Cei care se rușinează de nebunul casei

Duminica a X-a de peste an – 10 iunie 2018

S-a terminat cu Satana – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

Isus a comis o autentică nebunie. În fața refuzului din partea Israelului, care a decis chiar să-l asasineze, Isus se desparte de instituția religioasă și instituie doisprezece discipoli, tot atâția cât era și numărul triburilor care alcătuiau Israelul. Isus compune noul Israel. În fața acestei clamoroase rupturi dintre Isus și instituția religioasă, iată reacția familiei și a instituției. Scrie evanghelistul Marcu în capitolul 3, versetele de la 20 până la 35: „Când au auzit acest lucru ai săi”, și anume când au auzit de această ruptură a lui Isus de instituție, „ies să-l prindă”, literalmente „să-l captureze”. Este același verb folosit pentru prinderea lui Ioan Botezătorul și a lui Isus, „pentru că, își ziceau, și-a ieșit di fire”, adică e nebun, pentru că un asemenea lucru putea fi numai o nebunie. Evanghelistul, pentru a justifica această acuzație de nebunie, inserează și acuzația din partea cărturarilor (teologii oficiali), care au coborât chiar de la Ierusalim, sediul instituției religioase. Cărturarii sunt cei mai înalți responsabili ai sinedriului, care sentețiază: „Acesta este posedat de Beelzebul”. Cine este Beelzebul? Exista o divinitate filisteană numită Beelzebub, care era dumnezeul muștelor, iar fariseii, pentru a împiedica cultul față de această divinitate… (era chiar și un rege, regele Ahazia, care s-a dus să invoce vindecarea), au transformat-o în Baalzebul, adică dumnezeul bălegarului. Un dumnezeu care nu doar nu apără de muște, ci le atrage. Acuzația pe care o aduc cărturarii este subtilă: atenție la Isus! Nu pot nega faptul că Isus vindecă persoanele, dar susțin că le vindecă pentru a le infecta și mai mult.

Atunci Isus îi convoacă și le demonstrează inconsistența discursului lor, spunându-le: „Cum poate Satana să se alunge pe sine însuși?”. Dacă Satana se alungă singur pe sine, s-a terminat cu el. Și apoi – iată sentința foarte aspră – „Adevăr”, adică ceea ce Isus urmează să spună este sigur, „toate păcatele le vor fi iertate fiilor oamenilor, chiar și blestemele pe care le vor rosti”. Păcatele, rodul ignoranței, al fragilității, vor fi iertate, dar, declară Isus, „cine va zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veci: va fi vinovat de o vină veșnică”.

Iar apoi continuă: „Pentru că spuneau: «Este posedat de un duh impur»”. Iată motivul. Ce este acest păcat împotriva Duhului Sfânt? Este ceea ce deja profetul Isaia declarase, sunt aceia care numesc binele rău și răul bine. Adică acești cărturari înțeleg, ei știu acest lucru, sunt oameni culți, persoane care cunosc Biblia. Știu că dacă Isus acționează astfel, o face prin puterea care îi vine de la Dumnezeu, dar nu pot admite acest lucru, căci, dacă îl admit, atunci se prăbușește tot prestigiul lor și întreaga dominație pe care o exercită asupra poporului. Atunci îl defăimează pe Isus. Spun că ceea ce este bine, activitatea pe care o desfășoară Isus, este rău, ca să-și mențină prestigiul lor. Dar de ce nu vor fi iertați niciodată? Pentru că niciodată nu vor cere iertare. Atunci când Isus l-a vindecat pe paralitic, cărturarii înșiși au rostit sentința: „blestemă”, adică e vinovat de moarte.

În acest moment dificil, scrie evanghelistul, „au sosit mama și frații lui”, deci întregul clan familial, „și, stând afară”, „a sta afară” înseamnă a nu fi înțeles învățătura lui Isus… Considerând că au o putere asupra lui, trimit la el să-l cheme. Dar, subliniază evanghelistul, există un impediment. În jurul lui Isus era așezată mulțimea, iar termenul pe care îl folosește Marcu indică o mulțime mixtă de persoane impure, de persoane păgâne… „Și i-au spus: «Iată, mama ta, frații tăi și surorile tale sunt afară și te caută”. Verbul „a căuta”, în evanghelia lui Marcu, are întotdeauna o conotație negativă față de Isus.

Și iată răspunsul cutremurător, teribil din partea lui Isus: „Cine este mama mea și cine sunt frații mei?”. Adică cei de afară? Cei care se rușinează de mine, de nebunul casei? „Și, rotindu-și privirea peste cei așezați în jurul lui”, deci nu o vede nici pe mama lui, nici pe frații lui, care au rămas afară, Isus afirmă: „Iată mama mea și frații mei”.

Iar apoi invitația, invitația adresată clanului său familial, în mod deosebit mamei sale și fraților săi: „Cine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă”. La Nazaret clanul familial al lui Isus este victima învățăturii cărturarilor. Toți membrii clanului consideră, într-adevăr, că Isus nu este doar nebun, ci și un posedat. Isus vrea să-i ajute să înțeleagă că adevărații posedați sunt reprezentanții instituției religioase, care, pentru a nu-și pierde propriul prestigiu, spun că acțiunea lui Isus este negativă și face rău.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Marcu 3, 20-35

În acel timp Isus a intrat într-o casă și mulțimea s-a adunat din nou, încât nu mai puteau nici să mănânce. Când au auzit ai săi, au venit să pună mâna pe el, căci spuneau că și-a ieșit din fire.

Iar cărturarii, care coborâseră din Ierusalim, spuneau: «Acesta este posedat de Beelzebul și îi scoate pe demoni cu ajutorul căpeteniei demonilor».

Dar el, chemându-i, le-a spus în parabole: «Cum poate Satana să-l alunge pe Satana? Dacă o împărăție este dezbinată în sine, împărăția aceea nu poate dăinui, iar dacă o casă este dezbinată în sine, casa aceea nu va putea dăinui. La fel și Satana, dacă se ridică împotriva lui însuși și este dezbinat, nu poate dăinui, ci s-a terminat cu el. Nimeni nu poate să intre în casa unui om puternic și să-i jefuiască bunurile, dacă mai întâi nu-l leagă. Numai atunci îi va putea jefui casa.

Adevăr vă spun: toate le vor fi iertate fiilor oamenilor, păcatele și chiar toate blasfemiile pe care le vor rosti, dar cine va zice blasfemii împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat în veci: este vinovat de un păcat veșnic». Pentru că spuneau: «Este posedat de un duh impur».

Au sosit mama și frații lui și, stând afară, au trimis la el ca să-l cheme. Mulțimea era așezată în jurul lui și i-au spus: «Iată, mama ta, frații tăi și surorile tale sunt afară și te caută». Dar el le-a răspuns: «Cine este mama mea și cine sunt frații mei?». Și, rotindu-și privirea peste cei așezați în jurul lui, a spus: «Iată mama mea și frații mei! Căci oricine face voința lui Dumnezeu, acela îmi este frate și soră și mamă».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s