Păstorul cel bun își dă viața pentru oi

Duminica a IV-a a Paștelui – 22 aprilie 2018

 

Păstorul cel bun își dă viața pentru oi – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

 

Imaginea lui Isus ca bun păstor este fără îndoială cea mai cunoscută, cea mai iubită de creștini. Și trebuie totuși să ne întrebăm cum de această imagine atât de romantică, atât de idilică, provoacă într-atât mânia ascultătorilor încât autoritățile iudaice, la sfârșitul discursului lui Isus, sunt convinse că Isus are un demon, adică este nebun și, în final, încercă să-l ucidă cu pietre? Să vedem, așadar, ce ne scrie evanghelistul. Capitolul 10 din Ioan, de la versetul 11.

Isus se prezintă și se manifestă spunând: „Eu sunt păstorul cel bun”. „Eu sunt” este revendicarea numelui lui Dumnezeu, este răspunsul pe care îl dăduse Dumnezeu lui Moise în episodul cunoscut al rugului aprins. „ Eu sunt” nu indică numele în sensul identității, care nu poate defini realitatea divină, ci indică o activitate. Și care este activitatea lui Dumnezeu? A fi mereu alături de poporul său. Așadar, Isus revendică plinătatea condiției divine și afirmă că el este nu păstorul cel bun (evanghelistul nu folosește termenul grec care indică bunătatea acestui păstor, ci unicitatea sa), ci, literalmente, păstorul cel frumos. Deci, putem traduce cu „păstorul bun”, adică păstorul excelent, cel așteptat, care îi eclipsează pe toți aceia care s-au pretins a fi păstorii. De aceea autoritățile se alarmează: înțeleg faptul că Isus revendică rolul de unic păstor al turmei sale.

Iar păstorul, cel bun și deci cel excelent, continuă Isus, după ce îl recunoaștem? După faptul de a-și da viața pentru oile sale. Isus face referire la profetul Ezechiel, unde este toată această imagine a adevăratului păstor, dar merge dincolo de această imagine, pentru că în Ezechiel păstorul își protejează turma, iar aici activitatea păstorului, care este Isus, este aceea de a-și da viața pentru oi. Atitudinea lui Isus ca păstor nu este un răspuns la o nevoie a turmei, ci o precedă. Așadar, Isus se manifestă ca fiind acela care își dă încontinuu viața pentru oi.

Apoi Isus începe să vorbească despre aceia pe care nu-i recunoaște nici măcar ca păstori. Nu spune că sunt niște păstori răi, ci îi numește „mercenari”. Cine sunt mercenarii? Sunt aceia care desfășoară munca nu din dragoste, din generozitate, ci din conveniență, din interes. Iată de ce apoi autoritățile se vor înfuria pe Isus, pentru că înțeleg că sunt demascate prin acest discurs al său. Și ce face mercenarul, care nu este păstor și căruia oile nu-i aparțin? „Vede că vine lupul, lasă oile și fuge, iar lupul le răpește și le împrăștie; pentru că este mercenar și nu-i pasă”. Această expresie, „nu-i pasă”, apăruse în această evanghelie, va apărea în această evanghelie, cu referire la Iuda. Iuda este cel care este hoț și asasin. „Și nu-i pasă de oi”. Mercenarul este cel care acționează numai pentru propriul folos. Păstorul este cel care acționează, în schimb, în interesul oilor.

Isus repetă din nou: „eu sunt păstorul, cel bun”, și indică relația pe care o are cu oile sale, și anume cu persoanele. „Cunosc oile mele”. Verbul „a cunoaște” indică o experiență intimă, profundă cu Isus. „Iar oile mele mă cunosc pe mine”. Este o relație a unei iubiri comunicate și primite, o dinamică a iubirii primite și a iubirii comunicate celorlalți. „Așa cum Tatăl mă cunoaște pe mine”. Isus aduce relația sa cu discipolii și cu aceia care îl primesc, la același nivel cu cea pe care Tatăl o are cu Isus. Și care este relația Tatălui cu Isus? O comunicare neîncetată a spiritului său de iubire. Iar consecința acestei relații de iubire este: „îmi dau viața pentru oi”. Încă o dată, Isus nu-și dă viața din cauza unui moment de urgență, ci este atitudinea sa normală față de ai săi.

