Izvorul de apă care țâșnește spre viața veșnică

Duminica a 3-a din Postul Mare – 19 martie 2017

Izvorul de apă care țâșnește spre viața veșnică – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi, biblist

Sursă imagine: Internet

Capitolul patru al evangheliei lui Ioan conține episodul întâlnirii lui Isus cu samariteanca, episod exclusiv al acestui evanghelist. Pericopa este foarte lungă, dar să vedem cel puțin aspectele principale. Evanghelistul ambientează această întâlnire într-un oraș din Samaria. Samaria era regiunea care se afla între Iudeea, regiunea sfântă, și nordul Galileii, și era o regiune care a fost colonizată cu populații străine; deci poporul era metis, motiv pentru care era disprețuit.

„Aproape de ținutul pe care Iacob l-a dat fiului său, Iosif. Acolo era…”. Și este importantă aici terminologia pe care evanghelistul o folosește în mod foarte îngrijit. Nu era o „fântână”, ci este izvorul „lui Iacob”. Apoi evanghelistul va spune că Isus era obosit de drum și „s-a așezat” nu lângă fântână, ci „s-a așezat pe fântână”. Este o expresie neuzuală, dar pentru a spune că Isus se înstăpânește asupra acestui izvor, că posedă acest izvor. De ce este importantă această terminologie? Pentru că evanghelistul face referință la lamentația lui Dumnezeu, cuprinsă în profetul Ieremia, la capitolul 2, când Domnul spune: „m-au părăsit pe mine, izvorul de apă vie” (este același termen, „izvor”), „ca să-și sape cisterne crăpate care nu pot să țină apa”. Deci, evanghelistul îl ambientează pe Isus ca fiind adevăratul izvor, care oferă apa, apa Spiritului. Ioan subliniază ora: „era cam pe la amiază” (ora a șasea), și spune că este o femeie samariteană, care merge să scoată apă. Nu este posibil la ora aceea. La fântână se mergea dimineața de vreme, în zori, sau seara, la asfințit. Nu era amiaza ora potrivită. De ce evanghelistul ne oferă această indicație? Pentru că în această evanghelie amiaza este ora condamnării la moarte a lui Isus. Evanghelistul vrea să arate roadele morții lui Isus, ale învierii lui Isus.

Femeia este samariteană și, după cum vom vedea, este o femeie adulteră, este anonimă, și reprezintă Samaria. Iar aici evanghelistul ni-l prezintă pe Isus ca fiind mirele care merge să-și recucerească mireasa adulteră; și n-o recucerește prin amenințări, prin pedepse, ci prin oferirea unei iubiri și mai mari. Și, într-adevăr, Isus îi spune acestei femei, care reprezintă Samaria: „dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu”. Ea a mers să scoată apă, cunoaște efortul pentru scoaterea apei din fântână, iar Isus vrea să-i ofere în schimb ceva diferit, o relație cu Dumnezeu care nu mai este bazată pe efortul uman, pe virtuțile umane, ci pe primirea iubirii sale.

Spune Isus. „dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și cine este acela care îți spune «Dă-mi să beau!», tu ai fi cerut de la el și el ți-ar fi dat apă vie”. Iată diferența dintre izvor, unde este apă vie, și apa din fântână. Iar răspunsul femeii… Femeia, care îl numește „Domn”, deci face deja un progres, îi spune: „nu ai nicio găleată, iar fântâna este adâncă”. Iată contrastul dintre fântână și izvor. „De unde iei deci această apă vie?”. Și iată expresia lui Isus: „oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou”. O relație cu Dumnezeu bazată pe împlinirea Legii (fântâna, în simbolistica ebraică, reprezenta Legea divină) este o relație care îl lasă pe om nemulțumit, nesatisfăcut, pentru că nu știe niciodată dacă a împlinit îndeajuns, dacă a respectat regulile, dacă poate sta liniștit sau nu în ce privește relația sa cu Dumnezeu, dacă este în ordine cu Dumnezeu sau nu. Isus vine să propună o nouă relație cu Tatăl, și îi spune: „dar cel care va bea apa pe care i-o voi da eu, nu va mai avea sete în veci. Ba, dimpotrivă, apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care țâșnește spre viața veșnică”. Primirea din partea omului a iubirii lui Dumnezeu se transformă în individ în izvor țâșnitor, deci omul nu mai trebuie să meargă să-și procure prin propriul efort apa, acea apă care dă viața, ci această apă este interioară, este experiența unei iubiri comunicate și și unei iubiri primite. Atunci când omul trăiește experiența de a se simți iubit în mod generos, descoperă în interiorul său tăria, energia de a iubi în mod generos.

