alberto-maggiDuminica a 26-a de peste an – 30 septembrie 2018

Cine nu este împotriva noastră este pentru noi . Dacă mâna ta te scandalizează, taie-o! – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Isus le-a dat discipolilor săi capacitatea de a elibera persoanele de demoni, adică de ideologii care le fac să fie refractare la Cuvântul lui Isus, la învățătura sa. Ei bine, ei nu au fost capabili de acest lucru. Sunt incapabili să-l urmeze pe Isus și, ceea ce este mai grav, intenționează să-i împiedice pe cei care o fac. Scrie evanghelistul în capitolul 9, versetul 38: Ioan. Ioan apare mereu în pereche cu fratele său, Iacob, supranumiți de Isus „fiii tunetului”, în aramaică „boanerghes”, din cauza prepotenței lor. Aici apare singur, pentru că evanghelistul vrea să creeze un paralelism cu Iosue, care era slujitorul lui Moise și care a mers să protesteze în fața lui Moise fiindcă doi evrei care nu participaseră la reuniune pentru a-l primi pe Duhul Sfânt, l-au primit și ei.

Atunci Ioan i-a spus: „Învățătorule, l-am văzut pe cineva care alunga demoni în numele tău”. „În numele” înseamnă „dându-și adeziunea”, așadar, acesta face ceea ce discipolii nu au fost capabili să facă. Și iată aroganța, pretenția de a fi un grup exclusiv: și i-am interzis, pentru că… (nu poate spune pentru că nu te urma) pentru că nu ne urma, pe noi. Încă de la început a existat în comunitatea creștină tentația de a fi un grup exclusiv. Ei bine, Isus îl mustră: Isus i-a spus: „Nu-l opriți!”. Este un imperativ. Pentru că nu există nimeni care… Traducerea nu este „să facă un miracol”. Termenul grec folosit de evanghelist este „dynamis”, ceea ce înseamnă o forță, o energie care comunică viață. Atunci putem traduce: nu este nimeni care să acționeze cu forță în numele meu – deci, aderând la mesajul meu –, iar imediat după aceea să mă vorbească de rău, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Toți aceia care lucrează pentru binele omului, pentru a-l elibera pe om, Isus îi vede ca pe aliați ai săi, chiar dacă nu aparțin grupului său.

Iar apoi Isus îi invită din nou pe discipoli să se identifice cu el și spune: Oricine vă va da să beți un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteți ai lui Cristos (adică îi aparțineți Mesiei),  adevăr vă spun, nu-și va pierde răsplata. Prezența lui Isus și a Tatălui este recompensa celui care îl primește. Dar după aceea Isus își schimbă tonul, își schimbă atitudinea și, el, care este întotdeauna aproape matern cu cei păcătoși, are cuvinte de o extremă duritate chiar cu discipolii săi, cuvinte cutremurătoare. Oricine scandalizează – verbul „a scandaliza” înseamnă „a face să cadă”, „a împiedica” – pe unul singur dintre aceștia mai mici… Cei mici nu sunt copiii. Termenul folosit de evanghelist, „micron”, de unde și cuvântul microb, îi indică pe cei invizibili, pe cei excluși, pe cei marginalizați de societate. Care cred în mine – deci, nu sunt copii, ci sunt persoane care au simțit în mesajul lui Isus răspunsul la aspirația lor de viață. Au auzit vorbindu-se despre iubire, fraternitate, iertare și, prin urmare, și-au dat adeziunea față de Isus.

Dar a existat un precedent, când Isus i-a surprins pe acești discipoli discutând între ei pentru a afla cine ar fi cel mai mare și mai important dintre ei. Așadar, cei care cred în Isus rămân scandalizați, fiindcă văd că în interiorul comunității sale există aceleași rivalități, aceleași tensiuni ca în afară. Deci, Isus le spune: dacă vreunul dintre voi, prin ambiția sa, face să se poticnească și să cadă chiar și unul singur dintre aceștia care cred în mine – iar aici, Isus, de obicei zgârcit la detalii, de data aceasta e bogat: ar fi mult mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară trasă de măgar. Existau două pietre de moară: una, mai mică, cea din gospodărie, pe care o folosea femeia în casă pentru a măcina grâul, iar cealaltă, mai mare, trasă de măgar, folosită la teascul pentru măsline. Și Isus vorbește exact despre piatra aceasta, deci o piatră mare, inamovibilă. Dar nu este suficient numai atât: și să fie aruncat în mare. De ce acest lucru? Evreii credeau că puteau să învie numai dacă erau îngropați pe teritoriul Israelului. Dacă mureau pe mare și se înecau, nu exista speranță de înviere.

