Duminica a 23-a de peste an – 9 septembrie 2018

Pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Dificultatea și rezistența din partea discipolilor de a accepta faptul ca vestea cea bună, mesajul lui Isus să le fie adresat și păgânilor este relatată de evanghelistul Marcu printr-un episod pe care numai el îl are.

Este capitolul 7, versetele 31-37. Să citim. Din nou, după ce a ieșit din ținutul Tirului, trecând prin Sidon, a venit spre marea Galileii, în mijlocul ținutului Decapole. Este de ajuns să privim o oarecare hartă pentru a vedea că este un itinerar absurd, neverosimil, pentru că Isus pornește din Tir (se dusese deja pe teritoriu păgân), se duce sus, în nord, după cum putem vedea pe hartă, la Sidon, apoi coboară pentru a merge spre marea Galileii, dar face un amplu ocol, trecând prin Decapole, adică prin cetățile păgâne. De ce acest lucru? Evanghelistul nu vrea să indice un itinerar topografic, ci teologic: acțiunea lui Isus, cea a veștii celei bune, îmbrățișează întreaga lume păgână, și exact aici întâmpină rezistență. În acest episod, prin figura surdomutului, evanghelistul reprezintă rezistența discipolilor. Aceștia sunt surzi, nu acceptă mesajul lui Isus și de aceea nu-l pot expune.

I-au adus un surd, nu mut, ci bâlbâit. Referința este la profetul Isaia, din capitolul 35, unde se vorbește despre exod, despre eliberare. Și l-au rugat să-i impună mâna. Ei bine, Isus nu impune mâna, situația este mult mai gravă, iar Isus acționează aproape cu violență. L-a luat deoparte. Această expresie, „deoparte”, din cele șapte dăți în care apare în evanghelia lui Marcu, de șase ori îi privește pe discipoli. Așadar, prin imaginea acestui surd bâlbâit evanghelistul intenționează să reprezinte împotrivirea din partea discipolilor lui Isus.

Departe de mulțime, i-a pus degetele în urechi. Literalmente i-a introdus, adică i-a desfundat cu degetele urechile. Aici evanghelistul folosește termenul grec „ota”, care indică chiar organul fizic, iar cu saliva (saliva se credea că este suflu condensat și era o imagine a Spiritului) i-a atins limba. Privind, așadar, spre cer (cerul reprezintă sfera divină), a suspinat (numai aici, în întreg noul testament, Isus suspină. Este rezistența discipolilor. Este greutatea pe care Isus o depune pentru a-i face pe discipoli să înțeleagă faptul că împărăția lui Dumnezeu nu recunoaște margini, nu ridică ziduri, ci își deschide porțile tuturor.

El a zis: Effata! Atunci când în evanghelia lui Marcu sunt folosite cuvinte în aramaică, limba vorbită în acel timp, înseamnă că episodul îi privește pe discipolii lui Isus, care vorbeau în această limbă. Adică, și este un imperativ, Deschide-te! Imperativul i se adresează individului în totalitatea sa: dacă era adresat urechilor, Isus ar fi trebuit să spună „Deschide-ți-vă!”, în schimb, omul e cel care trebuie să se deschidă în mod complet. Și imediat, în sfârșit, i s-au deschis, iar aici evanghelistul nu mai folosește pentru urechi termenul folosit anterior, ci un alt termen, „acuai”, care indică auzul, înțelegerea. Exact aceasta era problema, nu era o problemă fizică, era o problemă de înțelegere. I s-a dezlegat nodul limbii și vorbea în mod corect. Aici referința este luată de evanghelist din capitolul 35 al profetului Isaia, unde se vorbește despre eliberare, despre exodul din captivitate. Isaia scrie: „Atunci se vor deschide ochii orbilor și urechile surzilor se vor destupa. Atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba celui mut va striga de bucurie”. Așadar, evanghelistul vede în acțiunea lui Isus această eliberare pe care el o aduce.

Și le-a poruncit, acestor purtători, să nu spună aceasta nimănui. Dar cu cât mai mult le interzicea, cu atât mai mult ei proclamau lucrul acesta și, plini de stupoare, spuneau (iar aici reacția este stranie, pentru că Isus a vindecat un surdomut, dar este extinsă la toți; plural indică faptul că îi privește pe discipoli): a făcut bine. Termenul „bine” este luat din cartea Genezei, a creației, așadar, în activitatea lui Isus este vizibilă continuarea acțiunii creatoare a Tatălui. Toate lucrurile: pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească. Deci, activitatea lui Isus este aceea de a-i elibera pe acești discipoli de aceste prejudecăți naționaliste, religioase, care îi făceau să fie închiși față de păgâni. Dar de ce Isus interzice? Pentru a evita un entuziasm ușor. Drumul va fi încă lung, și mai în față Isus va trebui să-i dojenească încă, spunându-le: „Aveți urechi și nu auziți”. Drumul este încă lung.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Marcu 7, 31-37

În acel timp, Isus, după ce a ieșit din ținutul Tirului, trecând prin Sidon, a venit spre marea Galileii, în mijlocul ținutului Decapole.

I-au adus un surd bâlbâit și l-au rugat să-și pună mâna peste el. Luându-l deoparte, la mare distanță de mulțime, i-a pus degetele în urechi și i-a atins limba cu saliva; privind, așadar, spre cer, a suspinat și i-a zis: «Effata!», adică «Deschide-te!». Îndată i s-au deschis urechile și i s-a desfăcut legătura limbii și vorbea clar.

Iar el le-a poruncit să nu spună aceasta nimănui. Însă cu cât mai mult le interzicea, cu atât mai mult ei proclamau lucrul acesta și, plini de stupoare, spuneau: «Toate le-a făcut bine: pe surzi îi face să audă și pe muți să vorbească».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.