Duminica a 20-a de peste an – 19 august 2018

Carnea mea este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Este încheierea discursului foarte lung ținut de Isus în sinagoga din Cafarnaum, un discurs care îl va costa deziluzia din partea mulțimii, care îl urma pe Isus sperând ca el să poată deveni regele lor. Va genera preocuparea conducătorilor religioși, a autorităților, fiindcă înțeleg că Isus vine să propună, să inaugureze o nouă relație cu Dumnezeu, foarte diferită de cea pe care ei au impus-o poporului, de-a dreptul destabilizantă. Și îl va costa pe Isus chiar și abandonarea din partea multora dintre discipolii săi, care îl vor părăsi chiar la sfârșitul acestui discurs. Să vedem ce s-a întâmplat. Este capitolul șase din Ioan, de la versetul 51 până la 58.

Isus revendică încă o dată condiția divină prin numele lui Dumnezeu, „Eu sunt”. Eu sunt pâinea cea vie. Termenul folosit de evanghelist indică pâinea care trăiește și folosește un termen care indică o viață indestructibilă. Așadar este o pâine care, fiind mâncată, produce în om o viață de o asemenea calitate încât este capabilă să depășească moartea. Coborâtă din cer. În mod firesc, sensul este teologic și nu spațial; indică originea divină. Iar apoi Isus pune o condiție: dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci. Pentru că este o pâine care comunică viață indestructibilă. Iar pâinea pe care o voi da eu… Este imaginea euharistiei. Aici evanghelistul anticipează semnificația euharistiei. Este carnea mea. Darul lui Dumnezeu trece prin intermediul cărnii lui Isus. Pentru viața lumii. Nu poate exista comunicarea Duhului acolo unde nu există și darul cărnii. Isus răstoarnă spiritualitatea acelui timp: pe vremea aceea omul trebuia să se spiritualizeze ca să se înalțe spre Dumnezeu, în schimb Isus prezintă un Dumnezeu care se umanizează tot mai mult pentru a se apropia de om. Așadar, comunicarea lui Dumnezeu are loc prin intermediul umanității persoanelor: cu cât suntem mai umani, cu atât mai mult Dumnezeu reușește să se manifeste prin noi.

Acest lucru stârnește alarmă și preocupare și, într-adevăr, Iudeii, adică conducătorii religioși, autoritățile religioase, au început să discute aprins între ei: „cum poate acesta”. Nu-l numesc niciodată pe Isus. Atât de mare e invidia, atât de mare e disprețul lor față de Isus încât evită mereu să-l numească, și folosesc întotdeauna termeni destul de disprețuitori: „acesta”, „ăsta”… „Cum poate acesta să ne dea să mâncăm carnea lui?”. Un Dumnezeu care, în loc să pretindă daruri, se dăruiește el însuși oamenilor este ceva inacceptabil pentru mentalitatea religioasă.

Așadar, Isus reînnoiește condiția: Isus le-a zis: „Adevăr, adevăr”, este o expresie care înseamnă: ceea ce vă spun este sigur, este cert, vă spun. Și iată condiția: dacă nu mâncați carnea Fiului omului și nu beți sângele lui. Prin intermediul cărnii și al sângelui evanghelistul face referire la imaginea prin care l-a prezentat pe Isus încă de la începutul evangheliei: Isus este mielul lui Dumnezeu. Ce este mielul lui Dumnezeu? Moise, în noaptea exodului ceruse, poruncise fiecărei familii să ia un miel și să-l mănânce: carnea le-ar fi dat forța pentru a inaugura acest drum spre țara libertății, iar sângele le-ar fi ocrotit de moarte. Iată, Isus este adevăratul miel a cărui carne ajută în acest drum, în acest exod, iar sângele eliberează nu de moartea fizică, ci de moartea veșnică.

