Eu sunt învierea și viața

Duminica a 5-a din Postul Mare – 2 aprilie 2017

Eu sunt învierea și viața – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Sursa imagine: Wikipedia

Destinul celui ce s-a încrezut și a crezut în Isus este prezentat de Ioan, în evanghelia sa, la capitolul 11, prin episodul lui Lazăr, care începe astfel: „un anume Lazăr din Betania…”. Este unica dată când în această evanghelie un infirm are un nume. Lazăr înseamnă „Dumnezeu care ajută”. „Din satul”. Atunci când evangheliștii folosesc acest termen, „sat”, ei indică un loc al neînțelegerii, dacă nu chiar al opoziției. „Satul” este locul atașat de tradiție, care întâmpină dificultăți în primirea noutății aduse de Isus. „Mariei și al Martei, sora ei, era bolnav”. Evanghelistul prezintă, prin trei personaje, o comunitate. Faptul că este vorba de o comunitate el îl revelează mai jos atunci când spune: „așadar, surorile au trimis…”; trebuia să scrie surorile lui. Omițând posesivul, evanghelistul vrea să indice că este o comunitate.

Ei bine, această comunitate trăiește momentul bolii mortale a unuia din adepții ei și trimit să-l înștiințeze pe Isus. În mod straniu, Isus nu se mobilizează. Citim numai părțile esențiale ale acestei pericope, deoarece este foarte lungă. Să trecem la versetul 17. „Când Isus a ajuns a găsit”, nu pe Lazăr. Aici evanghelistul nu pune numele. „L-a găsit”, pentru că în mormânt nu este Lazăr – aceasta a intrat prin moarte în plinătatea dimensiunii divine –, ci este mortul. Întreaga pericopă este o invitație adresată comunității creștine de a-și schimba conceptul despre moarte.

„Când Isus a ajuns, l-a găsit că era deja în mormânt de patru zile”. De ce aceste „patru zile”? Se credea că, timp de trei zile, spiritul individului rămâne să vegheze asupra cadavrului. Când nu mai putea fi recunoscut după trăsăturile feței, din cauza inițierii procesului de descompunere, cobora în împărăția morților, fiind mort complet. Isus nu intră în sat, locul neînțelegerii noutății aduse de el. Pentru a-l întâlni pe Isus este nevoie să ieșim din tradiție, din sat. Așadar, „Marta, cum a auzit că venea Isus, i-a ieșit în întâmpinare”. Și îl întâmpină pe Isus cu un reproș. Îi spune: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit”. L-au înștiințat pe Isus că fratele era bolnav, că era grav, iar Isus nu se mișcase. Isus pare să nu fie niciodată prezent în momentele când e nevoie de el, iar Marta, așadar, îl mustră pe Isus. Dar spune: „însă și acum știu”. Ea face referire la ceea ce știe, adică la tradiție, „că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îți va da”. Evangheliștii fac deosebire între verbul „a cere” și verbul „a solicita”: verbul „a cere” indică o cerere din partea unui inferior adresată unui superior; „a solicita” indică o cerere de la egal la egal. Aici, pentru Marta, Isus trebuie să ceară, deci ea încă nu a înțeles că Isus este Dumnezeu, că Isus este egal cu Dumnezeu.

