Duminica a 4-a a Paștelui, 17 apr. 2016

Oilor mele eu le dau viață veșnică – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

De fiecare dată când Isus, fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu el însuși, se află în templul din Ierusalim, locul cel mai sacru de pe pământ, locul cel mai sfânt din Ierusalim, locul unde se considera că era prezent Dumnezeu însuși, deci, de fiecare dată când Isus se află în templu este întotdeauna o situație de conflict. În pericopa pe care o vom vedea este ultima dată când Isus se află în templu, în sanctuarul din Ierusalim, iar de această dată vor încerca de-a dreptul să-l omoare cu pietre.

Să vedem ce s-a întâmplat. Trebuie să inserăm aceste puține versete ale liturgiei de astăzi în contextul mai amplu în care le inserează evanghelistul. Este vorba de una dintre sărbătorile cele mai importante din Israel, sărbătoarea dedicării, adică a consacrării templului, făcută de către Iuda Macabeul în anul 165 î.d.Cr.

Cu această ocazie se aprindea un candelabru foarte mare și se numea sărbătoarea luminilor. În mod clar există un conflict între această sărbătoare a luminilor și Isus care se prezintă pe sine ca fiind lumina lumii. Deja spusese acest lucru.

Într-adevăr, atunci când Isus intră în templu este imediat înconjurat de autorități care îi cer literalmente: „Până când ne iei viața?”. Misiunea lui Isus de a-i restitui viață poporului înseamnă a le-o lua autorităților care domină acest popor. Așadar, de această dată Isus adresează autorităților religioase, reprezentanții lui Dumnezeu, cuvinte foarte severe. Isus spune: „Voi nu credeți pentru că nu faceți parte din oile mele”. Isus s-a prezentat ca fiind adevăratul păstor trimis de Dumnezeu ca să adune poporul, turma, și totuși Isus spune că sunt unii care nu fac parte din această turmă.

Exact autorităților religioase, conducătorilor spirituali, celor care se considerau de drept ca fiind cei mai apropiați de Dumnezeu, Isus le spune că sunt excluși. Și iată versetele pe care liturgia ni le prezintă. Isus afirmă: „Oile mele…”. Deci Isus subliniază încă o dată faptul că oile sunt ale lui, el este adevăratul păstor, fiindcă păstorul este cel care își dă viața pentru propriile oi. „Oile mele ascultă glasul meu”. Glasul lui Isus, care este glasul lui Dumnezeu, este răspunsul lui Dumnezeu la nevoia de plinătate divină pe care fiecare persoană o simte în interiorul ei. Lucrul care caracterizează glasul lui Isus este faptul că mesajul iubirii nu este impus, ci este oferit, pur și simplu doar propus.

„Oile mele ascultă glasul meu și eu le cunosc…”. Este importantă în această pericopă folosirea verbului „a cunoaște”. Indică o cunoaștere cu adevărat intimă, profundă a celor ai săi. „Și ele mă urmează”. Îl urmează întrucât găsesc în Isus răspunsul la idealul lor de viață, lucru pe care conducătorii religioși nu-l găsesc, pentru că Isus le spusese: „Credeți cel puțin în fapte!”. Dar autoritățile religioase nu pot crede în aceste fapte pentru că faptele lui Isus tind toate să-i restituie poporului viață. Iar autoritățile religioase sunt în schimb acelea care sufocă această viață.

Și Isus continuă: „Eu le dau viața veșnică”. Aceasta este o temă dragă evanghelistului. Viața veșnică nu este un merit, ci este un dar din partea lui Dumnezeu și se numește veșnică nu atât datorită duratei ei nedefinite, ci datorită calității ei indestructibile.

„Și nu se vor pierde în veci”, adică niciodată, „și nimeni nu le va răpi din mâna mea”. Iată, Isus dă un avertisment foarte sever, foarte clar pentru autoritățile religioase ca să nu încerce să-i răpească aceste oi din mână. El va fi păstorul care își va da viața pentru oile sale. „Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți”. Acesta este un verset puțin dificil și complex. Există de-a dreptul cinci variante, fiindcă problema este aceea de a înțelege ce anume este mai mare: tatăl sau turma?

Sensul, semnificația în fond nu se schimbă. Noi propunem versiunea în care ceea ce este mai mare, mai important, este turma, pe care Tatăl a dat-o fiului. Deci, Tatăl care i-a dat acest popor lui Isus, este darul cel mai mare pe care i-l putea face. Iar dacă mai înainte Isus a vorbit despre mâna sa, că nimeni nu le poate smulge din mâna lui, acum ajunge să spună: „Și nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui”. Deci, nu se poate distinge între Isus și Tatăl așa cum făceau autoritățile religioase. Dumnezeu și Isus sunt același lucru.

Iar turma se află în mâna lui Isus care este mâna Tatălui. Și nimeni să nu încerce să fure din nou această turmă așa cum au făcut autoritățile religioase. Și iată fraza care îi va fi fatală, blasfemia, imediat după care se va dezlănțui acțiunea de a-l linșa pe Isus, de a-l ucide cu pietre. Isus afirmă: „Eu și Tatăl una suntem”. Traducerea nu este corectă. Textul spune: „Eu și Tatăl suntem unu”.

„Unu”, în simbologia biblică, este numărul care indică divinitatea. Adică Isus spune că el este Dumnezeu, așa cum Tatăl este Dumnezeu. „Eu și Tatăl suntem unu”. Aceasta este o blasfemie insuportabilă. Evanghelistul realizează aici ceea ce scrisese la începutul evangheliei sale, în prolog, atunci când afirmase că pe Dumnezeu nu l-a văzut nimeni niciodată, ci doar fiul este revelația Tatălui. Isus nu este un trimis al lui Dumnezeu, Isus nu este un profet al lui Dumnezeu, Isus este manifestarea vizibilă și pământească a ceea ce Dumnezeu este.

Și iată de ce Isus spune: „Eu și Tatăl suntem unu”. Așadar, după aceste cuvinte ale lui Isus se petrece iadul. Va scrie evanghelistul că autoritățile, conducătorii religioși, vor lua pietre pentru a-l lapida pe Isus și vor spune motivul: Nu pentru vreo lucrare bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru blasfemie și pentru că tu, om fiind, te faci pe tine însuți Dumnezeu”.

Ceea ce reprezenta planul lui Dumnezeu asupra omenirii, și anume ca fiecare om să devină fiul lui și să aibă însăși viața sa divină, pentru autoritățile religioase, care trebuiau să facă cunoscut poporului acest plan al lui Dumnezeu, reprezenta în realitate o blasfemie care merita să fie pedepsită cu moartea.

Pr. Alberto Maggi, biblist

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Ioan 10, 27-30

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.