A plecat, s-a spălat și s-a întors văzând

Duminica a 4-a din Postul Mare – 26 martie 2017

A plecat, s-a spălat și s-a întors văzând – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Sursă imagine: Internet

Capitolul 9 al evangheliei lui Ioan conține un act de acuzare sever împotriva unei instituții religioase pentru care binele doctrinei este mai important decât binele omului. Contextul: Isus iese sau, mai bine zis, fuge din templu, în urma unei tentative de lapidare, dar, ieșind din templu, întâlnește persoanele care nu pot intra în templu, pe cei excluși. Să citim capitolul 9 al evangheliei lui Ioan.

„Trecând, a văzut un om orb din naștere”. Orbirea nu era considerată o infirmitate, ci o pedeapsă, un blestem trimis de Dumnezeu din cauza culpelor oamenilor. Pentru a-l disculpa de rele pe Dumnezeu, era acuzat omul. De ce există răul? Pentru că omul a comis un păcat, iar Domnul îl pedepsește. „Iar discipolii lui l-au întrebat: «Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinții lui?»”. Așadar, faptul că orbirea era o consecință a păcatului, era ceva indubitabil. Problema era să afle dacă păcătuise individul sau părinții lui. Isus exclude în mod categoric orice relație între rău, păcat și pedeapsa lui Dumnezeu. Spune: „nu a păcătuit nici el, nici părinții lui, ci este astfel ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu”. Isus continuă acțiunea creatoare a Tatălui și, după ce a spus că el este lumina lumii, a făcut pentru acest individ „tină cu salivă și i-a uns ochii”. Sunt aceleași gesturi pe care le-a făcut creatorul, creându-l pe primul om, iar Isus continuă acțiunea sa creatoare. Apoi îl trimite la piscina Siloe, această importantă piscină din Ierusalim, care înseamnă – subliniază evanghelistul – „Trimisul”. De ce? Mergând spre cel trimis, spre Isus (care a spus despre sine: eu sunt lumina lumii), omul redobândește vederea. Într-adevăr, omul acela „a plecat, s-a spălat și s-a întors văzând”.

Dar încep problemele pentru acest individ, care nu este recunoscut, nu este recunoscut de vecinii lui. Unii spun: este el; alții: nu este el. Dar cum de nu-l recunosc? Doar nu i s-au schimbat conotațiile, ci doar înainte nu avea lumina ochilor, iar acum a început să vadă, și-a recuperat vederea. De ce nu este recunoscut? Pentru că atunci când îl întâlnim pe Isus, dobândim o asemenea libertate, o asemenea demnitate, încât suntem la fel ca înainte, dar complet diferiți. Iar el, fostul orb, nu răspunde „sunt eu”, ci „eu sunt”. Adică revendică pentru sine numele lui Dumnezeu, numele care este folosit în Biblie exclusiv pentru Dumnezeu, iar în evanghelii, pentru Isus. De ce? Așa cum scrie în prologul evangheliei lui Ioan, [Dumnezeu], „celor care l-au primit [pe Isus], le-a dat capacitatea de a deveni fii ai lui Dumnezeu”.

Așadar, încep o serie de interogatorii și, pentru întâia oară – de șapte ori vor repeta – îl întreabă: „În ce fel ți-au fost deschiși ochii?”. Aceasta este tema acestei pericope: deschiderea ochilor era un semn – pe care mesia l-ar fi adus – al eliberării poporului de sub asuprire. Există un orb care și-a redobândit vederea, este un lucru bun, dar poporul nu poate avea o opinie, nu are voie să aibă o opinie autonomă. Autoritățile sunt acelea care îi spun poporului dacă un lucru este bun sau rău. Atunci îl duc pe acela care era orb la farisei, la liderii spirituali ai poporului. Și iată care era problema: era o sâmbătă. Sâmbăta trebuie observată porunca care era considerată a fi cea mai importantă din Lege, unica poruncă pe care până și Dumnezeu o împlinea: odihna. Observarea acestei porunci echivala cu împlinirea tuturor poruncilor, iar neîmplinirea acesteia echivala cu încălcarea totală a tuturor poruncilor. Existau o serie de activități, mai exact 1521 de acțiuni care erau interzise în această zi, iar printre acestea este aceea de a face tină și a-i îngriji pe bolnavi. Deci, a avut loc o transgresare, o violare a sabatului. Iar farisei îl întreabă din nou cum și-a redobândit vederea, și dau o sentință: „Omul acesta (Isus) nu vine de la Dumnezeu, pentru că nu ține sâmbăta”. Pentru ei, a veni sau nu de la Dumnezeu depinde de observarea sau nu a sabatului. Pentru Isus, a veni sau nu de la Dumnezeu va depinde, în schimb, de atitudinea pe care respectivul o are față de om. Dar pentru ei unicul criteriu de judecată este observarea sau nu a Legii.