Și Isus spune: nu aveți în voi, nu „viața”, cu articol, ci viață: e viața însăși. Nu există realizare a omului decât prin asimilarea vieții lui Isus și identificarea cu el. Apoi Isus – iar aici evanghelistul folosește un termen șocant, care nu se folosește în cazul oamenilor – spune: cine mănâncă, în greacă este „trogon”; auzim deja sunetul, este un a mânca grosolan, brut, a mânca precum animalele. De ce face aceasta? Pentru a evita orice semnificație spirituală a termenului; indică chiar o adevărată asimilare. Carnea mea. Iar apoi Isus spune ceea ce nu ar fi trebuit să spună niciodată într-o adunare ebraică: și bea sângele meu. Sângele este viața persoanelor. Evreii nu beau nici măcar sângele animalelor. Cum se poate bea sângele? Acesta este un lucru șocant. Are, nu zice viața veșnică, ci viață veșnică. Viața veșnică nu este ceva ce se adaugă acestei vieți, ci este o viață de o asemenea calitate încât este indestructibilă. Și eu îl voi învia în ziua de apoi. Și apoi Isus confirmă: căci carnea mea este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură, adică autenticul nutriment.

Iar Isus mai insistă: cine mestecă carnea mea și bea sângele meu, pentru prima dată în evanghelia lui Ioan, rămâne. Un verb care îi este foarte drag evanghelistului și pe care îl folosește chiar de patruzeci de ori în evanghelia sa. Rămâne în mine și eu în el. Dumnezeul lui Isus nu este un Dumnezeu care îl absoarbe pe om, ci un Dumnezeu care cere să fie primit în om pentru a se contopi cu el și a-i dilata capacitatea de a iubi. Acest lucru face ca omul să rămână în Dumnezeu și Dumnezeu în om.

Iar apoi Isus continuă: așa cum Tatăl, care trăiește, literalmente „tatăl trăitor”, m-a trimis pe mine, iar eu trăiesc prin Tatăl, la fel și cel care, încă o dată, mă mestecă pe mine va trăi prin mine. Acest a trăi prin Isus înseamnă datorită lui Isus și grație lui Isus: unei vieți primite îi corespunde o viață dăruită. Este imaginea euharistiei. În euharistie există o dinamică a iubirii primite și a iubirii comunicate: cu cât este mai mare capacitatea de a ne dărui, cu atât este mai mare capacitatea de a-l primi pe acest Dumnezeu care rămâne în noi.

Și, încheie Isus… Încheie cu o lovitură de atac, care îl va costa apoi părăsirea din partea discipolilor. Aceasta, și subliniază acest lucru, aceasta este pâinea coborâtă din cer. Care era pâinea coborâtă din cer? Pâinea coborâtă din cer era mana în pustiu. Isus spune: nu, nu este mana, ci aceasta este pâinea coborâtă din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o tații voștri și au murit. Și Isus răsucește din nou cuțitul în rana exodului. Exodul a fost un faliment: toți aceia care l-au urmat pe Moise au murit cu toții în pustiu și numai fiii lor au intrat în țara promisă. Și încheie Isus, tot cu verbul „a mesteca”: cine mestecă această pâine va trăi în veci. Exodul lui Isus este destinat să se realizeze pe deplin.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Ioan 6, 51-58

 În acel timp Isus a spus mulțimii: «Eu sunt pâinea cea vie, coborâtă din cer. Dacă mănâncă cineva din această pâine, va trăi în veci, iar pâinea pe care o voi da eu este carnea mea pentru viața lumii».

Atunci Iudeii au început să discute aprins între ei, spunând: «Cum poate acesta să ne dea să mâncăm carnea lui?».

Dar Isus le-a zis: «Adevăr, adevăr vă spun: dacă nu mâncați carnea Fiului omului și nu beți sângele lui, nu aveți viață în voi. Cine mănâncă carnea mea și bea sângele meu are viață veșnică și eu îl voi învia în ziua de pe urmă. Căci carnea mea este adevărată hrană, iar sângele meu este adevărată băutură.

Cine mănâncă carnea mea și bea sângele meu rămâne în mine și eu în el. Așa cum Tatăl, care este viu, m-a trimis pe mine, iar eu trăiesc prin Tatăl, la fel și cel care mă mănâncă pe mine va trăi prin mine.

Aceasta este pâinea coborâtă din cer; nu ca aceea pe care au mâncat-o tații voștri și au murit. Cine mănâncă această pâine va trăi în veci».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.