Iar Isus îi răspunde: „fratele tău va învia”. Mai bine nu-i spunea niciodată așa ceva…! Se alege cu o reacție iritată din partea Martei. „Îi răspunde Marta: «știu că va învie la învierea ultimei zile»”. Atunci când o persoană este în doliu, dacă pentru a o reconforta i se spune că persoana decedată va învia (când?!), nu doar că nu o consolăm, ci o împingem la disperare. Când va învia? Astăzi, mâine, peste o lună, peste un an, la sfârșitul veacurilor? Bine, la sfârșitul veacurilor și noi vom fi morți și deja înviați, asta nu este o consolare. Așadar, Marta răspunde supărată: „știu că va învia, la învierea ultimei zile”. Pentru că aceasta era credința fariseică cu privire la înviere. Lumea trăia, murea, ajungea în locul de reședință al morților, apoi, în ultima zi, într-o zi finală, ipotetică, ar fi avut loc învierea drepților. Și iată revelația lui Isus, care schimbă complet conceptul despre viață, conceptul despre moarte, conceptul despre înviere. Isus i-a spus: „eu sunt”. „Eu sunt” nu este o revendicare a prezenței, ci este revendicarea numelui lui Dumnezeu, este numele cu care Dumnezeu i s-a revelat lui Moise: „eu sunt”. Prin urmare, Isus revendică plinătatea condiției divine. „Învierea și viața”. Isus nu spune: eu „voi fi”; el „este” învierea și viața. Deci învierea și viața nu vor fi, ci sunt deja. Iar apoi răspunsul lui Isus se articulează în două elemente. Primul element: comunității care își plânge pe unul din componenții ei, îi spune: „cine crede în mine”, Lazăr a crezut în el, „chiar dacă moare”, chiar dacă acum vedeți un cadavru, „va trăi”, adică continuă să trăiască. Deci, Isus îi cere comunității care plânge un mort să aibă această credință. Dar apoi (al doilea element), componenților comunității care sunt vii, Isus le spune: „oricine trăiește”, deci voi, care sunteți vii, „și crede în mine”, și mi-ați oferit adeziunea, „nu va muri în veci”, nu va muri niciodată. Isus îi asigură că nu vor trăi experiența morții: moartea nu întrerupe viața, ci ne introduce imediat într-o dimensiune nouă, deplină și definitivă a existenței.

Dar Isus o întreabă pe Marta dacă reușește să creadă acest lucru și, iată, în sfârșit, creșterea în credință: „i-a răspuns: «Da, Doamne, eu cred că tu ești Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume»”. În sfârșit, Marta a crescut în credință.

Bine. Pericopa continuă. Să trecem la versetul 33. „Așadar, Isus, când a văzut-o că plânge”. A avut loc intervenția celeilalte surori, a Mariei, care l-a mustrat pe Isus cu aceleași cuvinte. „Și că plâng și Iudeii care au venit cu ea, s-a emoționat profund”. În realitate, verbul folosit de evanghelist nu este verbul „a se emoționa”, ci „a se agita”, „a reprima o senzație puternică”, am putea traduce: „a răbufnit, s-a agitat”. Isus nu suportă această situație, căci comunitatea lui plânge la fel cum plâng Iudeii, cum plânge tradiția. Iar Isus, aici, la versetul 35, nu a izbucnit în plâns, ci a lăcrimat. Evanghelistul folosește două verbe diferite: unul pentru plânsul Martei, al Mariei și al Iudeilor și un altul pentru plânsul lui Isus. Pentru plânsul lui Isus folosește verbul „a lăcrima”, o expresie a durerii; pentru plânsul surorilor folosește în schimb verbul folosit pentru bocitul funebru al mortului, care indica disperarea totală.

Și iată „atunci”„Isus”, agitându-se, reprimându-se pe sine însuși încă, „s-a dus la mormânt: era o grotă, iar contra ei era pusă o piatră”. Această piatră va apărea de trei ori, pentru a indica că acesta este lucrul care domină narațiunea. Erau niște morminte săpate în grote, iar în față aveau pusă o piatră. Expresia italiană: „să punem o piatră deasupra” [în sensul „să terminăm cu lucrul acesta”], derivă chiar din aceste uzanțe funerare. Atunci când este pusă o piatră deasupra, înseamnă că între lumea morților și a celor vii nu mai există continuitate, nu mai există comunicare.

Iar aici Isus începe să ofere dispoziții imperative. Sunt trei. Prima este: „îndepărtați piatra”; voi sunteți aceia care l-ați închis pe defunct acolo, înăuntru, și voi trebuie să îndepărtați această piatră. Și reacționează Marta, care este indicată ca fiind „sora mortului”. Este superfluă această indicație: știm că Marta era sora mortului. Dar evanghelistul subliniază că acesta era climatul, că aceasta era ideea care domina comunitatea, un climat al morții. „Doamne, emană deja miros urât: e de patru zile acolo”. I-a zis Isus: „Nu ți-am zis că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?”. În viața indestructibilă se manifestă gloria lui Dumnezeu. „Au îndepărtat, deci, piatra”, pe care ei o puseseră. Și iată ultimele porunci ale lui Isus: „spunând acestea, a strigat cu glas puternic: «Lazăr, vino afară!»”. Sicriul, mormântul nu este locul pentru un discipol al Domnului; discipolul Domnului, în momentul morții, intră imediat în dimensiunea deplină a existenței sale.