Dar există disensiuni, alții întreabă: dar cum poate un păcătos să facă ceva asemănător? Îl întreabă din nou pe orb, și aici este ironia evanghelistului: fariseii râvneau la titlul de călăuze ale orbilor, și sunt orbi. În schimb cel care era orb, acum și-a redobândit vederea și spune: „este un profet”. Ei au spus: „nu vine de la Dumnezeu”, el spune: „este un profet”; deci vine de la Dumnezeu. Intră în scenă autoritățile religioase supreme, Iudeii (termen care în această evanghelie nu indică poporul, pe iudei, ci pe conducătorii religioși, pe autoritățile religioase), care nu vor să creadă că acela era orb. Pentru a-și apăra doctrina lor, conducătorii religioși neagă evidența: autoritățile religioase, în fața noilor evenimente ale vieții, neavând răspunsuri pe care să le ofere, se împleticesc în absolutismul doctrinei lor, neagă evidența, numai să nu găsească contradicții în doctrina lor, și îl intimidează pe cel care a fost orb. Îi intimidează pe părinți printr-un interogatoriu, în cadrul căruia pun la îndoială faptul că acela este fiul lor, că s-a născut orb, iar părinții răspund într-o manieră care apare demnă de lașitate: noi nu știm, el are vârsta, întrebați-l pe el. De ce răspund așa? Ne spune evanghelistul: „părinții lui au spus acestea pentru că se temeau de Iudei” (de autoritățile religioase), care „ au stabilit deja ca, dacă cineva l-ar fi recunoscut pe Isus ca fiind Cristosul, să fie expulzat din sinagogă”. A fi expulzat din sinagogă nu înseamnă a fi dat afară dintr-un lăcaș de cult, lucru care nu ar fi apoi o pagubă atât de mare, ci însemna excluziunea din viața civilă, din viața socială. Față de cei expulzați din sinagogă trebuia menținută o distanță de 2 metri, nu se putea cumpăra de la ei, nici nu li se putea vinde ceva; deci expulzarea din sinagogă însemna moartea lor civilă.

„Din nou l-au chemat pe omul…”, care, din persoană vindecată printr-un miracol, devine un imputat, și i-au spus: „Dă mărire lui Dumnezeu!”. Aceasta este o formulă, o expresie care înseamnă: recunoaște, mărturisește adevărul, chiar dacă este în dezavantajul tău, în dauna ta. Și iată sentința. În timp ce fariseii erau dezbinați între cei care spuneau că Isus era un păcătos și cei care se întrebau cum poate face un păcătos asemenea lucruri, Iudeii, adică autoritățile religioase, nu au îndoieli: autoritățile religioase nu au niciodată îndoieli, pentru acestea totul este clar: „Noi știm că omul acesta este un păcătos”. Și, iată, aici intră în scenă întreaga ironie din partea celui care a fost orb, care răspunde pur și simplu, zicând: Ascultați! Eu teologie nu cunosc deloc, eu vorbesc despre experiența mea, și, într-adevăr, spune: „Dacă e un păcătos, nu știu” – asta e treaba voastră, adică faptul dacă el este un păcătos sau nu –, „eu un singur lucru știu: că eram orb și acum văd”. Fostul orb vorbește în baza propriei experiențe. El le spune autorităților religioase: Voi spuneți că el este un păcătos; pe mine nu mă privește, mie experiența personală îmi spune că ceea ce a făcut el pentru mine este pozitiv. Prin aceasta evanghelistul spune aici că primatul conștiinței este cel mai important, mai important decât orice doctrină, fie vorba chiar și de o doctrină sau de o lege divină: binele și răul îl hotărăște omul în baza propriei experiențe, nu în baza unei doctrine exterioare lui, care îi decretează din exterior ceea ce este bine sau ceea ce este rău. Deci, fostul orb spune: eu în domeniul teologic nu mă pricep, vorbesc despre experiența mea.