Apoi avem aici un verset care, din cauza faptului că a fost prost tradus, a pricinuit atât de multe daune de-a lungul istoriei bisericii. Afirmă Isus: „am alte oi, care nu provin din această incintă”, din acest staul. Cu Isus au luat sfârșit staulele, incintele. Desigur, incinta oferă siguranță, dar privează de libertate. Isus a venit să elibereze persoanele de tot ceea ce le privează de libertate.

„Și pe acelea eu trebuie”… Verbul „a trebui” indică voința divină. „Să le conduc”. Așadar, Isus este eliberatorul care îi eliberează pe oameni de orice formă de constrângere. „Vor asculta glasul meu”. Isus nu se impune, oile înseși simt în glasul lui Isus răspunsul la nevoia lor de plinătate a vieții. „Și vor deveni o turmă”. Din păcate, în trecut, traducerea greșită cu un staul, „un singur staul un singur păstor”, a dat naștere unei tragedii de-a lungul istoriei bisericii, căci acest unic staul care era? Biserica catolică, se răspundea. Și trebuia să forțăm persoanele să rămână în staul și să intre, și, astfel, din cauza acestei erori de traducere, au luat naștere războaiele religioase. Isus nu spune că va fi un singur staul, un singur păstor, ci „o turmă (deci s-a încheiat epoca staulelor), un păstor”. Nu există conjuncția „și”. Prezența turmei implică prezența păstorului. Isus prezintă încă o dată ceea ce numim noua realitate, noua dimensiune a lui Dumnezeu. Noul templu, noul sanctuar nu este cel static, din Ierusalim, unde lumea trebuie să meargă, ci este comunitatea, care cuprinde prezența Domnului său, o comunitate care este pe drum.

Și, încheie Isus, „de aceea Tatăl mă iubește, pentru că eu îmi da viața pentru a o relua apoi”. Atunci când există iubire fără limite, există o viață nelimitată. „Și nimeni nu mi-o ia, eu o dau de la mine”. Noi posedăm numai ceea ce am dăruit, iar atunci când dăruim viața, aceasta se întoarce la noi pe deplin. Și, conclude Isus, „am putere s-o dau și am putere s-o reiau”. Nu-i putem lua viața celui care o posedă pe deplin.

Și încheie: „aceasta este porunca”. Este prima dată când apare în evanghelia lui Ioan termenul „poruncă”. Va apărea de zece ori, cu referire la Isus, în contrapoziție cu poruncile lui Moise. „Pe care am primit-o de la Tatăl meu”. Care este unica poruncă pe care, după aceea, la cină, Isus o va manifesta? Porunca iubirii, a unei iubiri fără limite. De aici poate fi recunoscut noul sanctuar în care se manifestă prezența lui Dumnezeu.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Ioan 10, 11-18

 

[În acel timp] Isus a spus: «Eu sunt păstorul cel bun. Păstorul cel bun își dă viața pentru oi. Mercenarul – care nu este păstor și căruia oile nu-i aparțin oile – vede că vine lupul, lasă oile și fuge, iar lupul le răpește și le împrăștie; pentru că este mercenar și nu-i pasă de oi.

Eu sunt păstorul cel bun, le cunosc pe ale mele și ale mele mă cunosc pe mine, așa cum mă cunoaște Tatăl și eu îl cunosc pe Tatăl; și îmi dau viața pentru oi. Mai am și alte oi, care nu provin din staulul acesta: trebuie să le conduc și pe acelea.

Ele vor asculta glasul meu și vor deveni o singură turmă, un singur păstor.

De aceea Tatăl mă iubește: pentru că îmi dau viața, ca s-o iau apoi din nou. Nimeni nu mi-o ia: eu o dau de la mine însumi. Am putere să o dau și am putere să o iau din nou. Aceasta este porunca per care am primit-o de la Tatăl meu».

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s