Schimbarea la față și dezamăgirea lui Simon

Duminica a 2-a a Păresimilor, 12 mart. 2017

Fața lui a strălucit ca soarele – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

În evanghelia lui Matei există patru munți, unul într-o relație cu celălalt. Muntelui fericirilor îi corespunde muntele învierii, adică practicând mesajul lui Isus noi trăim experiența Cristosului înviat și a vieții indestructibile; muntelui ispitirilor îi corespunde muntele schimbării la față. Condiția divină, potrivit evanghelistului, nu se obține prin adorarea puterii, ci prin dăruirea de sine față de alții. Acesta este lucrul pe care evanghelistul îl exprimă în capitolul 17 al evangheliei sale. Să citim.

 

„După șase zile”. Datarea este prețioasă, este importantă. Ziua a șasea, în tradiția biblică, este ziua creării omului, și este și ziua în care Dumnezeu, Domnul, și-a manifestat gloria sa pe muntele Sinai. În Isus se manifestă gloria lui Dumnezeu, în plinătatea creației sale. „Isus a luat cu sine”. Isus ia cu sine trei discipoli, pe cei mai dificili, pe aceia pe care îi va avea apoi ca tovarăși chiar și în timpul patimii sale. Primul dintre ei, Simon, este prezentat cu supranumele său negativ, care înseamnă încăpățânat, deci este prezentat cu supranumele Petru. „Pe Iacob și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus deoparte”. Aceasta este o indicație prețioasă pe care ne-o dă evanghelistul: ori de câte ori Matei folosește formula „deoparte”, este pentru a indica neînțelegere sau ostilitate, obtuzitate față de Isus și față de învățătura sa, deci știm deja cum se va sfârși relatarea. „Deoparte, pe un munte înalt”. Iată, acest munte este răspunsul la muntele foarte înalt, pe care diavolul l-a dus pe Isus, oferindu-i toate împărățiile lumii, cu condiția ca Isus să adore puterea, potrivit ideii că condiția divină se obține prin intermediul puterii. Isus nu este de acord, Isus îi arată ispititorului său – și să ne amintim că, în această evanghelie, exact Petru a fost cel care a primit de la Isus epitetul de satană, de ispititor – că condiția divină nu se obține prin intermediul puterii, ci prin intermediul dăruirii de sine din iubire.

 

„Și a fost transfigurat”. Literalmente: a avut o metamorfoză „în fața lor”. Evanghelistul arată care este condiția omului care trece prin moarte. Petru, în pericopa precedentă, s-a revoltat față de Isus, pentru că nu accepta ideea unui mesia care să meargă să moară. Ei bine, Isus le arată că moartea nu este un sfârșit, ci o plinătate a vieții, că moartea nu distruge persoana, ci o potențează. „Fața lui a strălucit ca soarele”. Soarele este imaginea condiției divine, ca atunci când Isus va spune că cei drepți vor străluci ca soarele în împărăția Tatălui, iar aceste veșminte candide sunt cele ale învierii. Deci, Isus arată că, trecând prin moarte, figura lui nu doar nu a fost distrusă, ci de-a dreptul a fost potențată.

 

„Și iată că le-au apărut Moise”. Moise este marele legislator. „Și Ilie”. Ilie este marele profet care, prin folosirea violenței, a impus respectarea și împlinirea legii divine. „Care conversau cu el”. Este importantă această ultimă precizare. Ilie și Moise, adică ceea ce noi numim „vechiul testament, legea și profeții”, nu au nimic de spus comunității lui Isus, conversează cu el; așa cum există personaje care au conversat cu Dumnezeu, acum conversează cu Isus.

 

„Și iată”. Și iată aici lovitura de teatru. „Petru”, prezentat din nou cu supranumele negativ, „i-a spus lui Isus: «Doamne, este frumos pentru noi să fim aici! Dacă vrei, voi face aici trei corturi»”. Este important ceea ce Petru intenționează să facă. Pentru, încă o dată în această evanghelie, continuă cu acțiunea satanei, cu cea a diavolului ispititor al lui Isus. Și care este ispita? Mesia, potrivit tradiției, ar fi apărut pe neașteptate, în timpul celei mai importante sărbători a Israelului. Dintre marile sărbători ale Israelului, exista una care era numită pur și simplu „sărbătoarea”, care nu avea nevoie să fie indicată, numită. Era sărbătoarea prin excelență, era sărbătoarea corturilor: între septembrie și octombrie, timp de o săptămână, evreii locuiau în corturi, în amintirea eliberării din sclavia egipteană. În timpul acestei sărbători, care amintea eliberarea, ar fi apărut noul eliberator.