Și încă o dată, pentru a cincea oară (de șapte ori îl vor întreba), îl întreabă: „Cum ți-a deschis ochii?”. Aceasta este preocuparea autorităților religioase, căci dacă poporul își deschide ochii, pentru autorități s-a terminat totul, este sfârșitul lor total. Și, tot în mod ironic, cel care a fost orb le întreabă pe autoritățile religioase supreme, pe Iudei: „vreți cumva să deveniți discipoli și voi?”. Atunci când autoritățile religioase nu știu cum să răspundă, cum să riposteze, trec la violență, mai întâi la violența verbală, iar dacă e posibil, și la violența fizică. „L-au insultat”. Îi spun: „tu ești discipolul lui, nu noi; noi suntem discipolii lui Moise”. Autoritățile religioase nu-l urmează pe Isus, care e viu, ci pe un mort, pe Moise. „Noi știm că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu”, iar apoi, folosind un termen disprețuitor (în evanghelii conducătorii religioși, fariseii, nu-l vor numi niciodată pe Isus, ci vor folosi mereu această expresie: „acesta”), spun: „dar acesta nu știm de unde este”.

Iar aici intră în scenă bunul simț al celui ce a fost orb: bunul simț al poporului este mai adevărat și mai important decât valorile doctrinei. Și fostul orb face un raționament foarte simplu: nu s-a auzit niciodată ca un orb din naștere să-și fi redobândit vederea; dacă acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic. E atât de clar. Cum de nu reușesc autoritățile religioase să înțeleagă acest lucru? Neștiind cum să-i răspundă, ripostează cu violență: „tu ești născut cu totul în păcate și ne înveți pe noi?”. Ei nu vor să înțeleagă, pentru că ei sunt aceia care îi învață pe ceilalți. „Și l-au dat afară”. Sărmanul fost orb ar fi trebuit să redevină orb, ca să le dea lor dreptate. Faptul de a-și fi redobândit vederea este un rău pentru autoritățile religioase, pentru că această vedere el și-a redobândit-o printr-un păcătos. Dar, dat afară din religie de către autoritățile religioase, pentru el nu este o pagubă, căci găsește credința, îl găsește pe Isus care îl primește. El își exprimă adeziunea față de Isus, iar pericopa se încheie printr-o sentință foarte severă din partea lui Isus adresată fariseilor, care râvneau la titlul de călăuze ale orbilor. Isus le spune: „dacă ați fi orbi, nu ați avea niciun păcat; dar pentru că spuneți: «Noi vedem», păcatul vostru rămâne”. Care este orbirea? Atunci când punem binele doctrinei, al Legii, pe primul loc, înainte de binele oamenilor, aceasta este orbirea care ne împiedică să citim evenimentele istoriei.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Ioan 9, 1-41

Pe când trecea, a văzut un om, orb din naştere. Discipolii lui l-au întrebat: „Rabbi, cine a păcătuit că s-a născut orb, el sau părinţii lui?” Isus a răspuns: „N-a păcătuit nici el, nici părinţii lui, ci [este astfel] ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Noi trebuie să săvârşim lucrările celui care m-a trimis, atât timp cât este zi; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze. Cât timp sunt în lume, eu sunt lumina lumii”.

După ce a spus acestea, a scuipat pe pământ, a făcut tină cu salivă, i-a pus tina pe ochi şi i-a zis: „Du-te şi spală-te la piscina Siloe!” – care înseamnă „Trimisul”. Aşadar, el a plecat, s-a spălat şi s-a întors văzând.