Dar de ce lui Isus nu îi este de ajuns să spună: „să fie aruncat în mare”, ci vrea să i se lege de gât o piatră? Pentru că dacă cineva se îneca, trupul său putea ieși apoi la suprafață și era înmormântat. Nu. Isus spune să i se pună la gât o piatră, astfel încât – și cuvintele lui Isus adresate comunității sale sunt îngrozitoare – oricine scandalizează, din cauza ambiției sale, pe unul singur dintre acești marginalizați, dintre acești excluși de societate, nu vreau să-l mai văd, nici aici, nici dincolo. Acestea sunt cuvinte nespus de înspăimântătoare.

Iar apoi Isus oferă un sfat comunității sale: dacă mâna ta. Și apoi Isus vorbește despre picior și ochi. Mâna indică activitatea, piciorul, comportamentul, iar ochiul, criteriul, valorile. Dacă mâna ta este pentru tine motiv de scandal – de poticnire; deci, dacă ai anumite valori, anumite atitudini, anumite comportamente din viața ta care favorizează ambiția, faptul de a te pune deasupra celorlalți, Isus este foarte clar: tai-o! Este mai bine pentru tine să intri în viață cu o singură mână, decât să mergi cu ambele mâini în Gheenă. Ce este Gheena? Gheena, din Ghe Hinnon, în traducere Valea fiilor lui Hinnon, era o prăpastie, care există încă, în partea sudică a templului din Ierusalim și care era folosită pe vremea lui Isus ca loc de depozitare a deșeurilor, unde acestea ardeau încontinuu. Era imaginea distrugerii totale în focul inextingibil.

Așadar, Isus spune, cere să fie extirpat tot ceea ce se opune mesajului său, chiar dacă este dureros. Iar după ce a enumerat toate acestea, încheie cu privire la Gheenă: unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge. Care este semnificația? Isus îl citează pe profetul Isaia, din capitolul 66, versetul 24, unde este pedeapsa pentru cei care s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. De ce vorbește despre viermele care nu moare și focul care nu se stinge? Se referă la cele două modalități de distrugere a cadavrelor: ori prin intermediul putrefacției, ori prin intermediul incinerării, deci viermele și focul. De ce nu se stinge? Este distrugerea totală. Așadar, cei care sunt motiv de poticnire pentru ceilalți, din cauza ambiției lor, merg în întâmpinarea distrugerii totale a existenței lor.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Marcu 9,38-43.45.47-48

În acel timp Ioan i-a zis lui Isus: «Învățătorule, am văzut pe unul care alunga demoni în numele tău și i-am interzis, pentru că nu ne urmează». Dar Isus i-a spus: «Nu-l opriți; căci nimeni care face o minune în numele meu nu poate îndată să mă vorbească de rău, pentru că cine nu este împotriva noastră este pentru noi. Oricine vă va da să beți un pahar cu apă în numele meu, pentru că sunteți ai lui Cristos, adevăr vă spun, nu-și va pierde răsplata!

Oricine scandalizează pe unul singur dintre aceștia mai mici care cred în mine, ar fi mult mai bine pentru el dacă i s-ar lega de gât o piatră de moară trasă de măgar și să fie aruncat în mare.

Dacă mâna ta te scandalizează, taie-o! Este mai bine pentru tine să intri în viață cu o singură mână, decât să mergi cu ambele mâini în Gheenă, în focul care nu se stinge. Şi dacă piciorul tău te scandalizează, taie-l! Este mai bine pentru tine să intri în viață cu un singur picior, decât să fii aruncat cu amândouă picioarele în Gheenă. Iar dacă ochiul tău te scandalizează, scoate-l! Este mai bine pentru tine să intri în împărăția lui Dumnezeu cu un singur ochi, decât să fii aruncat cu amândoi ochii în Gheenă, unde viermele lor nu moare și focul nu se stinge».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.