Cărui lucru îi datorez ca mama Domnului meu să vină la mine?

Duminica a 4-a din Advent – 23 decembrie 2018

CĂRUI LUCRU ÎI DATOREZ CA MAMA DOMNULUI MEU SĂ VINĂ LA MINE? – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În Cartea a doua a lui Samuel, ca și în Cartea întâi a Cronicilor, se povestește un episod foarte important din istoria lui Israel: recucerirea de către David a arcei alianței pe care dușmanii, filistenii, au cucerit-o. În timpul transportului acestei arce a alianței de pe câmpul de luptă spre Ierusalim, această arcă a rămas nemișcată timp de trei luni în casa lui Óbed-Edóm, iar Domnul a binecuvântat toată această familie. Prin arcă se înțelege o cutie de lemn, îmbrăcată în întregime în aur, care conținea cele două lespezi de piatră ale legii. Era darul lui Dumnezeu pentru poporul său, Israel. Ei bine, evanghelistul ne-o prezintă pe Maria ca fiind arca noii alianțe: la fel și ea, asemenea chivotului legământului, va rămâne timp de trei luni în casa Elisabetei, iar prezența ei va fi binecuvântare. De ce? Pentru că Maria nu conține în ea tablele legii, ci o persoană, pe Isus; nu un dar pentru un popor, ci pentru întreaga umanitate. Dar să vedem ce ne scrie evanghelistul. Este capitolul întâi, începând de la versetul 39. Este imediat după buna-vestire.

„În acele zile Maria s-a ridicat și a mers în grabă”. În grabă. Atunci când îl avem în interiorul nostru pe Dumnul, autenticitatea acestei prezențe se vede în voința de a deveni dar al iubirii pentru ceilalți. „În grabă spre regiunea muntoasă, într-o cetate a lui Iuda”. Ne uimește faptul că Maria, trebuind să meargă în Iudeea, nu parcurge valea mai liniștită a Iordanului – mai lungă, dar mai sigură –, ci înfruntă zona muntoasă, adică Samaria; și era periculos să frecventezi acele locuri. Dar dorința de a comunica viață celorlalți este mai importantă pentru Maria decât propria ei viață. „Intrând în casa lui Zaharia…”. Și, în mod straniu, evanghelistul scrie: „ a salutat”, dar nu pe Zaharia, pe stăpânul casei, pe preot (Zaharia este omul ritualului, este omul cultului, care nu a crezut în cuvântul Domnului și de aceea rămâne mut), ci o salută pe „Elisabeta”. Este întâlnirea dintre fecioară și sterilă, cea care împotriva oricărei așteptări și cea care împotriva oricărei speranțe s-au deschis față de viață.

„Imediat cum a auzit Elisabeta salutul…”. Salutul nu este o formă, o formalitate, nu se limitează să dorească binele, ci îl procură. „Salutul Mariei, copilul a tresărit în sânul ei. Elisabeta a fost umplută de Duh Sfânt”. Evanghelistul anticipează în acțiunea Mariei ceea ce va fi apoi activitatea lui Isus: a boteza în Duhul Sfânt, a impregna, a îmbiba persoanele cu însăși viața divină. „Și a exclamat cu glas puternic”. Iar aici evanghelistul inserează o întreagă serie de citate, de episoade din anticul testament care se referă la figurile marilor eroine ale poporului, de la Iaela până la Iudita. „Binecuvântată ești tu între femei și binecuvantat este rodul sânului tău. Cărui lucru îi datorez ca mama Domnului meu să vină la mine?”. Expresia este aceeași pe care Arávna, proprietarul zonei unde va fi apoi așezată această arcă a alianței, a adresat-o lui David.

„Iată, imediat cum salutul tău a ajuns la urechile mele, copilul a tresărit în sânul meu”. Și încheie cu prima fericire din Evanghelie: „Fericită cea care a crezut”. Dar trebuie să citim și în contralumină: dacă Maria este fericită pentru că a crezut, soțul, Zaharia, nu este fericit, pentru că el nu a crezut în ceea ce i-a propus Domnul. „În împlinirea a ceea ce i-a spus Domnul”. Iată, purtându-l în ea pe Isus, Maria este imaginea că nimic nu-i este imposibil lui Dumnezeu.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii Biblice

Luca 1, 39-45

În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ţinutul muntos, într-o cetate a lui Iuda.

A intrat în casa lui Zaharia şi a salutat-o pe Elisabeta. Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt şi a exclamat cu glas puternic: «Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul sânului tău! Şi de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.