Ceea ce în ochii religiei este un sacrilegiu, în ochii lui Isus este o expresie a credinței

Duminica a 13-a de peste an – 1 iulie 2018

Fetiță, eu îți spun, ridică-te! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

 

Acțiunea eliberatoare a lui Isus față de poporul său este prezentată de evanghelistul Marcu prin intermediul a două personaje feminine. Era tipic literaturii ebraice să prezinte femeia ca figură a poporului. Aceste personaje feminine sunt anonime și sunt unite prin termenul „fiică” și mai ales prin numărul „doisprezece”, care este numărul celor douăsprezece triburi ale lui Israel. Primul personaj este fiica conducătorului sinagogii, a lui Iair, și reprezintă Israelul care este supus Legii și este mort. Celălalt personaj este o femeie anonimă și reprezintă Israelul pe care Legea îl exclude și este muribund. Este episodul central și tocmai pe acesta îl analizăm.

Scrie Marcu: „Dar o femeie”. Personajul este anonim și deci toți aceia care se văd în această situație se pot regăsi în el. „Care avea pierderi de sânge”. Sângele în cultura ebraică este viața. Așadar, a pierde sânge înseamnă a pierde viața. Dar, mai ales, pierderea sângelui o făcea să devină impură. Situația acestei femei este una dramatică. Evanghelistul subliniază că se află de doisprezece ani în această situație, pentru a simboliza că e vorba de situația poporului lui Israel. De ce situația este dramatică? O femeie în acele condiții este la fel de impură precum un lepros. Nu poate nici să atingă, nici să fie atinsă. Este, deci, condamnată sterilității, nu mai are speranță. Unicul care ar putea s-o salveze este, în mod firesc, Dumnezeu, dar, dat fiind că ea este impură, nu i se poate adresa lui Dumnezeu.

Așadar, evanghelistul reprezintă situația dramatică a acestor persoane pe care Legea nemiloasă a religiei le exclude de la acțiunea lui Dumnezeu. Ei bine, această femeie, „auzind vorbindu-se despre Isus”… A avut loc episodul leprosului, prin care Isus a manifestat faptul că iubirea lui Dumnezeu nu se dăruiește pentru meritele persoanelor, ci pentru nevoile lor, iar leprosul a răspândit acest mesaj. Așadar, această femeie se gândește că există o speranță și pentru ea. „A venit prin mulțime” și, aproape pe ascuns, „a atins din spate mantia sa”. Mantia indică persoana. De ce femeia se comportă astfel? Pentru că înfăptuiește o încălcare a Legii, comite un sacrilegiu. Pentru ea, impură, a atinge un om, și încă un om al lui Dumnezeu, și a-i transmite, deci, impuritatea era considerat o gravitate, iar o asemenea faptă era pedepsită în mod sever cu moartea. Însă ea are această speranță.

Ei bine, evanghelistul scrie că „imediat i s-a oprit fluxul de sânge”. Imediat cum a încălcat Legea, care îi interzicea să-l atingă pe Isus, să atingă un om, deci, imediat cum a încălcat Legea, nu cade asupra ei un blestem, ci o binecuvântare, și se regăsește vindecată. „Și îndată”, imediat, la fel cum fluxul se oprește, tot așa și Isus „își dă seama de puterea ce ieșise din el”. S-a întors „și întreabă: cine mi-a atins hainele?”. Întrebarea lui Isus nu este pentru a cunoaște, ci pentru a duce la împlinire acțiunea salvatoare. Iar aici evanghelistul subliniază cu ironie cum discipolii îl însoțesc pe Isus, dar nu-l urmează. Ei stau cu Isus, dar nu recepționează forța care emană din el. Și, într-adevăr, îi spun discipolii săi: „tu vezi că mulțimea se înghesuie în jurul tău și spui: cine m-a atins?”. Așadar, nu înțeleg.

