Isus nu și-a înfruntat fără părere de rău moartea, sfârșitul său; întreaga sa persoană se revoltă și se cutremură…

Duminica a 5-a din Postul Mare – 18 martie 2018

Dacă bobul de grâu căzut în pământ moare, produce multe roade – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

 

Atunci când Isus a intrat în Ierusalim a fost primit de o mare mulțime în sărbătoare, iar acest lucru provoacă reacția înciudată a fariseilor care, scrie evanghelistul, spun: „Vedeți că nu rezolvați nimic? Iată, lumea a plecat după el”. Așadar, în această pericopă (este capitolul 12 din Ioan, de la versetul 20 până la 33) evanghelistul ne prezintă care era lumea… lumea păgână care era în căutarea lui Isus.

Ne scrie evanghelistul că „unii greci”, adică provenienți din lumea păgână, au urcat la Ierusalim pentru cult, dar în loc să meargă spre templu se simt atrași de figura lui Isus. Dar sunt păgâni, nu știu cum să se apropie de Domnul. Atunci profită de discipolii lui Isus care au un nume grec, ceea ce înseamnă cu o mentalitate mai deschisă. Primul este Filip, și îi cer să-l vadă „pe Isus”. Acest a vedea nu este numai o curiozitate. Isus spusese: „Aceasta este, de fapt, voința Tatălui meu, ca oricine îl vede pe fiul și crede în el să aibă viața veșnică”. Deci, a vedea înseamnă a avea un răspuns la dorința de plinătate a vieții pe care omul o are în interiorul său.

Filip nu se duce imediat la Isus. Se consultă cu celălalt discipol, tot cu un nume grec, iar apoi se duc împreună la Isus. Reacția lui Isus pare să nu aibă nimic de-a face cu această cerere. De fapt, Isus le-a răspuns: „A venit ceasul ca Fiul omului să fie glorificat”. Ce are de-a face acest răspuns al lui Isus cu dorința lumii păgâne de a-l vedea? Isus vorbește despre momentul morții sale pe cruce, ceasul pe care el l-a anunțat dintotdeauna. În moartea pe cruce se va manifesta iubirea lui Isus și iubirea lui Dumnezeu pentru întreaga omenire. Ce înseamnă aceasta? Realitatea lui Dumnezeu, voința sa nu poate fi manifestată printr-o doctrină, care are nevoie să fie interpretată, tradusă, iar apoi devine veche. Realitatea lui Dumnezeu se manifestă prin iubire. Iubirea este limbajul universal pe care toți îl pot înțelege, chiar și păgânii. Așadar, pe cruce se va manifesta pe deplin condiția divină a lui Isus și iubirea sa față de omenire.

Apoi Isus face o afirmație importantă, precedată de dublul „adevăr, adevăr”, care este echivalentul lui „vă asigur” al nostru. Isus spune că „bobul de grâu, căzut în pământ, dacă nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult”. Isus vorbește despre moartea sa, dar și despre moartea fiecărei persoane, și spune că în fiecare persoană, ca într-un bob de grâu, există o energie vitală care așteaptă momentul oportun pentru a se manifesta într-o formă nouă. Atunci, cu această imagine a lui Isus moartea nu încătușează, ci descătușează energia omului; moartea nu-l diminuează, ci îl potențează. Nu există comparație între un bob de grâu și spic; moartea nu-l mărginește pe om, ci îl dilată la infinit. Așadar, în orice persoană există capacități și potențialități care nu-i sunt cunoscute, dar în dăruirea de sine se manifestă.

Iar apoi Isus continuă afirmând că acela care trăiește pentru sine este destinat falimentului propriei vieți, în timp ce acela care trăiește pentru alții realizează pe deplin această viață interioară pe care o are, iar aceasta rămâne pentru totdeauna. Și Isus continuă vorbind despre slujire, ne cere să colaborăm cu el și să fim unde este el. Ce înseamnă unde este el? Este crucea. Dar și în momentul crucii, cea mai mare infamie, maxima dezonoare, va exista răspunsul Tatălui. Într-adevăr, spune și ne asigură Isus: „dacă cineva mă slujește, Tatăl îl va cinsti”. Cum îl onorează Tatăl pe discipol? Manifestându-se în el. Cu cât mai mult omul se dăruiește, cu atât mai mult prezența Tatălui se revelează în el.

Apoi Isus își schimbă tonul și, citând un Psalm, Psalmul 6, spune: „Acum sufletul meu este tulburat”. Literalmente, psalmul spune: „se cutremură tot sufletul meu”. Iar evanghelistul folosește aici un termen grec care chiar dă ideea de tremur, tetaracatai”. De ce se cutremură Isus? Și spune „ce voi spune? Tată, salvează-mă de ceasul acesta?”. Deci, Isus nu și-a înfruntat fără părere de rău moartea, sfârșitul său; întreaga sa persoană se revoltă și se cutremură. Dar Isus… Isus își confirmă propunerea de a manifesta iubirea Tatălui, chiar și cu prețul torturii, chiar și cu prețul vieții sale. Spune: „Exact pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta și voi spune: Tată, glorifică numele tău”, adică manifestă iubirea ta.

