-belicozitate („Arcul de război va fi distrus și neamurilor le va vesti pacea”, Zaharia 9,10). Dar mulțimea nu înțelege, așteaptă un Mesia puternic, de aceea își așterne mantiile pe drum, ca semn de supunere față de rege, și strigă: „Osana fiului lui David!” (Matei 21,9). Iată pe cine îl așteaptă: pe fiul lui David, adică un Mesie care să semene cu regele care prin violență a reușit să reunească triburile lui Israel și să-și inaugureze marea și puternica sa împărăție. Această împărăție l-a costat o baie de sânge, atât de mare încât atunci când David dorește să-i construiască un Templu Domnului, acesta îl refuză cu cuvintele: „Nu vei construi Templul pentru numele meu, pentru că ai vărsat prea mult sânge pe pământ înaintea mea” (1 Cronici 22,8).

Isus nu este fiul lui David, nu are nimic în comun cu banditul plin de cruzime din pustiu care a ajuns la putere printr-o serie incredibilă de omucideri, și care era cunoscut, în mod sinistru, ca fiind cel care „nu lăsa în viață nici bărbat, nici femeie” (1 Samuel 27,9.11). Isus este fiul lui Dumnezeu, a cărui misiune este aceea de a salva și nu aceea de a distruge. Cristos nu vine cu violența, ci cu iubirea sa, nu supune, ci slujește, nu impune, ci oferă, nu ucide, ci își dăruiește propria viață, nu învie împărăția de acum defunctă a lui David, ci inaugurează împărăția lui Dumnezeu. Intrând în Ierusalim, Isus face ceea ce nu ar fi trebuit să facă, lucru care îl va costa viața: se duce să atingă interesele castei sacerdotale la putere, detronează unica adevărată divinitate adorată de conducătorii religioși: banul. Într-adevăr, intrând în Templu, Isus nu se limitează, purificând locul sfânt, să-i alunge pe negustori, pe cei care vindeau, ci îi alungă și pe cumpărători, împiedicând de facto cultul. Prin gestul său Isus lovește la inimă sistemul economic al sanctuarului, cel pe care se sprijinea puterea castei sacerdotale. Atingând economia Templului, Isus nu lovește doar în buzunarele preoților, ci și în cele ale locuitorilor Ierusalimului, care trăiau din traficul religios, din pelerinaje, din comerțul pe cât de sfânt pe atât de rentabil. Și astfel, în decurs de câteva ore, aceleași persoane care l-au primit pe Isus cu strigătul „Osana”, vor striga plini de furie: „Răstignește-l!” (Marcu 15,13). Îl așteptau pe Mesia fiul lui David, nu știu ce să facă cu un Mesie Fiu al lui Dumnezeu. În locul lui Dumnezeu ei îl preferă pe Mamona (Matei 6,24), și încă o dată interesul este confirmat ca fiind adevăratul dumnezeu al acestei lumi, iar conveniența ca fiind scopul tuturor alegerilor, după cum prevăzuse Isus în mod dramatic: „Haideți să-l ucidem ca să avem noi moștenirea lui!” (Matei 21,38).

Pr. Alberto Maggi, biblist.

 

AUTORUL – Alberto Maggi, frate din Ordinul Slujitorii Mariei, a studiat în Facultățile Teologice Pontificale Marianum și Gregoriană din Roma și la École Biblique et Archéologique Française din Ierusalim. Fondator al Centrului de Studii Biblice «Giovanni Vannucci» la Montefano (Macerata), se îngrijește de răspândirea sfintelor scripturi interpretându-le întotdeauna în slujba dreptății, și niciodată a puterii. A publicat, printre altele: Roba da preti; Nostra Signora degli eretici; Come leggere il Vangelo (e non perdere la fede); Parabole come pietre; La follia di Dio; Versetti pericolosi; Chi non muore si rivede – Il mio viaggio di fede e allegria tra il dolore e la vita, etc.

Sursa: ilLibraio.it

2 gânduri despre „O reflecție de autor în vederea Duminicii Floriilor

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.