halloween-zucche
Sursa foto: http://www.illibraio.it

Frica de surâs

În fiecare an, odată cu apropierea sărbătorii Halloween-ului (ajunul sărbătorii tuturor sfinților), reîncepe cu forță cruciada ultra-catolicilor care văd în acest eveniment triumful răului, un soi de sabat satanic, populat cu vrăjitoare, diavoli, demoni, și cu tot felul de făpturi infernale. Acești cruciați zeloși sunt mereu în război, trebuie să lupte încontinuu împotriva cuiva, iar dacă nu-și găsesc dușmanul, îl inventează. Pentru ei sărbătoarea Halloween-ului este o atracție irezistibilă, nu se pot abține, și își descarcă toată răutatea reprimată și violența verbală, împotriva celor care se amuză de această sărbătoare.

Dar de unde provine această aversiune? De ce super-catolicilor le este frică de surâs? Pentru că aceștia, care trăiesc, indubitabil, o spiritualitate a lor, o înțeleg ca fiind ceva opus trupului, carnalității, materiei, ceva care intră în conflict cu fericirea umană, ca și cum pentru a fi spiritual ar trebui să-ți renegi o parte importantă și esențială a vieții, aceea a simțurilor și a plăcerilor. Spiritualitatea pentru aceștia pare să fie izolată în lumea spiritului și nu a materiei, a divinului și nu a umanului, a religiosului și nu a profanului, a veșnicului și nu a temporalului.

Toate acestea derivă din faptul că în catolicism suntem moștenitori ai unei spiritualități care, detașând-se de evanghelie, a devastat uneori într-o manieră iremediabilă viața credincioșilor. Unul din marii responsabili a acestei devastări a fost un papă din Evul Mediu, Inocențiu al III-lea (Giovanni Lotario di Segni). Pe când era încă cardinal a scris Disprețul față de lume, carte care timp de aproape trei secole a fost un bestseller și a format sau, mai bine zis, a deformat spiritualitatea creștină.

Lotario, confundând pesimismul său întunecat cu inspirații sfinte, a scris: „Omul este conceput de sângele putred prin ardoarea libidoului, și se poate spune că sunt deja lângă cadavrul lui viermii funești. Cât a fost viu a generat limbrici și păduchi, când va muri va genera viermi și muște; cât a fost viu a creat excremente și vărsături, când va muri va produce putreziciune și putoare; cât a fost viu a îngrășat un singur om, când va muri va îngrășa o mulțime de viermi… Fericiți cei care mor înainte de a se naște și care, înainte de a cunoaște viața, au experimentat moartea… În timp ce trăim murim încontinuu și vom înceta să fim morți atunci când vom înceta să trăim, pentru că viața muritoare nu este altceva decât o moarte trăitoare…” (De contemptu mundi 3, 4).

Pagubele produse de această literatură sumbră (este de ajuns să cităm Imitațiunea lui Cristos) au fost devastante. Teologia, de-a lungul veacurilor, s-a ocupat mai mult de suferință decât de veselie, de mortificare, în loc de plăcere, de plâns mai mult decât de râs („Isus nu a râs niciodată” era, în sec. al XVIII-lea, imperativul predicatorilor incapabili de un zâmbet), iar haina de doliu a devenit uniforma preoților și a surorilor.

Teologii s-au interesat mai mult de moarte decât de viață. Unica viață care îi interesa era cea veșnică, de dincolo. Viața pământească nu era altceva decât o imensă vale de lacrimi, în care pribegeau pioasele suflete devote în așteptarea morții: „Dimineața gândește-te că nu vei ajunge să vezi seara; iar când se face seara nu spera în ziua de mâine. Fii, așadar, mereu pregătit… (Imitațiunea lui Cristos, XXIII, 1).

O spiritualitate care diviniza suferința și moartea, nu avea alt remediu decât să-i învețe pe credincioși să-și pună singura speranță în viața de dincolo, unica demnă de a fi numită ca atare. Fericirea oamenilor în această existență nu era luată în considerație.

Prin spiritualitate creștină, evanghelică, se înțelege o viață condusă, potențată, îmbogățită de Duhul lui Isus, Duhul Sfânt, forța vitală care provine de la Dumnezeu și este însăși viața lui Dumnezeu care este comunicată. Această spiritualitate nu intră în conflict cu viața, ci o potențează, nu este o rivală a fericirii, ci face ca aceasta să devină posibilă, nu diminuează persoana, ci o îmbogățește, nu-i ia zâmbetul, ci îl luminează.

Pr. Alberto Maggi, 29.10.2016

Sursa: ilLibraio.it

Un gând despre „Halloween nu este triumful răului

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.