Dar Isus „privește în jur pentru a o vedea pe aceea care făcuse aceasta”. Deci știe cine a fost. „Iar femeia, cuprinsă de frică și tremurând…”. De ce cuprinsă de frică și tremurând? Nu știe care va fi reacția lui Isus. Ea a comis un sacrilegiu, a încălcat Legea. Va fi pedepsită cu severitate? „S-a aruncat în fața lui și i-a spus tot adevărul”. Este unica dată când termenul „adevăr” apare în evanghelia lui Marcu. Pentru evanghelist adevărul nu este o doctrină, o cunoaștere, ci o experiență a vieții și a libertății.

Și iată acțiunea și răspunsul surpriză al lui Isus. În loc să o mustre pe această femeie care l-a făcut să devină impur din punct de vedere ritual, i se adresează cu profundă tandrețe, numind-o fiică; iar femeia a comis un sacrilegiu. Ceea ce în ochii religiei este o transgresare, un sacrilegiu, în ochii lui Isus este o expresie a credinței. Isus îi spune: „credința ta te-a salvat”. Și apoi în loc să o trimită la templu ca să ofere o jertfă pentru vindecarea ei, o trimite „în pace”, și anume spre plinătatea fericirii. Nu mai trebuie să meargă la templu ca să-i ofere lui Dumnezeu, pentru că Dumnezeu însuși i s-a oferit ei și i-a dăruit salvarea și viața.

 

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii biblice

 

Marcu 5, 21-43

 În acel timp, după ce Isus a trecut din nou cu barca pe țărmul celălalt, o mare mulțime s-a adunat în jurul lui, iar el stătea de-a lungul mării. Atunci a venit unul dintre conducătorii sinagogii, cu numele de Iair, și, văzându-l, i s-a aruncat la picioare și l-a rugat stăruitor, spunând: «Fetița mea e pe moarte. Vino și pune-ți mâinile peste ea ca să fie vindecată și să trăiască». A plecat cu el. O mare mulțime îl urma și îl îmbulzea.

Dar o femeie, care avea hemoragie de doisprezece ani și care suferise multe de la mulți medici și își cheltuise toată averea, dar nu-i folosise la nimic, dimpotrivă, ajunsese mult mai rău, auzind despre Isus și venind din spate prin mulțime, i-a atins mantia; căci își zicea: «De voi atinge chiar și numai hainele lui, mă voi vindeca». Și imediat hemoragia ei s-a oprit și a simțit în trup că a fost vindecată de boală.

Isus și-a dat seama îndată că o putere ieșise din el și, întorcându-se către mulțime, a spus: «Cine mi-a atins hainele?». Dar discipolii i-au zis: «Vezi că mulțimea te îmbulzește și tu spui: „Cine m-a atins?”». El privea de jur împrejur s-o vadă pe cea care făcuse aceasta. Iar femeia, cuprinsă de frică și tremurând, știind ce i se întâmplase, a venit și s-a aruncat în fața lui și i-a spus tot adevărul. Atunci el i-a spus: «Fiică, credința ta te-a salvat. Mergi în pace și fii vindecată de suferința ta!».

Pe când mai vorbea încă, au venit de la conducătorul sinagogii, spunând: «Fiica ta a murit, de ce îl mai deranjezi pe Învățătorul?». Dar Isus, auzind ce i-au zis, i-a spus conducătorului sinagogii: «Nu te teme, crede numai!». Și nu a permis nimănui să-l urmeze în afară de Petru, Iacob și Ioan, fratele lui Iacob.

Când au venit la casa conducătorului sinagogii, a văzut frământare și pe cei care plângeau și boceau mult. Intrând, le-a spus: «De ce vă agitați și plângeți? Copila n-a murit, ci doarme». Dar ei îl luau în râs. Însă el i-a dat pe toți afară, a luat cu sine pe tatăl copilei, pe mama ei și pe cei care erau cu el și a intrat acolo unde era copila. Atunci, prinzând copila de mână, i-a spus: «Talitha qum!», ceea ce tradus înseamnă: «Fetiță, eu îți spun, ridică-te!». Și fetița s-a ridicat imediat și umbla. Ea avea doisprezece ani. Iar ei au fost cuprinși de o mare stupoare. El le-a poruncit cu hotărâre ca nimeni să nu afle aceasta și le-a spus să i se dea să mănânce.

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s