Femeia se declară disponibilă să primească această apă, iar aici Isus îi cere să meargă să-și cheme soțul. Ea răspunde că nu are soț, iar Isus (și aici Isus nu o face pe moralistul, ci este ceva cu totul diferit ceea ce evanghelistul ne prezintă) îi spune: „într-adevăr, ai avut cinci soți și cel pe care îl ai acum nu este soțul tău”. Isus se referă la istoria Samariei: am spus că samaritenii erau o populație metisă, erau coloniști aduși de asirieni care s-au amestecat cu populația existentă și de aceea îl adorau pe Dumnezeul Israelului pe muntele Garizim, dar apoi, pe alți cinci munți sau coline, au ridicat cinci temple altor zeități. Iată cine sunt acești cinci soți. În limba ebraică, aramaică, termenul „soț” și „domn” este identic. Deci Isus îi aduce la cunoștință acestei femei, care se declară dispusă să primească această apă, că acest lucru nu este însă posibil, dacă ea rămâne în idolatrie.

Și îi răspunde femeia: „Doamne, văd că tu ești un profet”. Mai întâi l-a văzut ca pe un iudeu, apoi ca pe domnul, și acum ca pe un profet; și face referire la tradiție: „părinții noștri au adorat pe muntele acesta (pe muntele Garizim), iar voi spuneți că la Ierusalim (locul templului) este locul unde trebuie să adori”. Și iată importanta revelație a lui Isus: s-a încheiat epoca templelor. Dumnezeul lui Isus nu mai locuiește într-un templu, unde oamenii trebuie să meargă, ci omul însuși devine acest templu, în care Dumnezeu își manifestă sfințenia sa.

Și spune Isus: „crede-mă”, și o numește „femeie”, ceea ce înseamnă „mireasă”. Isus s-a adresat cu acest termen, „femeie”, mamei sale; acum i se adresează cu acest termen samaritencei. Mama reprezintă mireasa fidelă, cea căreia nu i-a lipsit niciodată vinul iubirii; samariteanca este mireasa adulteră, pe care mirele o recucerește prin oferta unei iubiri și mai mari. „Crede-mă, femeie, că vine ceasul când nu îl veți adora pe Tatăl nici pe muntele acesta (deci nici pe Garizim), nici la Ierusalim”. Ea s-a referit la părinți, la tradiție; Isus în schimb vorbește despre Părintele: în timp ce Dumnezeu are nevoie de un templu și de credincioși, Tatăl are nevoie de fii, care să-l imite în iubirea sa.

Și apoi continuă Isus: „vine ceasul – și este chiar acesta – când adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în spirit și adevăr”. „Spirit și adevăr” este o expresie care indică iubirea care este fidelă. „Căci Tatăl astfel de adoratori își caută. Dumnezeu este spirit și cei care îl adoră, trebuie să-l adore în spirit și adevăr”. Adevăratul cult, pe care Isus îl propune, nu este un cult care pornește de la om spre Dumnezeu, în care omul trebuie să se priveze de ceea ce are ca să-i ofere lui Dumnezeu, ci noul cult este cel care pornește de la Dumnezeu spre om: o comunicare a iubirii pe care omul o primește. Noul cult pe care Isus îl cere este prelungirea acțiunii creatoare a Tatălui. În timp ce vechiul cult îl diminuează pe om, noul cult îl potențează, ba mai mult, cu cât omul manifestă mai mult această iubire față de ceilalți, cu atât mai mult devine asemănător Tatălui. Așadar, a adora în spirit și adevăr înseamnă a colabora cu acțiunea creatoare a Tatălui.

Ei bine, femeia se declară încă o dată în sintonie cu Isus, și tocmai ei, unei femei adultere, unei femei considerată impură, Isus, pentru prima oară, se manifestă în condiția sa divină și ca mesie. Îi spune Isus: „eu sunt”. „Eu sunt” este revendicarea numelui divin.

Concluzia acestui lung episod este că, după aceea, femeia se duce să cheme… Lasă urciorul, a înțeles că această apă, că acest urcior nu-i mai folosește, pentru că nu mai există fântâna din care trebuie să scoată apă, ci ea însăși are în interiorul ei acest izvor pe care Dumnezeu, prin Isus, i l-a oferit, și se duce să răspândească poporului vestea. Și iată finalul: samaritenii care îi spun femeii: „nu mai credem pentru cuvântul tău, ci pentru că noi înșine am auzit și știm că acesta este cu adevărat”, și iată revelația, „salvatorul lumii”. În timp ce evreii așteptau un mântuitor al Israelului, ereticii, metișii, impurii samariteni au înțeles adevărata identitate a lui Isus: mântuitorul lumii.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii biblice

In 4,5-42

A venit, așadar, într-o cetate din Samaria, numită Sihar, aproape de ținutul pe care Iacob l-a dat fiului său, Iosif. Acolo era fântâna lui Iacob. Atunci, obosit fiind de drum, Isus s-a așezat la fântână. Era pe la ceasul al șaselea. A venit o femeie din Samaria ca să scoată apă. Isus i-a spus: „Dă-mi să beau!” Discipolii lui plecaseră în cetate ca să cumpere de mâncare. Așadar, femeia samariteană i-a zis: „Cum, tu, care ești iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt o femeie samariteană?” De fapt, iudeii nu aveau legături cu samaritenii.

