De ce privește tot mai mult spre Orient cel care meditează?

Meister EckhartPrivilegiind dimensiunea liturgică și socială, Biserica nu încurajează căutarea spirituală. Despre budism și yoga.

 

Cine este misticul? De obicei ne gândim la un vizionar care vede, sau crede că vede dimensiuni ale realității pe care conștiința comună nu le percepe și care sunt identificate în general cu panorame cerești de madone, îngeri, sfinți și uneori chiar demoni, din partea cărora sosesc informații sau mesaje deosebite, numite de obicei revelații, pe care misticul, la rândul său, le face cunoscute muritorilor de rând. Este vorba despre accepțiunea populară a termenului și, așa cum se întâmplă deseori atunci când avem de-a face cu concepte complexe, inexactă. Aceasta presupune de fapt transmiterea știrilor sub forma cuvintelor, în timp ce termenul „mistică” desemnează exact opusul, vine de la grecescul „mú”, care înseamnă „a se închide”, spus despre ochi și despre buze. Mistica adevărată ne face să închidem ochii și generează întunericul, ne face să închidem gura și generează tăcerea. Este învățătura unanimă a marilor mistici; să ne gândim (ca să dau numai câteva nume) la Grigorie de Nissa și la Dionisie Aeropagitul din primele veacuri creștine, la Eckhart și Tauler în Evul Mediu, la Tereza de Avila și Ioan al Crucii în epoca modernă, la Tereza de Calcuta și Raimon Panikkar în zilele noastre…

Întunericul și tăcerea sunt «norul necunoștinței» (titlul unui text mistic din secolul al XIV-lea al Angliei) în interiorul cărora numai se poate realiza adevărata căutare spirituală, care nu este căutarea unui obiect exterior, ca în accepțiunea comună a științei, și nu este nici măcar căutarea sinelui, ca în accepțiunea comună a psihologiei, ci este o căutare cu privire la adevărata natură a realității, care este dincolo de diviziunea subiect-obiect, așa cum experimentează misticul în interioritatea sa. În această perspectivă mistica este transgresare și depășire a conștiinței comune, inclusiv a celei religioase tradiționale, care o vede pe Maica Domnului și pe sfinți. Misticul depășește granițele dintre sine și ceilalți, dintre sine și natură, dintre sine și Dumnezeu, și ajunge la conștiința unificării, la realizarea unității. De aceea misticul este în mod constitutiv un transgresor și deseori a fost văzut ca un eretic de diferitele ortodoxii, care i-au privit mereu cu suspiciune pe mistici, uneori încarcerați și uciși. Unificarea care se obține învingând barierele dintre subiect și obiect, este o erezie periculoasă pentru orice sistem doctrinal. Probabil și din cauza aceasta în Biserică se insistă mult asupra dimensiunii liturgice, catehetice și sociale, dar nu este încurajată aproape deloc solitudinea sufletului în căutarea sa spirituală, care găsește astfel hrană numai în religiile orientale mai degrabă, în mod deosebit în yoga hinduistă și în meditația budistă.

Niciun mistic adevărat nu va spune vreodată despre sine: «eu sunt un mistic», iar cine se declară ca atare trebuie privit cu circumspecție și suspiciune, căci s-ar putea să fie unul care o face pe misticul, un gen de persoane deloc rar în sfera religiei. Misticul trăiește din ascundere și din tăcere, își ascunde și sieși ceea ce este și ceea ce dorește să fie, pentru simplul motiv că nu vrea să fie nimic și nu vrea să obțină nimic, decât să fie unit, să realizeze cu toate lucrurile acel sentiment de prietenie pe care îl simte țâșnind asemenea unei surprize în interiorul său. De aceea, astăzi, cine privește în jurul său se întreabă: dar unde sunt misticii? Și poate să aibă impresia că nu mai există, că sunt legați doar de trecut. Totuși, ei există, și va fi sarcina generațiilor viitoare să-i indice ca atare în măsura în care au scris și au lăsat mărturii despre căutarea lor. Altfel, vor rămâne necunoscuți, asemenea majorității misticilor care au trăit până acum, mult mai numeroși decât cei cunoscuți, pentru simplul motiv că nu au scris nimic și nici despre ei nu s-a scris nimic. Însă eu sunt convins că omenirea, în măsura în care va lua în serios cererea iubirii pure și universale din străfundul fiecărei inimi, va cunoaște mereu experiența misticii.

Chiar și astăzi, cine știe câți mistici necunoscuți nu există prin orașele și satele noastre: sunt toți aceia care percep în interiorul lor un sentiment calm de unire cu natura, cu lumea, cu viața, cu animalele și cu principiul tuturor acestor lucruri, în mod tradițional numit Dumnezeu. Și simțind toate acestea, ei nu se preocupă să le comunice celorlalți prin cuvinte, pentru a-i converti, ci pur și simplu luminează pământul prin micul lor zâmbet permanent.

 

Vito Mancuso, 14 mart. 2014

Sursa: Vito Mancuso

4 gânduri despre ”De ce privește tot mai mult spre Orient cel care meditează?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s