În acel moment, scrie evanghelistul, „a venit o voce din cer”, adică de la Dumnezeu, care spune: „l-am glorificat”. Când l-a glorificat Tatăl pe Isus? Prin comunicarea Duhului Sfânt în momentul botezului. Dar adaugă: „și-l voi mai glorifica”. Când îl va glorifica? Când Isus va fi pe cruce și va revărsa Duhul, iubirea față de întreaga omenire.

Dar e straniu, Dumnezeu vorbește și nimeni nu înțelege. De ce? Imaginile false despre Dumnezeu pe care religia i le-a atribuit fac în așa fel ca atunci când Dumnezeu vorbește oamenii să nu-l înțeleagă. Într-adevăr, reacția mulțimii… Unii cred că a fost un tunet, pentru că Dumnezeu vorbea cu Moise printr-un tunet. Tunetul dă ideea de teamă, de frică. Deci, cei care se gândesc la un Dumnezeu al puterii, se gândesc la un tunet; alții, în schimb, spun: „un înger”. De ce? Pentru că Dumnezeu era inaccesibil și se folosea de mediatori pentru a vorbi cu creația; este de negândit ca Dumnezeu să vorbească cu oamenii. Atât unii, cât și ceilalți, deci cei cu frica și cei care îl consideră pe Dumnezeu departe, nu înțeleg vocea Domnului. De ce? Dumnezeu este iubire și numai cel care este în sintonie cu iubirea sa poate să-i perceapă glasul. Atunci Isus confirmă: „Această voce nu a venit pentru mine, ci pentru voi”.

Iar apoi finalul. Acum „este judecata”, literalmente, „sentința”, „acestei lumi”. Acum „principele”, nu este principele, ci conducătorul „acestei lumi”. Ce este conducătorul acestei lumi? Lumea nu este cosmosul, care are un sen pozitiv, ci este sistemul puterii care guvernează societatea, deci o structură a puterii. Iar conducătorul cine este? Este întreaga instituție religioasă care s-a revoltat față de Isus, față de fiul lui Dumnezeu, și pe care Isus a demascat-o. Și spune Isus: „acum conducătorul acestei lumi va fi aruncat afară”. Isus nu spune că îl aruncă afară și nici că discipolii săi îl vor arunca afară. Isus l-a demascat pe conducătorul acestei lumi pentru că instituția religioasă nu doar nu este în serviciul lui Dumnezeu, ci este un dușman al lui Dumnezeu, slujindu-și numai propriul interes. Conducătorul acestei lumi cine este? Isus l-a definit deja: este hoțul, este brigandul care și-a însușit turma ca să fure, să ucidă și să distrugă. Îl are ca tată pe diavol, pe care Isus îl definește ucigaș încă de la început și, asemenea lui, este mincinos. Ce afirmă Isus? Că asasinarea Cristosului va fi dovada decisivă a faptului că instituția care l-a ucis nu provine de la Dumnezeu. Atunci lumea îi va întoarce spatele. În acest sens conducătorul acestei lumi a fost aruncat. Dar în timp ce cade conducătorul acestei lumi, iată că se înalță figura lui Isus. Isus încheie: „iar eu, când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la mine”. E iubirea, limbajul universal pe care toți îl vor înțelege.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Ioan 12, 20-33

 

În acel timp, printre cei care a urcat pentru cult în timpul sărbătorii erau și unii greci. Aceștia s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, și l-au rugat: «Domnule, vrem să-l vedem pe Isus».

Filip s-a dus să-i spună lui Andrei, iar Andrei și Filip s-au dus să-i spună lui Isus. Isus le-a răspuns: «A venit ceasul ca Fiul omului să fie glorificat. Adevăr, adevăr vă spun: dacă bobul de grâu, căzut în pământ, nu moare, rămâne singur; însă dacă moare, aduce rod mult. Cine își iubește viața o va pierde, iar cine își urăște viața în lumea aceasta o păstrează pentru viața veșnică. Dacă vrea cineva să mă slujească, să mă urmeze, iar acolo unde sunt eu va fi și slujitorul meu. Dacă cineva mă slujește, Tatăl îl va cinsti. Acum sufletul meu este tulburat; ce voi spune? Tată, salvează-mă de ceasul acesta? Dar tocmai pentru aceasta am ajuns la ceasul acesta! Tată, preamărește numele tău!». Atunci a venit o voce din cer: «L-am preamărit și îl voi mai preamări!».

Mulțimea, care era prezentă și auzise, spunea că a fost un tunet. Alții ziceau: «Un înger i-a vorbit». A spus Isus: «Această voce nu a venit pentru mine, ci pentru voi. Acum are loc judecata acestei lumi; acum principele acestei lumi va fi aruncat afară. Iar eu, când voi fi înălțat de pe pământ, îi voi atrage pe toți la mine». Spunea aceasta ca să arate de ce moarte avea să moară.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s