Isus l-a chemat pe Lazăr, dar nu iese Lazăr, ci iese mortul. Isus îl cheamă pe Lazăr, dar iese mortul, pentru că Lazăr nu era în mormânt. Lazăr era deja în plinătatea iubirii Tatălui. Cel care trebuie să iasă din mormânt este mortul, nu Lazăr. Adică evanghelistul vrea să ajute comunitatea să-și schimbe complet mentalitatea cu privire la moarte, cu privire la faptul că persoanele decedate nu stau într-un mormânt, ci își continuă existența în plinătatea dimensiunii divine. „Mortul a ieșit”. Și, în mod straniu, este „legat la picioare și la mâini cu fâșii de pânză”, aceasta nefiind maniera Iudeilor de a-i îngropa pe cei morți, ci spălau cadavrul cu apă și oțet, apoi așezau o pânză deasupra, dar nu era legat. De ce aici mortul are picioarele și mâinile legate? Pentru că, a fi legat, era simbolul morții. În Psalmi se citește: „mă strângeau lanțurile morții”; însemna a fi prizonieri ai morții. Ei sunt aceia care l-au legat cu aceste fâșii, ei sunt aceia care l-au făcut să devină prizonier al morții.

Ultimele porunci ale lui Isus sunt revelatorii: „Eliberați-l”, adică: „dezlegați-l”. Voi sunteți cei care l-ați legat ca pe un mort fără viață. L-ați relegat în acest mormânt. Iar ultima poruncă este ciudată. „Dezlegați-l”. Noi ne-am fi așteptat să spună: chemați-l să vină, să mergem în întâmpinarea lui, să-i facem o primire, să sărbătorim învierea lui. Nimic din toate acestea. Ultima poruncă, în mod straniu, este: „lăsați-l să meargă”. Dar unde trebuie să meargă? Mortul trebuie să meargă acolo unde Lazăr deja este, adică în dimensiunea plinătății vieții. Prin urmare, comunitatea este cea care trebuie să-și schimbe mentalitatea.

Este ciudat că iese acest mort: nu scoate un cuvânt, nu adresează nicio mulțumire, nu merge spre surorile care l-au plâns totuși atât de mult, ci mortul trebuie să meargă. Evanghelistul folosește pentru „a merge”, același verb pe care l-a folosit pentru a indica itinerarul lui Isus cu Tatăl. Iată, această expresie a evanghelistului ne luminează cu privire la sensul morții. Moartea unui discipol al lui Isus, nu doar nu îi întrerupe viața, ci îl introduce într-o dimensiune nouă, deplină și definitivă a existenței. Moartea nu ne îndepărtează de oameni, ci îi apropie pe oameni unii de ceilalți. Moartea nu este o absență, ci o prezență și mai intensă.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Ioan 11, 1-45

Era bolnav un oarecare Lazăr din Betania, din satul Mariei şi al Martei, sora ei. Maria era aceea care îl unsese pe Domnul cu mireasmă şi îi uscase picioarele cu părul ei. Fratele ei, Lazăr, era bolnav. Aşadar, surorile au trimis să i se spună: „Doamne, iată, cel pe care-l iubeşti este bolnav!”

Când a auzit Isus, a zis: „Această boală nu este spre moarte, ci spre gloria lui Dumnezeu pentru ca Fiul lui Dumnezeu să fie glorificat prin ea”. Deşi Isus îi îndrăgea pe Marta, pe sora ei şi pe Lazăr, când a auzit că este bolnav, a mai rămas două zile în locul în care se afla. Abia după aceea, le-a spus discipolilor: „Să mergem din nou în Iudeea!” Discipolii i-au spus: „Rabbi, acum căutau iudeii să te ucidă cu pietre şi tu mergi iarăşi acolo?” Isus a răspuns: „Oare nu sunt douăsprezece ore într-o zi? Dacă cineva umblă în timpul zilei, nu se împiedică pentru că vede lumina acestei lumi. Însă, dacă cineva umblă în timpul nopţii, se împiedică pentru că lumina nu este în el”.

