Mafia – cum se schimbă cuvintele Bisericii

Scrisoarea episcopilor din Sicilia la douăzeci și cinci de ani de la apelul lui Ioan Paul al II-lea la convertirea mafioților, în Valea Templelor din Agrigento (9 mai 1993), cu privire la care publicația noastră a oferit în mod tempestiv o sinteză, merită câteva considerații mai ponderate.augusto-cavadi-624x300

Prima privește calitatea, semnificativ îmbunătățită, a pregătirii culturale și a sensibilității sociale a actualilor prelați față de predecesorii lor din urmă cu patruzeci sau cincizeci de ani. În mesajul lor poate fi recunoscută amprenta unui episcopat relativ tânăr care a avut posibilitatea să analizeze fenomenul mafiot, în anii de formare în vederea slujirii, chiar și sub îndrumarea unor profesori precum pr. Francesco Michele Stabile, pr. Pino Ruggeri și monseniorul Cataldo Naro: ca să fiu mai clar, un episcopat constituit din prelați precum actualul arhiepiscop de Palermo, pr. Corrado Lorefice, care, în discursul inaugural din Piața Pretoria, l-a citat pe Peppino Impastato alături de pr. Pino Puglisi, Constituția Italiei alături de Evanghelii.

O a doua considerație: în mesajul din aceste zile episcopii încearcă să remedieze o limită majoră a interpretării mafiei din partea lui Ioan Paul al II-lea, care vedea în aceasta exclusiv aspectul criminal-militar și nu vedea și valența coruptiv-politică. Pentru papa de atunci (ca, de altfel, și pentru mulți politicieni și observatori) mafia există atunci când împușcă și omoară – vara, iarna, primăvara și toamna –, dar nu există, sau cel puțin nu provoacă alarme și indignări, atunci când truchează ofertele, când îi corupe pe funcționarii publici, când cumpără voturile, când îi constrânge pe tineri să emigreze în Țările unde concursurile publice (chiar și în Facultăți!) sunt într-adevăr concursuri și într-adevăr publice.

Episcopii sicilieni, în schimb, se arată atenți și față de această dimensiune cotidiană, subterană, a mentalității mafioase: o dimensiune care implică, în afara cercului celor cinci mii de „bărbați de onoare” în serviciu permanent și efectiv în Cosa Nostra, sute de mii – putem spune chiar câteva milioane – de cetățeni incapabili, deja, chiar să se scandalizeze de practicile clientelare și de recomandările din fiecare colț al vieții sociale.

Însă, ceea ce nici papa atunci și nici episcopii astăzi nu par să perceapă – și suntem la a treia și ultima considerație – este însemnătatea „mafiogenă” a doctrinei teologice catolice. Chestiunea este delicată și nu degeaba a trebuit să-i dedic, reluând unele intuiții ale pr. Cosimo Scordado, un întreg volum (Il Dio dei mafiosi – [Dumnezeul mafioților]) deja acum câțiva ani în urmă. Încerc să sintetizez sumar. În Scrisoarea episcopilor, ca și în alte ocazii, episcopii invocă o recuperare a religiozității ca antidot al mafiei fără să suspecteze faptul că catolicismul meridional, în anumite privințe reprezentânt un antidot al mentalității mafioase, în alte privințe este o rezervă a acesteia de idei, de prejudecăți, de simboluri… Este suficient să ne gândim la concepția unui Tată-naș care se calmează numai în fața sângelui Fiului sau la convingerea că El acordă haruri și favoruri pământești numai la recomandarea mijlocitorilor cerești precum Sfânta Fecioară Maria și Sfinții din calendar.

Așadar: faptul că bisericile își fac autocritica pentru defectele practice din trecut și din prezent, este un bine, dar nu este suficient. Ar fi necesară și o revizuire teologică a multor dogme și doctrine care nu sunt conforme cu vestirea originară a lui Isus din Nazaret și care, în schimb, se pretează prea ușor să fie adoptate ca patrimoniu ideologic al asociațiilor mafioase.

Nu este un lucru simplu, dar – grație și unui nou climat îngăduit de papa Francisc – revizuirea teologiei catolice este în plin proces: cercetători și gânditori precum pr. Carlo Molari, pr. Ortensio da Spinetoli, pr. Alberto Maggi, Vito Mancuso, pr. Ferdinando Sudati, Sergio Tanzarella, Franco Barbero (ca să mă limitez la câteva nume italiene dintre atâtea active în lume) sunt angajați în primele linii. Uneori își plătesc prin măsuri disciplinare bisericești autenticitatea în cercetare și franchețea în a se exprima (care face ca scrierile lor să devină accesibile chiar și unui public de ne-specialiști), dar între timp deschid drumuri noi care conduc spre un viitor mai bun.

 

de Augusto Cavadi

 

Sursa: LiveSicilia

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s