Suntem siguri de faptul că biserica ierarhică are autoritatea de a face ceea ce face?

jose maria castilloTrupul și Sângele Domnului – 3 iunie 2018

Acesta este trupul meu. Acesta este sângele meu – Comentariu la Evanghelie de pr. José Maria Castillo, SJ

 

În sărbătoarea „Trupul și Sângele Domnului”, ziua în care Biserica propune comunității credincioșilor amintirea a ceea ce înseamnă și reprezintă Euharistia pentru toți aceia care cred în Isus Domnul, ar trebui să reflectăm profund la ceea ce se întâmplă cu liturghia. Noi, creștinii, respectăm realmente mesajul pe care ni l-a lăsat Isus cu privire la această chestiune fundamentală? Isus, de fapt, a spus: „Faceți aceasta în amintirea mea”. Adică Isus ne-a lăsat un mandat pe care trebuie să-l respectăm și a cărui importanță nu ar trebui s-o minimalizăm. Pentru că Domnul ne-a lăsat această vorbă: „Faceți aceasta (ceea ce fac eu) ca să vă amintiți de mine”. Dar, pentru a fi sinceri, trebuie să ne întrebăm: Biserica continuă să facă ceea ce a făcut Isus în acea noapte? Noi continuăm să facem ceea ce a făcut Isus în acea noapte? Pentru noi contează mult ori nu contează de loc dacă împlinim sau nu împlinim acea poruncă pe care Isus ne-a impus-o tuturor? Isus ne-a lăsat acest mesaj chiar în noaptea în care și-a luat rămas bun de la cei ce ne-au precedat. Au fost ultimele sale dorințe. Ce facem cu acea dorință și cu acea poruncă a lui Isus?

Să ne gândim, pentru o clipă, nu la diferitele teologii și documente, ci la fapte. La ceea ce se întâmplă în biserică. De fapt, biserica ierarhică a dispus lucrurile în așa fel încât astăzi – ținând cont de felul în care autoritatea bisericească a legiferat cu privire la modul în care trebuie celebrată Euharistia – consecința este faptul că mai mult de jumătate din parohiile din lume nu celebrează și nu pot celebra liturghia decât o singură dată pe săptămână. Explicația este evidentă: în loc să facă ceea ce a făcut Isus în acea noapte (a împărțit masa cu un grup de persoane care, cel puțin la început, se iubeau), acestea și-au organizat o teologie și un ritual care, având în vedere felul în care s-au așezat lucrurile, nu oferă posibilitatea împlinirii mandatului primit din partea Domnului. Este nevoie de un preot care să fi studiat teologie, care să fie celibatar, care să fie bărbat (și niciodată femeie), care să aibă aprobarea episcopului (iar episcopul trebuie s-o aibă din partea Romei)… Suntem siguri de faptul că biserica ierarhică are autoritatea (dată de Dumnezeu) de a face ceea ce face?

Iar lucrul cel mai îngrijorător nu este ceea ce se întâmplă, ci ceea ce se va întâmpla peste câțiva ani. Se știe că într-un timp foarte scurt (în ultimii zece ani) numărul preoților (în biserica catolică) a scăzut cu 45%. În seminar nu mai intră tineri care să le ia locul celor care se îmbolnăvesc, care îmbătrânesc, mor sau abandonează slujirea, etc. Acest lucru ne spune, cel puțin, că problema se agravează pe an ce trece. Putem permite ca această stare de lucruri să continue și să se agraveze cu fiecare zi tot mai mult? Cu siguranță, procesiunea cu ostia consacrată din sărbătoarea „Trupul și Sângele Domnului” merită tot respectul și toată devoțiunea noastră, pentru ceea ce ea reprezintă. Dar, dacă citim cu atenție evangheliile, nu ar trebui oare să ne manifestăm dezacordul cu privire la precizia cerută în respectarea ritualurilor sacre, în timp ce este uitat în mod scandalos mandatul lui Isus? Și este bine să încheiem amintindu-ne că lucrul important nu este să cinăm împreună, ci a face să devină viu și actual ceea ce a reprezentat acea cină de adio. Să reflectăm.

 

Pr. José Maria Castillo, teolog

 

jose maria castillo e papa francesco

 

Marcu 14, 12-16.22-26

În prima zi a Azimelor, când se jertfea Paștele, discipolii i-au spus lui Isus: «Unde vrei să mergem să pregătim ca să mănânci Paștele?». Atunci a trimis doi dintre discipolii săi și le-a spus: «Mergeți în cetate și vă va întâmpina un om care duce un urcior cu apă; mergeți după el și acolo unde va intra spuneți stăpânului casei: „Învățătorul zice: Unde este camera mea, în care să mănânc Paștele cu discipolii mei?”. El vă va arăta o sală mare, la etaj, gata aranjată. Pregătiți acolo cina pentru noi».

Discipolii au ieșit și au venit în cetate. Ei au găsit după cum le spusese și au pregătit Paștele.

Când s-a înserat, a venit împreună cu cei doisprezece. Și, în timp ce stăteau la masă și mâncau, Isus a spus: «Adevăr vă spun: unul dintre voi, care mănâncă cu mine, mă va trăda». Atunci au început să se întristeze și să-i spună unul după altul: «Nu cumva eu?». El le-a spus: «Unul dintre cei doisprezece, cel care întinge cu mine în blid. Într-adevăr, Fiul omului merge după cum este scris despre el, însă vai omului aceluia prin care Fiul omului este trădat! Ar fi fost mai bine pentru omul acela dacă nu s-ar fi născut».

Și, în timp ce mâncau, a luat pâinea, a recitat binecuvântarea, a frânt-o, le-a dat-o și le-a spus: «Luați, acesta este trupul meu». Apoi a luat un potir, a adus mulțumire, l-a dat lor și au băut toți din el. Și le-a spus: «Acesta este sângele meu, al alianței, care se varsă pentru mulți. Adevăr vă spun că nu voi mai bea din rodul viței până în ziua aceea când îl voi bea nou în împărăția lui Dumnezeu».

Și, după ce au cântat imnul, au plecat spre Muntele Măslinilor.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s