Bună ziua, lume! Iată cuvântul Învățătorului pentru astăzi: „Însă când va veni Duhul adevărului, el vă va călăuzi spre întregul adevăr” (Ioan 16, 12-15).

Trăim cufundați într-un asemenea sistem încât ne sforțăm să recunoaștem adevărul. Fiecare propune adevărul său, așa cum poate, când poate. Dacă acesta trece apoi prin diferite mass-media, atunci putem sta liniștiți: este de ajuns să privim diferitele talk-show-uri sau lumea rețelelor de socializare ca să ne dăm seama de „diferitele adevăruri” urlate într-o parte și în alta, astfel încât la urmă cineva nu mai știe cu care ureche să asculte sau dacă a fost catapultat din întâmplare în mijlocul unui souk arab. Spune zicala: „Atunci când afară plouă, chiar și în biserică burează cel puțin”. Exact. Nici la „firmă” lucrurile nu merg în direcția bună: unul trage într-o direcție, altul împinge în altă direcție; unul umblă trântind de capul oamenilor tomuri de tradiții seculare ce trebuie apărate cu orice preț, altul în schimb lichidează totul sub însemnul lui „îmi place, nu îmi place”, asemenea copiilor. Eu îndrăznesc doar să afirm că pentru mine adevărul este întotdeauna raportat la om, la umanitate, și e o persoană, Cristos cel Înviat. El ne invită la un contact cu adevărul „ghidat” de Duh, adică de iubire. Deci nu este vorba despre un „bloc marmoreean” de concepte pe care să-l iau și să mi-l pun în buzunar, ci despre un parcurs zilnic de-a lungul căruia adevărul (în sensul etimologic al termenului a-letheia) mi se dezvăluie în mod progresiv și mă atrage spre el. Așadar, schimbarea de perspectivă este esențială: nu sunt eu cel care posed adevărul, ci el mă posedă pe mine și mi se revelează zi după zi, într-o delicată îmbrățișare care, prin acțiunea Duhului, mă face să avansez spre umanizarea progresivă a persoanei mele, până la dezvăluirea totală, când voi asuma condiția divină. Am făcut puțin tărăboi? Bine. Uneori îl meritați. Oricum, știu că peste puțin comentariile vor curge val-vârtej (și fiecare va fi acolo, gata să-și apere „propriul” adevăr!). O îmbrățișare tuturor. Viață plăcută!

Pr. Luciano Locatelli, 9 mai 2018

Sursa: Facebook

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.