Dumnezeul care îi face pe oameni să devină liberi

Duminica a 17-a de peste an – 29 iulie 2018

Le-a dat celor așezați cât a voit fiecare – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Episodul copartajării pâinilor și a peștilor este menționat de toți cei patru evangheliști. Care este importanța sa? În această relatare se anticipează și se prefigurează semnificația euharistiei. În special Ioan face din euharistie tema capitolului șase al evangheliei sale, cel mai lung dintre toate, având chiar 71 de versete. Contextul în care își ambientează tema este cel al Exodului și, într-adevăr, găsim tema mării, tema muntelui, tema Paștelui, tema ispitirilor și tema pâinii. Și, în timp ce în pustiu mulțimea era cea care a trebuit să-i ceară lui Dumnezeu să-i potolească foamea, aici Isus, care e Dumnezeu, este cel care previne dorințele și nevoile persoanelor. Dar rezultatele sunt dezamăgitoare.

Scrie evanghelistul că Andrei, fratele lui Simon Petru, îi spune: „Este aici un băiat care are cinci pâini de orz”. Cele cinci pâini de orz amintesc de miracolul lui Elizeu, care a săturat o sută de persoane cu douăzeci de pâini de orz. „Și doi pești”. Deci, „ce sunt acestea pentru atâta lume?”. Și iată indicațiile prețioase ale evanghelistului: „A răspuns Isus: «Faceți-i să se așeze»”. Literalmente, și este important, „Faceți-i să se așeze pe acești oameni. Este important termenul „bărbat” folosit de evanghelist. Și de ce „să se așeze”, literalmente „să se întindă”? La prânzurile solemne, la prânzul Paștelui, la prânzurile oamenilor din casele bogate se mânca potrivit obiceiului greco-roman, pe tricliniu. Și cine putea lua masa întins pe tricliniu? Cel care avea un slujitor care să-l poată servi. Iată prima semnificație a euharistiei: a-i face pe oameni să se simtă domni, adică pe deplin liberi.

Evanghelistul notează că „era multă iarbă”. Este o aluzie la Psalmul 72, la timpurile Mesiei, ale abundenței. „În acel loc”. Termenul „loc” Ioan îl folosește întotdeauna pentru templu; aici indică unde locuiește Isus. Dar în timp ce în templu omul este cel care trebuie să-i ofere lui Dumnezeu, aici Dumnezeu este cel care i se oferă omului. „Așadar, s-au așezat”, literalmente „s-au întins” „și erau  cam în număr de cinci mii de bărbați”. De ce termenul cinci mii? Pentru că indică numărul primei comunități creștine conform Faptelor Apostolilor, dar mai ales pentru că este un multiplu al lui cincizeci, care indică acțiunea Duhului. Cincizeci în greacă este „pentecoste”, rusalii.

Aici evanghelistul nu folosește pentru oameni termenul folosit anterior, antropous”, ci „andres”, ceea ce înseamnă oameni maturi. Euharistia îi face pe oameni să devină oameni maturi, oameni deplini, adică oameni liberi. „Atunci Isus a luat pâinile și, după ce a adus mulțumire” (din verbul „a mulțumi”, a aduce mulțumire, derivă termenul euharistie), „le-a dat celor care erau așezați”. Termenul „așezați” apare pentru a treia oară și Isus omite o acțiune foarte importantă: nu cere spălarea rituală a mâinilor. Nu trebuie să ne purificăm pentru a mânca mâncarea Domnului, ci exact mâncarea Domnului e cea care ne purifică.

Și au mâncat „cât au voit”. În timp ce mana era limitată și era măsurată, aici este abundență. Atunci când nu reținem în mod egoist pentru noi înșine, ci împărțim în mod generos cu ceilalți, este abundență. Într-adevăr, evanghelistul spune că au umplut „douăsprezece coșuri”, pentru că astfel poate fi săturată întreaga națiune, cele douăsprezece triburi ale lui Israel.

Dar, din păcate, participanții nu au înțeles. Într-adevăr, scrie evanghelistul, „atunci”, aici este tradus „mulțimea”, dar literalmente este „oamenii”. A început cu „oamenii”, apoi participarea la euharistie i-a făcut să devină oameni maturi, oameni adulți, bărbați, iar cum devin din nou „oameni”. De ce? Nu au înțeles, nu acceptă starea de oameni maturi, ci vor să fie supuși.

Văzând gestul lui Isus, spun: „acesta este într-adevăr profetul”, acela care, potrivit liniei lui Moise, trebuia să impună observarea Legii, „cel care vine în lume. Dar Isus, știind că veneau să-l prindă ca să-l facă rege” (vor obediență, vor supunere; nu vor maturitate, nu vor libertate), „s-a retras din nou pe muntele. Așa cum Moise s-a retras pe munte după trădarea poporului care adora un vițel de aur, la fel și Isus se reunește din nou singur pe muntele. Pentru Isus, supunerea, obediența este egală cu idolatria, pentru că el este Dumnezeul care îi face pe oameni să devină liberi.

 

Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Ioan 6, 1-15

 În acel timp, Isus a trecut pe malul celălalt al mării Galileii sau a Tiberiadei. Îl urma o mulțime mare pentru că văzuse semnele pe care le făcuse asupra bolnavilor. Isus s-a urcat pe muntele și s-a așezat acolo împreună cu discipolii lui. Paştele, sărbătoarea Iudeilor, era aproape.

Ridicându-și ochii și văzând că o mulțime mare venea după el, Isus i-a zis lui Filip: «De unde vom cumpăra pâini ca aceștia să mănânce?». Însă spunea aceasta punându-l la încercare; de fapt, el știa ce avea de gând să facă. Filip i-a răspuns: «Nu le-ar ajunge pâine de două sute de dinari nici ca să ia fiecare câte puțin».

Unul dintre discipolii lui, Andrei, fratele lui Simon Petru, i-a zis: «Este aici un băiat care are cinci pâini de orz și doi pești. Însă ce sunt acestea pentru atâția?». Isus a zis: «Faceți-i pe oameni să se așeze!». În locul acela era multă iarbă. Așadar, s-au așezat și erau cam în număr de cinci mii de bărbați.

Isus a luat pâinile și, mulțumind, le-a dat celor așezați; la fel și din pești, cât a voit fiecare. Când s-au săturat, le-a spus discipolilor săi: «Adunați bucățile rămase, ca să nu se piardă nimic!». Așadar, au adunat și au umplut douăsprezece coșuri cu bucăți care au rămas de la cei ce mâncaseră din cele cinci pâini de orz.

Văzând semnul pe care îl făcuse, oamenii spuneau: «Cu adevărat, acesta este profetul, cel care vine în lume!». Dar Isus, știind că veneau să-l ia ca să-l facă rege, s-a retras din nou pe muntele, el singur.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s