După ce a spus acestea, a adăugat: „Lazăr, prietenul nostru a adormit, dar mă duc să-l trezesc”. Atunci discipolii i-au zis: „Doamne, dacă doarme, va fi salvat!” De fapt, Isus vorbise despre moartea lui, dar ei credeau că vorbeşte despre somnul obişnuit. Aşadar, Isus le-a spus deschis: „Lazăr a murit şi mă bucur pentru voi că nu eram acolo, pentru ca voi să credeţi. Dar să mergem la el!” Atunci Toma, cel numit Geamănul, a spus celorlalţi discipoli: „Să mergem şi noi ca să murim cu el!”

Când a ajuns Isus, a aflat că era deja de patru zile în mormânt. Betania era aproape de Ierusalim, cam la cincisprezece stadii. Şi mulţi iudei veniseră la Marta şi Maria să le consoleze pentru fratele lor. Când a auzit că a venit Isus, Marta i-a ieşit în întâmpinare. Maria însă stătea în casă. Aşadar, Marta i-a spus lui Isus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit! Însă şi acum ştiu că tot ce vei cere de la Dumnezeu, Dumnezeu îţi va da”. Isus i-a spus: „Fratele tău va învia”. Marta i-a zis: „Ştiu că va învia, la înviere, în ziua de pe urmă”. Isus i-a spus: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine, chiar dacă moare, va trăi; şi oricine trăieşte şi crede în mine nu va muri în veci. Crezi tu aceasta?” Ea a răspuns: „Da, Doamne; eu am crezut că tu eşti Cristos, Fiul lui Dumnezeu, cel care vine în lume”.

După ce a spus ea aceasta, s-a dus şi a chemat-o pe sora ei, Maria, şoptindu-i: „învăţătorul este aici şi te cheamă”. Când a auzit, ea s-a ridicat repede şi a venit la el. Încă nu ajunsese Isus în sat, ci se afla tot în locul unde îl întâmpinase Marta. Atunci iudeii, care erau cu ea în casă şi o consolau, văzând-o pe Maria că s-a ridicat în grabă şi a ieşit, au venit după ea, crezând că merge la mormânt ca să plângă acolo.

Când a ajuns Maria unde era Isus, văzându-l, a căzut la picioarele lui şi a spus: „Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele meu nu ar fi murit”. Iar Isus, când a văzut-o că plânge şi că plâng şi iudeii care au venit cu ea, s-a înfiorat în spirit şi s-a tulburat. Şi a zis: „Unde l-ati pus?” I-au răspuns: „Doamne, vino şi vezi!” Isus a lăcrimat. Atunci iudeii au început să spună: „Iată cât de mult îl iubea!” Dar unii dintre ei au zis: „Nu a putut el, care a deschis ochii orbului, să facă în aşa fel ca acesta să nu moară?”

Isus s-a înfiorat din nou şi a mers la mormânt. Era o grotă, iar la intrare era pusă o piatră. Isus a zis: „Ridicaţi piatra!” Marta, sora celui mort, i-a zis: „Doamne, miroase de acum, căci e de patru zile”. Isus i-a spus: „Nu ţi-am zis că, dacă vei crede, vei vedea gloria lui Dumnezeu?” Au ridicat, deci, piatra. Atunci şi-a ridicat ochii şi a spus: „Tată, îţi mulţumesc că m-ai ascultat. Eu ştiam că mă asculţi întotdeauna. însă am spus-o pentru mulţimea ce mă înconjoară ca să creadă că tu m-ai trimis”. Spunând acestea, a strigat cu glas puternic: „Lazăr, vino afară!” A ieşit mortul, legat la picioare şi la mâini cu fâşii de pânză, iar faţa lui era acoperită cu un ştergar. Isus a zis: deziegaţi-l şi lăsaţi-l să meargă!”

Mulţi dintre iudeii care veniseră la Maria şi văzuseră ceea ce făcuse el, au crezut în el.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.