foto Alberto M (modificat)Duminica a 27-a de peste an – 7 octombrie 2018

Omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Capitolul 10 al evangheliei lui Marcu se deschide cu Isus care învață. Mulțimile se adună în jurul lui, dar, iată, intervine cineva care nu este mulțumit de învățătura lui Isus. Scrie evanghelistul: Unii farisei… Fariseii sunt acești pioși laici care împlinesc toate poruncile legii și, de aceea, se îndepărtează – termenul „fariseu”, știm cu toții acest lucru, înseamnă „separat”. S-au apropiat și, ca să-l pună la încercare… Literalmente „ca să-l ispitească”. Evanghelistul folosește pentru aceste persoane atât de pioase, atât de zeloase și devote, același verb pe care l-a folosit pentru diavol. Așadar, aceste persoane care par atât de evlavioase, în realitate, pentru Isus și pentru evanghelist, sunt instrumente ale diavolului, instrumente ale satanei. De ce? În timp ce Isus vorbește despre Dumnezeu ca iubire generoasă, care se pune în serviciul oamenilor, pentru farisei Dumnezeu este putere, pentru că astfel își pot folosi, își pot exercita puterea.

Așadar, merg să-l ispitească și îl întrebau dacă îi este permis unui bărbat să-și repudieze soția. Dar e clar că da. Ei nu-l întreabă ca să învețe, ci ca să-l ispitească. Desfacerea căsătoriei nu prezenta niciun fel de dificultate pe vremea aceea; o femeie este o plagă pentru soțul ei?  S-o repudieze și astfel se va vindeca. Așa este scris în Talmud, cartea sfântă a evreilor, iar această legislație a repudierii – a nu se confunda, firește, cu divorțul – este bazată în mod exclusiv pe drepturile bărbatului. Tot în Talmud citim: „Femeia poate fi repudiată, fie că vrea sau nu”. Dar ea, bineînțeles, nu-l poate repudia pe soț. Deci, ei știu foarte bine că soțul își poate repudia soția, dar îl întreabă pe Isus.

Dar el le-a răspuns: „Ce v-a poruncit Moise?”. Dar Isus ar fi trebuit să spună „ce ne-a poruncit Moise?”, pentru că legea era și pentru el. Dar Isus își ia distanță față de Moise, față de legislator, fiindcă pentru Isus Dumnezeu nu legiferează, ci creează. Pentru Isus Dumnezeu este cel care creează, care se exprimă prin creație și nu prin lege și, prin urmare, se distanțează de Moise. Moise a permis să scrie un act de repudiere și s-o repudieze. Efectiv, în cartea Deuteronomului, la capitolul 24, putem citi: „Când un bărbat și-a luat o femeie și a trăit cu ea ca soț, dacă se întâmplă apoi ca ea să nu mai găsească bunăvoință în ochii lui” – adică să nu-i mai placă –, „pentru că el a găsit la ea ceva rușinos, să-i scrie un act de repudiere, să i-l dea în mână și s-o trimită din casa lui”. Problema era să se afle ce anume ar fi însemnat acest „ceva rușinos”, și pe vremea lui Isus existau două școli: una mai riguroasă, cea a lui Rabi Shammaj, pentru care acest „ceva rușinos” era adulterul, și una chiar prea indulgentă, cea a lui Rabbi Hillel, bineînțeles cea mai urmată, pentru care bărbatul își putea repudia soția pentru orice motiv, chiar și pentru că nu-i mai plăcea sau pentru că i-a ars mâncarea.

Fariseii, prin această întrebare, vor să-l îndepărteze pe Isus de viziunea sa – Isus vorbește despre egalitatea oamenilor în fața lui Dumnezeu –, făcându-l să admită că există un domeniu, cel al căsătoriei, unde relația nu este între egali, fiindcă aici este bărbatul care continuă să aibă putere asupra femeii. Atunci Isus, în urma răspunsului fariseilor, le spune: Din cauza împietririi inimii voastre… Inima nu este sediul afecțiunii în lumea ebraică din acea vreme, ci indică mintea, capul. V-a scris – Isus se distanțează de Moise – această regulă. Literalmente „porunca aceasta”. Pentru Isus, legea scrisă nu reflectă întotdeauna voința lui Dumnezeu și de aceea nici nu are valoare de lungă durată și permanentă. Pentru Isus, nu toate lucrurile care sunt scrise în lege (primele cinci cărți ale bibliei) și cărora li se atribuie autoritate divină, o au realmente. Parțial au fost și cedări față de egoismul sau de înclinațiile perverse ale oamenilor.

Iar Isus nu face trimitere la Moise, la legislator, ci la planul Creatorului. Și Isus continuă: Dar la începutul creației „i-a făcut bărbat și femeie; de aceea omul își va părăsi tatăl și mama și se va uni cu soția lui. Pe vremea lui Isus nu mai era deloc așa; nu mai exista libera alegere, liberul consimțământ dintre soți, ci părinții erau aceia care concordau și stabileau căsătoriile. Dar Isus revendică planul creației. Și cei doi vor deveni unul.. Bărbatul și femeia își găsesc unul în celălalt împlinirea, ceea ce le lipsește ca să fie pe deplin ei înșiși. Și afirmă Isus: Așadar, omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit. Atunci când suntem doi, ne putem despărți, dar atunci când suntem unul singur, nu ne putem despărți, altminteri devine o mutilare.

Ceea ce Isus a spus este atât de nemaiauzit pentru mentalitatea acelui timp, atât de inacceptabil, nu doar pentru farisei, ci pentru discipolii înșiși, încât acasă, discipolii l-au întrebat din nou cu privire la acest argument. Pentru că nu este posibil ceea ce spune Isus. Iar Isus confirmă și le spune: Cine își repudiază soția și se căsătorește cu alta, comite adulter ­– pentru că este deja căsătorit – față de ea. În lumea palestiniană nu era concepibil ca o femeie să-și poată repudia soțul. Dar Isus amplifică discursul, care dobândește, așadar, un aspect universal: Iar dacă ea, deci femeia, ceva nemaiauzit pe vremea aceea, repudiindu-și soțul, se căsătorește cu un altul, comite adulter. Isus nu tolerează să existe o acțiune unilaterală din partea unui individ față de celălalt. Isus se pune întotdeauna de partea persoanei mai slabe, de partea victimei situației.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

 

Marcu 10, 2-16 (10, 2-12)

În acel timp s-au apropiat de Isus câțiva farisei și, ca să-l pună la încercare, îl întrebau dacă îi este permis unui bărbat să-și repudieze soția. Isus, răspunzând, le-a zis: «Ce v-a poruncit Moise?». I-au spus: Moise a permis să scrie un act de repudiere și s-o repudieze».

Isus le-a spus: «Din cauza împietririi inimii voastre v-a scris porunca aceasta. Însă la începutul creației [Dumnezeu] „i-a făcut bărbat și femeie; de aceea omul își va părăsi tatăl și mama și se va uni cu soția lui şi cei doi vor deveni o singură carne”. Astfel nu mai sunt doi, ci o singură carne. Prin urmare, omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit!».

Acasă, discipolii l-au întrebat din nou cu privire la acest argument. El le-a spus: «Oricine își repudiază soția și se căsătorește cu alta, comite adulter față de ea. Iar dacă ea, repudiindu-și soțul, se căsătorește cu un altul, comite adulter».

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.