Deschiderea minții discipolilor

Duminica a III-a a Paștelui – 15 aprilie 2018

Cristosul trebuia să sufere și să învie din morți a treia zi – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

 

Pentru comunitate cuvântul și pâinea sunt locul întâlnirii cu Cristosul înviat. Este exact ceea ce ne scrie evanghelistul Luca în ultimul capitol al evangheliei sale, cel despre întâlnirea lui Isus cu discipolii din Emaus, ale cărui replici finale le vedem acum. Discipolii din Emaus s-au întors la Ierusalim, s-au reunit cu restul comunității și își povestesc propria experiență de pe drum și cum l-au recunoscut la frângerea pâinii. Luca este unicul evanghelist care a adăugat la cina lui Isus, după ce Isus a luat pâinea și a frânt-o și a dat-o discipolilor săi, cuvintele: „Faceți aceasta în amintirea mea!”. Exact în frângerea pâinii se manifestă prezența Cristosului înviat. Aceasta este semnificația euharistiei. Isus, fiul lui Dumnezeu, devine pâine, aliment al vieții pentru ca toți aceia care îl primesc și sunt capabili să devină și ei, la rândul lor, pâine, frângându-și propria viață pentru alții, să trăiască experiența Cristosului înviat și să aibă în ei plinătatea condiției divine.

„Pe când își vorbeau”, scrie evanghelistul, „Isus a stat în mijlocul lor”. Aceasta era caracteristica manifestărilor lui Isus. Isus se manifestă în centrul comunității, nu în față, nu mai sus…, ceea ce ar însemna o ierarhie a importanței persoanelor care îi stau mai aproape, ci Isus este în centru, iar de acolo nu absoarbe energia oamenilor, ci le-o comunică pe a sa și îi trimite.

Și spune: „Pace vouă!”. Aceasta nu este o urare, nu este o invitație (Isus nu spune: Pacea să fie cu voi!), ci este un dar. Atunci când Isus se manifestă prima sa acțiune este aceea de a comunica un dar al plinătății vieții. Știm că termenul ebraic „shalom” (adică „pace”), indică tot ceea ce contribuie la binele și bunăstarea persoanelor.

Dar discipolii, scrie evanghelistul, sunt „înspăimântați și cuprinși de teamă”, căci „credeau că văd”, nu o fantasmă, așa cum este tradus în italiană, ci „un duh”. De ce acest lucru? Pentru discipoli moartea era sfârșitul a toate și nu puteau să creadă că o persoană ar putea trece nevătămată prin moarte. Atunci Isus este nevoit să-i încurajeze și chiar îi invită nu numai să-l privească, ci chiar să-l atingă. Le arată mâinile și picioarele. Este același Isus pe care l-au cunoscut, dar cu o caracteristică: spune „sunt eu”, literalmente eu sunt. Este numele divin. Isus vrea să-i facă pe discipoli să înțeleagă faptul că moartea nu doar nu i-a întrerupt existența, ci acum îl face să se manifeste în plinătatea condiției divine.

Dar ei ezită să creadă acest lucru, iar Isus trebuie să-i invite, de-a dreptul, să mănânce, să-i ofere ceva să mănânce, și îi „oferă”, scrie evanghelistul, „o porție de pește fript”. Peștele și pâinea ne amintesc de episodul copartajării pâinilor și a peștilor, care anticipa semnificația euharistiei. Încă o dată, exact în copartajarea generoasă a ceea ce avem și a ceea ce suntem, experimentăm prezența Domnului.

Discipolii cred că Isus este un spirit, dar Isus se manifestă asemenea unei persoane care are condiția divină. Aceasta nu-i anulează fizicitatea, ci o dilată, o transfigurează. Sfântul Paul va ajunge să vorbească în scrisorile sale despre trupul spiritual. Așadar, cel care li se manifestă discipolilor e, într-adevăr, Isus real.

