„Eu pentru aceasta m-am născut”. Reflecția despre Crăciun a biblistului Alberto Maggi

„Cu Isus nu mai este Legea, fie chiar și cea divină, cea care conduce pașii omului, ci răspunsul la impulsurile vitale ale omului este cel care îl călăuzește, conducându-l la realizarea acelei dorințe de plinătate a vieții care constituie ființa sa și îl face să devină, asemenea lui Isus, fiul lui Dumnezeu”. Pe ilLibraio.it o reflecție despre Crăciun de pr. AlbertoMaggi

E1EF0B74-38F9-48D6-91E4-618A0C2E2FD2

În evanghelia lui Ioan, Isus însuși vorbește despre nașterea sa, a cărei semnificație a fost formulată teologic de evanghelist prin afirmația: „Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos” (Ioan 1,17). Pentru aceasta Isus s-a născut și a venit, pentru o nouă relație între oameni și Dumnezeu, care nu mai este bazată pe obediența față de Legea divină, ci pe acceptarea iubirii Tatălui și pe asemănarea cu el. În timp ce alianța lui Moise îi făcea pe oameni să devină supuși, cea a lui Isus îi făcea să devină fii. În prima alianță rămânea mereu o distanță între Dumnezeul care comanda și supusul care asculta. În alianța lui Isus, cu cât mai mult omul se aseamănă cu Tatăl, cu atât mai mult Dumnezeu se contopește cu el, îi lărgește capacitatea de iubire, iar Dumnezeu și omul devin una (Ioan 17,11-23; 14,23). Acesta este adevăratul motiv al morții lui Isus: „Pentru aceasta Iudeii căutau şi mai mult ca să-l ucidă, căci nu numai că încălca sâmbăta, ci spunea că Dumnezeu era Tatăl său, făcându-se egal cu Dumnezeu” (Ioan 5,18).

De fapt, unica dată când Isus se referă la motivul nașterii sale, este, paradoxal, cu ocazia ieșirii sale din această lume, cu puțin înainte de a fi condamnat la moarte, într-un imposibil dialog între surzi cu Pilat.

Isus a fost condamnat de conducătorii poporului, de Pilat, cu acuzația de a fi un răufăcător („Dacă nu ar fi fost acesta un răufăcător, nu l-am fi dat [pe mâna ta]” (Ioan 18,30). Pentru autoritățile religioase, activitatea lui Isus de a restitui demnitate și libertate oamenilor, făcându-i capabili „să devină fii ai lui Dumnezeu” (Ioan 1,12), este o crimă intolerabilă, care trebuie pedepsită cu moartea. Căpeteniile sunt conștiente de faptul că Isus, spunând că Dumnezeu este Tatăl său, se autoproclamă ca fiind unicul său reprezentant, și de faptul că dacă iubirea lui Dumnezeu ajunge cu Isus în mod direct la fiecare om, fără nevoie de mediatori, de structuri, de legi, de culte, este ruina puterii religioase. Prin urmare, planul lui Dumnezeu cu privire la omenire, ca fiecare om să devină fiul său (Ioan 1,12), este considerat de autoritățile religioase o crimă demnă de a fi pedepsită cu moartea, întrucât subminează bazele înseși ale unui sistem care pretinde să fie indispensabilul mediator între Dumnezeu și oameni („Nu pentru vreo faptă bună te lapidăm, ci pentru blasfemie şi pentru că tu, om fiind, te faci Dumnezeu” (Ioan 10,33).

Pentru toate acestea căpeteniile nu-l duc pe Isus înaintea lui Pilat ca să-i facă un proces, ci ca să fie ucis, și îl acuză că este un instigator politic, un agitator care vrea să se pună în fruntea unei revolte împotriva Împăratului roman (Ioan 11,48). Pentru casta sacerdotală la putere, Isus este un criminal atât de periculos încât ei îl detestă mai mult decât pe nesuferiții dominatori, care sunt folosiți pentru a deveni instrumentul răzbunării lor. În realitate, Romanii, reprezentați de Pilat, nu văd niciun pericol în Isus, iar procurorul își manifestă toată stupoarea în fața „răufăcătorului” și îl întreabă cu insistență dacă este sau nu regele Iudeilor, un periculos revoluționar.

Isus nu răspunde la întrebarea lui Pilat. El nu este interesat de tema regalității, unicul argument care îi stă în schimb la inimă și pe care îl înțelege procuratorul roman. Isus, care a venit să le ofere viață tuturor acelora pe care îi întâlnește, îl invită și pe Pilat să gândească cu capul lui, să fie un om liber: „De la tine însuţi spui aceasta sau ţi-au spus alţii despre mine?” (Ioan 18,34). Prin reacția sa iritată Pilat își exprimă tot dezgustul său față de poporul pe care trebuie să-l guverneze: „Oare sunt eu iudeu? Neamul tău şi arhiereii te-au dat pe mâna mea. Ce ai făcut?” (Ioan 18,35). Nu doar deținătorii puterii religioase, căpeteniile, sunt împotriva lui Isus, ci chiar și supușii față de autoritate, poporul. Este falimentul lui Isus, „a venit la ai săi, dar ai săi nu l-au primit” (Ioan 1,11).