 

„Voi face aici trei corturi: unul pentru tine, unul pentru Moise și unul pentru Ilie”. În centru, potrivit lui Petru, nu este Isus. Atunci când există trei personaje, cel mai important stă mereu în centru. Pentru Petru nu este Isus personajul cel mai important, ci Moise. Care este ispitirea cu care Petru îl ispitește pe Isus? Iată-l pe mesia pe care îl vreau eu: un mesia care să respecte și să împlinească legea lui Moise, cu zelul profetic și violent al profetului Ilie.

 

„Pe când mai vorbea încă”. Din câte se pare, Dumnezeu nu este de acord cu ceea ce spune Petru, întrerupându-l! „Iată că un nor luminos”, imagine care indică în cartea Exodului prezența eliberatoare a lui Dumnezeu. „I-a acoperit cu umbra sa”. Și iată un glas din nor care spunea – firește, este vocea lui Dumnezeu. „Acesta este fiul meu”. „Fiu”, în limbaj biblic, nu înseamnă numai cel care s-a născut din cineva, ci acela care i se aseamănă cuiva prin comportament. „Cel iubit”, adică moștenitorul a toate. „În el mi-am pus complăcerea”; aceleași cuvinte pe care Dumnezeu le adresase asupra lui Isus, în timpul botezului, și apoi un verb la imperativ: „ascultați-l!”. În mod exact: „pe el ascultați-l!”. Nu trebuie să-l ascultați nici pe Moise, nici pe Ilie, ci Isus este cel în care există plinătatea voinței divine, a revelației divine, și el este cel care trebuie să fie ascultat.

 

„La auzul acestor lucruri, discipolii”. Această intervenție divină provoacă mâhnire și dezolare, și un semn de înfrângere. „La auzul acestor lucruri, discipolii au căzut cu fața la pământ”. Este o imagine care indică sensul de înfrângere, de distrugere. „Și au fost cuprinși de mare frică”. De ce? Mesia pe care ei îl urmează în Isus, nu este cel sperat de ei, nu este mesia cel victorios, mesia care va impune Legea, mesia cel violent, ci un cu totul alt mesie, și deci este o înfrângere a visurilor lor de ambiție, a dorințelor lor de supremație. „Dar Isus s-a apropiat, i-a atins”. Isus trebuie să-i atingă exact așa cum îi atinge pe bolnavi, cum îi atinge pe morți. „Și a zis: ridicați-vă și nu vă temeți”. Dar reacția discipolilor, încă o dată, este negativă: „ridicându-și ochii nu au văzut pe nimeni”. Caută încă, caută încă punctele de referință ale tradiției din trecut, îl caută încă pe Moise, Legea sa, care oferă siguranță, îl caută încă pe Ilie, profetul care, prin zelul său, face ca această Lege să fie respectată și împlinită, și nu este niciunul. Nu este nici Moise, nici Ilie și, scrie evanghelistul, aproape cu neplăcere: „n-au văzut pe nimeni, decât pe Isus singur”. Isus singur nu le este suficient, el îl vor pe Isus conform liniei lui Moise și a lui Ilie.

 

„În timp ce coborau de pe munte, Isus le-a poruncit”, deci Isus li se impune. „Nu vorbiți nimănui despre această viziune, înainte ca Fiul omului să fi înviat din morți”. Ei au experimentat care este condiția omului care trece prin moarte, dar să nu se amăgească, trebuie să vadă și ce fel de moarte va înfrunta Isus, acel tip de moarte pe care Biblia îl rezerva celor blestemați de Dumnezeu, o moarte infamă, moartea pe cruce. Deci, pentru a evita sentimentele de entuziasm care nu-și au locul aici, nu spuneți nimic nimănui până ce nu va fi înviat, adică mai întâi trebuie să trec prin moarte, și prin acest tip de moarte.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Matei 17, 1-9

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s