Apoi Isus le amintește cuvintele pe care le spusese, dar pe care discipolii lui nu le-au înțeles. Spune: „Pe când încă eram cu voi”, dar Isus încă este cu ei, numai că acum este într-o manieră diferită, mai intensă, „cele scrise despre el în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi”. O diviziune a ceea ce este sfânta scriptură, adică întreaga scriptură vorbea despre el. Despre ce vorbește sfânta scriptură? Despre planul Creatorului asupra omenirii, care în Isus se realizează pe deplin. Dar pentru ca acest lucru să fie înțeles este nevoie, scrie evanghelistul, „să le deschidă mintea”. O minte închisă nu poate înțelege această noutate. Deci, acțiunea lui Isus este aceea de a le deschide mintea. Sfântul Paul va spune că peste scriptură e așternut un văl, iar acest văl este îndepărtat prin Cristos. Ce vrea să spună aceasta? Scriptura trebuie să fie interpretată cu același spirit care a inspirat-o. Și care este spiritul care a inspirat-o? Iubirea Creatorului față de creaturile sale.

Iar apoi mandatul final al lui Isus legat de începutul evangheliei, cu predicarea lui Ioan Botezătorul, eliminând, însă, faptul botezului. Într-adevăr, ultimele cuvinte ale lui Isus, mandatul pe care îl dă discipolilor săi, sunt „să predice în numele lui la toate popoarele” (termenul indică toate popoarele păgâne, deci mesajul lui Isus este pentru întreaga umanitate), „convertirea”. Convertirea înseamnă o schimbare radicală a propriei vieți: a nu mai trăi pentru sine, ci a trăi pentru alții, „spre iertarea”. Nu este “iertarea” termenul original, ci grațierea, ștergerea. Exact convertirea este cea care șterge trecutul egoist. Aici, cu termenul „păcat”, din „iertarea păcatelor”, nu se înțeleg greșelile, culpele pe care oamenii le comit, ci direcția greșită a propriei vieți, care privește trecutul persoanei. Așadar, Isus ne asigură că tuturor acelora care își schimbă orientarea propriei vieți, nemaitrăind pentru ei înșiși, ci pentru alții, trecutul le este șters complet.

Apoi avem o lovitură de atac a lui Luca, care scrie: „începând de la Ierusalim”. Isus îi trimite pe discipoli spre popoarele păgâne, dar pe primul loc între aceste popoare păgâne, care trebuie să se convertească, este Ierusalimul. Exact sediul instituției religioase are cea mai mare nevoie să se convertească la evanghelia lui Isus.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Luca 24, 35-48

În acel timp [cei doi discipoli care s-au întors din Emaus] povesteau [celor Unsprezece și celor care erau cu ei]  ceea ce se petrecuse de-a lungul drumului și cum l-au recunoscut [pe Isus] la frângerea pâinii.

Pe când vorbeau ei despre acestea, Isus a stat în mijlocul lor și le-a spus: «Pace vouă!». Înspăimântați și cuprinși de teamă, credeau că văd un duh, dar el le-a spus: «De ce v-ați tulburat și de ce se ridică îndoieli în inima voastră? Priviți mâinile și picioarele mele: sunt eu însumi! Pipăiți-mă și vedeți; duhul nu are carne și oase, cum mă vedeți pe mine că am». Și, spunând acestea, le-a arătat mâinile și picioarele. Dar pentru că ei, de bucurie, încă nu credeau și se mirau, le-a spus: «Aveți aici ceva de mâncare?». Ei i-au dat o bucată de pește fript. Luând-o, a mâncat-o înaintea lor.

Apoi le-a spus: «Acestea sunt cuvintele pe care vi le-am spus când încă eram cu voi: trebuie să se împlinească toate cele scrise despre mine în Legea lui Moise, în Profeți și în Psalmi». Atunci le-a deschis mintea ca să înțeleagă Scripturile și le-a spus: «Așa este scris: Cristosul trebuia să sufere și să învie din morți a treia zi și în numele lui să fie predicată la toate popoarele convertirea spre iertarea păcatelor, începând din Ierusalim. Voi sunteți martorii acestor lucruri».

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s