Isus nu răspunde pentru a doua oară la întrebarea pe care i-o adresează Pilat („Ce ai făcut?”) și încearcă, în zadar, să-l facă să înțeleagă că împărăția sa este o împărăție în care regele nu exercită dominația, ci slujirea, și de aceea nu are slujitori, întrucât el însuși este slujitorul alor săi. Dar este un dialog între surzi. Pilat este reprezentantul Imperiului și insistă, întrebându-l pe Isus dacă este sau nu regele Iudeilor („Așadar, ești rege?”), dar el trunchiază în mod definitiv discursul despre regalitate, față de care nu este interesat („Tu spui că eu sunt rege”, Ioan 18,37), și încearcă să dialogheze despre ceea ce îi stă la inimă: „Eu pentru aceasta m-am născut şi pentru aceasta am venit pe lume, ca să dau mărturie despre adevăr” (Ioan 18,37). Pentru Isus, adevărul nu este o doctrină pe care o posedăm, ci un mod de a fi („Cine face adevărul”, Ioan 3,21). Contrapus cu „cine face răul” (Ioan 3,20), „a face adevărul” indică a face binele. De aceea Isus nu afirmă niciodată că el are adevărul, ci că el este adevărul („Eu sunt adevărul”, Ioan 14,6), și nu-l autorizează pe nimeni să aibă adevărul, ci să fie. Toți aceia care pretind că au adevărul tind, de aceea, să-i judece pe ceilalți și să se separe de ei în baza ortodoxiei doctrinei lor. Toți aceia care sunt în adevăr sunt implicați în același dinamism divin al iubirii, care nu se exprimă prin formule doctrinale, ci prin fapte care transmit viață. În timp ce doctrina separă, faptele de iubire unesc și îi apropie pe oameni de toți. Prin urmare, acest adevăr nu este un adevăr ce trebuie cucerit, ca și cum ar fi o cunoaștere, ci trebuie făcut.

Apoi Isus adaugă: „Oricine este din adevăr ascultă glasul meu” (Ioan 18,37). Pentru a asculta și a înțelege glasul lui Cristos trebuie să facem o alegere preventivă, să fim din adevăr, adică să punem binele omului ca unică valoare absolută a existenței noastre. Evanghelistul anticipase deja această tematică în Prologul evangheliei sale, afirmând că „viața era lumina oamenilor” (Ioan 1,4). În timp ce tradiția religioasă învăța că lumina, simbolul Legii, era viață pentru oameni („Cuvântul tău e făclie pentru paşii mei și lumină pentru cărările mele”, Psalmul 119,105; Cartea Înțelepciunii 18,4), cu Isus nu mai este Legea, fie chiar și cea divină, cea care conduce pașii omului, ci răspunsul la impulsurile vitale ale omului este cel care îl călăuzește, conducându-l la realizarea acelei dorințe de plinătate a vieții care constituie ființa sa și îl face să devină, asemenea lui Isus, fiul lui Dumnezeu.

Aceeași linie teologică a lui Ioan se regăsește în Matei și Luca, evangheliștii care în primele două capitole ale Evangheliilor lor relatează, cu perspective diferite, nașterea lui Isus. Pentru Matei Isus este „Dumnezeul-cu-noi” (Matei 1,23): prin venirea sa, Dumnezeu nu mai este în ceruri, ci cu oamenii, nu mai trebuie să fie căutat, ci primit de aceștia și, împreună cu el și asemenea lui, să meargă spre ceilalți oameni. Pentru Luca, Isus este „Salvatorul” (Luca 2,11), nu al unui singur popor, ci al întregii umanități, și nu există niciun om care să se poată simți exclus de la această mântuire, pentru că „Fiul omului a venit să caute şi să mântuiască ceea ce era pierdut” (Luca 19,10).

Pr. Alberto Maggi, biblist – 22.12.2018

Sursa: ilLibraio.it

2 gânduri despre “„Eu pentru aceasta m-am născut”. Reflecția despre Crăciun a biblistului Alberto Maggi

  1. Pingback: „Eu pentru aceasta m-am născut”. Reflecția despre Crăciun a biblistului Alberto Maggi | Blog de albina

  2. Pingback: „Eu pentru aceasta m-am născut”. Reflecția despre Crăciun a biblistului Alberto Maggi — Curajul credinței – BLOGUL UNEI BUNICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.