Atunci, vecinii şi cei care îl văzuseră mai înainte că era cerşetor, au zis: „Nu este el cel care şedea şi cerşea?” Unii spuneau: „El este!”, alţii ziceau: „Nu, dar seamănă cu el!” El a zis: „Eu sunt!” Aşadar, i-au spus: „Cum ţi s-au deschis ochii?” El a răspuns: „Omul care se numeşte Isus a făcut tină, mi-a uns ochii şi mi-a zis: «Du-te la Siloe şi spală-te!» Deci, m-am dus şi, după ce m-am spălat, am început să văd”. Ei i-au zis: „Unde este acela?” El a spus: „Nu ştiu”.

L-au dus la farisei pe cel care fusese orb. De fapt, era sâmbătă ziua în care a făcut Isus tina şi i-a deschis ochii. Fariseii l-au întrebat din nou cum a început să vadă. El le-a zis: „Mi-a pus tină pe ochi, m-am spălat şi văd”. Câţiva dintre farisei ziceau: „Omul acesta nu este de la Dumnezeu, pentru că nu ţine sâmbăta”. Alţii, însă, ziceau: „Cum poate un om păcătos să facă astfel de semne?” Şi era dezbinare între ei. Deci, i-au zis iarăşi orbului: „Tu ce spui despre el, de vreme ce ţi-a deschis ochii?” El a răspuns: „Este un profet”. Iudeii nu credeau despre el că fusese orb şi a început să vadă, până când i-au chemat pe părinţii celui care şi-a căpătat vederea şi i-au întrebat: „Acesta este fiul vostru pe care spuneţi că l-aţi născut orb? Aşadar, cum de vede acum?” Părinţii lui au răspuns şi au zis: „Ştim că acesta este fiul nostru şi că l-am născut orb. Dar cum de vede acum, nu ştim. Şi nici cine i-a deschis ochii nu ştim. Întrebaţi-l pe el; e destul de mare. Va vorbi el însuşi despre sine”. Părinţii lui au spus acestea pentru că se temeau de iudei. De fapt, iudeii se înţeleseseră deja ca, dacă cineva ar fi mărturisit că el este Cristos, să fie exclus din sinagogă. De aceea au spus părinţii lui: „E destul de mare; întrebaţi-l pe el”.

Atunci l-au chemat a doua oară pe omul care fusese orb şi i-au zis: „Dă mărire lui Dumnezeu! Noi ştim că omul acesta este un păcătos”. El a răspuns: „Eu nu ştiu dacă este un păcătos. Eu una ştiu: că eram orb şi acum văd”. Ei i-au zis: „Ce ţi-a făcut? Cum ţi-a deschis ochii?” Le-a răspuns: „V-am spus deja şi nu m-aţi ascultat. De ce vreţi să auziţi din nou? Nu cumva vreţi şi voi să deveniţi discipolii lui?” Atunci au început să-l insulte, zicând: „Tu eşti discipolul lui. Noi suntem discipolii lui Moise! Noi ştim că lui Moise i-a vorbit Dumnezeu. Dar acesta nu ştim de unde este”. Omul a răspuns şi le-a zis: „Tocmai asta-i de mirare, că voi nu ştiţi de unde este, iar el mi-a deschis ochii. Noi ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi ci, dacă cineva îl cinsteşte pe Dumnezeu şi împlineşte voinţa lui, pe acela îl ascultă. De când e lumea, nu s-a auzit ca cineva să fi deschis ochii unui orb din naştere. Dacă acesta n-ar fi de la Dumnezeu, n-ar fi putut face nimic”. I-au răspuns şi au zis: „Tu eşti născut cu totul în păcat şi ne înveţi pe noi?” Şi l-au dat afară.

Isus a auzit că l-au dat afară şi, întâlnindu-l, i-a zis: „Crezi tu în Fiul Omului?” El a răspuns: „Cine este, Doamne, ca să cred în el?” Isus i-a spus: „L-ai şi văzut. Este cel care vorbeşte cu tine”. El i-a zis: „Cred, Doamne”; şi s-a închinat înaintea lui. Isus i-a zis: „Am venit în lumea aceasta ca să fac judecată pentru ca cei ce nu văd să vadă, iar cei care văd să devină orbi”. Unii dintre fariseii care erau cu el au auzit acestea şi i-au zis: „Nu cumva suntem şi noi orbi?” Isus le-a zis: „Dacă aţi fi orbi, nu aţi avea păcat. Dar pentru că spuneţi: «Vedem», păcatul vostru rămâne.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.