Isus a răspuns și i-a zis: „Dacă ai fi cunoscut darul lui Dumnezeu și cine este acela care îți spune «Dă-mi să beau», tu ai fi cerut de la el și el ți-ar fi dat apă vie”. Femeia i-a spus: „Doamne, nici nu ai cu ce scoate apă, iar fântâna este adâncă; de unde, deci, ai apa vie? Nu cumva ești tu mai mare decât părintele nostru, Iacob, care ne-a dat fântâna și a băut din ea el, fiii lui și turmele lui?”

Isus a răspuns și i-a zis: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi sete din nou, dar pentru cel care bea apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor de apă care țâșnește spre viața veșnică”. I-a zis femeia: „Doamne, dă-mi această apă ca să nu-mi mai fie sete și să nu mai vin aici să scot”. El i-a zis: „Du-te și cheamă-l pe bărbatul tău și vino aici!” Femeia a răspuns și i-a zis: „Nu am bărbat”. Isus i-a spus: „Bine ai zis «Nu am bărbat», pentru că ai avut cinci bărbați și cel pe care îl ai acum nu este bărbatul tău. În privința asta ai spus adevărul”. Femeia i-a zis: „Doamne, văd că tu ești profet. Părinții noștri s-au închinat pe muntele acesta, iar voi spuneți că la Ierusalim este locul unde trebuie să te închini”. Isus i-a spus: „Femeie, crede-mă că a venit ceasul când nu îl veți adora pe Tatăl nici pe muntele acesta, nici la Ierusalim. Voi adorați ceea ce nu cunoașteți. Noi adorăm ceea ce cunoaștem, pentru că mântuirea vine de la iudei. Însă vine ceasul – și chiar acum este – când adevărații adoratori îl vor adora pe Tatăl în duh și adevăr, căci și Tatăl astfel de adoratori își caută. Dumnezeu este duh și cei care îl adoră, în duh și adevăr trebuie să-l adore”. Femeia i-a zis: „Știu că vine Mesia, care este numit Cristos. Când va veni, el ne va învăța toate”. Isus i-a zis: „Eu sunt, cel care îți vorbesc!”

Tocmai atunci au ajuns discipolii lui. Și se mirau că vorbește cu o femeie. Dar nimeni dintre ei nu i-a zis: „Ce cauți?” sau: „De ce vorbești cu ea?” Atunci, femeia și-a lăsat urciorul, a plecat în cetate și le-a spus oamenilor: „Veniți și vedeți omul care mi-a spus tot ce am făcut. Oare nu este acesta Cristos?” Ei au ieșit din cetate și au venit la el.

Între timp, discipolii îl rugau: „Rabbi, mănâncă!” Dar el le-a zis: „Eu am de mâncat o mâncare pe care voi nu o cunoașteți”. Așadar, discipolii ziceau unii către alții: „Oare i-a adus cineva de mâncare?” Isus le-a zis: „Hrana mea este să fac voința celui care m-a trimis și să împlinesc lucrarea lui. Nu spuneți voi: «Mai sunt încă patru luni și vine secerișul»? Iată, eu vă spun, ridicați-vă ochii și priviți lanurile că sunt albe pentru seceriș. Deja secerătorul își primește plata și adună roadele spre viața veșnică, pentru ca semănătorul să se bucure la fel cu secerătorul. Căci în aceasta se adeverește cuvântul: «Unul este semănătorul, altul secerătorul». Eu v-am trimis să secerați ceva pentru care nu v-ați ostenit. Alții s-au ostenit, iar voi ați intrat peste munca lor”.

Mulți dintre samaritenii cetății aceleia au crezut în el pentru cuvântul femeii care a mărturisit: „Mi-a spus tot ce am făcut”. Așadar, când au venit la el, samaritenii l-au rugat să rămână la ei, iar el a rămas acolo două zile. Și cu mult mai mulți au crezut pentru cuvântul lui. Îi spuneau femeii: „Nu mai credem pentru cuvântul tău, căci noi înșine am auzit și știm că acesta este cu adevărat Mântuitorul lumii”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.