Când acțiunea lui Dumnezeu devine infructuoasă

Duminica a 14-a de peste an – 8 iulie 2018

Un profet nu este disprețuit decât în patria lui – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

Mediile cele mai dificile pentru Isus sunt, fără îndoială, locurile religioase. În evanghelia lui Marcu, Isus intră de trei ori în sinagogă – numărul „trei” indică totalitatea –, și de fiecare dată are loc o situație de conflict. Cu ocazia primei dăți Isus este întrerupt în învățătura sa; a doua oară fariseii hotărăsc de-a dreptul să-l ucidă, iar a treia dată, cea pe care o examinăm acum, lumea nu-l stimează absolut deloc. Să citim din evanghelia lui Marcu, capitolul șase, de la primele versete.

A plecat de acolo și „a venit în patria sa”. Evanghelistul omite numele „Nazaret”, căci vrea să indice că ceea ce are loc aici nu se limitează numai la satul său, ci este pentru întreaga sa națiune. „Discipolii îl urmau. Sosind sabatul, a început să învețe în sinagogă”. Evanghelistul subliniază faptul că Isus în sinagogă se duce să învețe, iar învățătura sa este exact contrariul a ceea ce era impus acolo din partea cărturarilor. „Și mulți, ascultându-l, rămâneau uimiți”. Rămân tulburați profund: se petrece ceva nou. „Și spuneau (iar reacția este negativă): de unde îi vin aceste lucruri?”. Ce înseamnă acest „de unde”? Înseamnă că nu vine de la Dumnezeu. Chiar mulțimea, lumea, participanții la cultul din sinagogă sunt victimele învățăturii cărturarilor, care au sentențiat deja că Isus lucrează prin lucrarea lui Belzebul, căpetenia demonilor, și sunt suspecți cu privire la această învățătură a lui. Și, de fapt, spun: „Și ce este această înțelepciune care i s-a dat?”. Având în vedere faptul că Isus învață exact opusul a ceea ce învață cărturarii în acel loc, înțelepciunea lui nu poate proveni de la Dumnezeu.

Iar apoi „miracolele precum cele înfăptuite cu mâinile lui?”. Nu Isus este cel care înfăptuiește acțiuni, ci mâinile lui, ca și cum Isus ar fi un vrăjitor. Așadar, exact mulțimea, însăși participanții la adunarea de rugăciune din sinagogă sunt aceia care cred în mod lipsit de critică în ceea ce cărturarii i-au învățat. Și iată expresia plină de dispreț: „Nu e ăsta?”… Nu i se adresează lui Isus, deși este concetățeanul lor, cu un termen respectuos. Nu i se adresează cu gentilețe, ci cu un termen disprețuitor: „Nu este ăsta (acesta) tâmplarul?”. Și îl definesc ca fiind „fiul Mariei”. Acest lucru este grav, pentru că un individ era indicat întotdeauna cu numele tatălui, era fiul tatălui. De ce spun că este fiul Mariei? Pot fi două ipoteze: ori acest fiu este nedemn de purtarea numelui tatălui, pentru că nu se comportă asemenea tatălui, ori, și mai rău, este considerat ca neavând un tată. Oricum, este o expresie foarte insultătoare. Și continuă mai departe, înșiruindu-i pe frații lui.

Iar apoi concluzia: „Și acest lucru era pentru ei un motiv de scandalizare”. Evanghelistul îi pune pe ascultători în gardă cu privire la faptul că supunerea lipsită de critică față de învățătura religioasă, nu doar nu permite primirea cuvântului Domnului și bogăția de viață pe care o comportă, ci îi face pe oameni să devină refractari și ostili. Și, într-adevăr, comentează Isus: „le-a zis: un profet nu este disprețuit decât în patria lui, printre rudele sale și în casa lui”. Patria, rudele și casa: sunt trei, deci indică totalitatea. De ce profetul este disprețuit? Pentru că profetul, fiind în sintonie cu Dumnezeul care face noi toate lucrurile, întâlnește mereu rezistență din partea mediilor religioase. În numele Dumnezeului din trecut nu este recunoscut Dumnezeul care se manifestă în prezent. Așadar, în mediile tradiționale, în ambientele conservatoare, unde domnește imperativul: „mereu s-a făcut așa”, iată, acțiunea lui Dumnezeu devine infructuoasă.

Și, de fapt, scrie și comentează evanghelistul: „Și nu a putut face acolo niciun prodigiu, decât doar și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat”. Evanghelistul ne pune din nou în gardă: atenție, căci adeziunea față de învățătura religioasă lipsită de critică ne face să devenim refractari față de acțiunea divină.

Și, se încheie pasajul, „Se mira de necredința lor”. Isus însuși se miră de această incredulitate a lor, iar evanghelistul face trimitere aici la sămânța care a căzut în pământ, dar imediat au venit păsările, imaginea satanei, a puterii, care au eliminat-o. Așadar, Isus a dat faliment total în patria sa din cauza învățăturii religioase tradiționale.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii biblice

 

Marcu 6, 1-6

 În acel timp Isus a venit în localitatea sa natală, iar discipolii îl urmau.

Sosind sabatul, a început să învețe în sinagogă și mulți dintre cei care îl ascultau se mirau, spunând: «De unde are el toate acestea? Și ce este această înțelepciune care i s-a dat? Și aceste fapte minunate care se fac prin mâinile lui? Nu este oare acesta lemnarul, fiul Mariei, fratele lui Iacob, al lui Ioses, al lui Iuda și Simon? Și surorile lui nu sunt oare aici, la noi?». Și erau scandalizați de el.

Dar Isus le-a zis: «Un profet nu este disprețuit decât în patria lui, printre rudele sale și în casa lui». Și nu a putut face acolo nicio minune, decât doar și-a pus mâinile peste câțiva bolnavi și i-a vindecat. Și se mira de necredința lor.

Apoi, cutreiera satele din jur învățând.

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s