Mi-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ

Înălțarea Domnului – 28 mai 2017

 Mi-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ – pr. Alberto Maggi OSM

Episodul înălțării lui Isus îl găsim numai în evanghelia lui Luca, iar apoi în finalul adăugat al evangheliei lui Marcu, dar nu în ceilalți evangheliști, nici în Matei, nici în Ioan. Dar mesajul evanghelistului Luca este identic cu al celorlalți: cea a lui Isus nu este o separare, ci o apropiere, nu este o îndepărtare, ci o apropiere și mai intensă, pentru că Isus este în plinătatea condiției divine. Finalul evangheliei lui Matei este compus din cinci versete în care evanghelistul cuprinde, rezumă întreaga sa evanghelie. Să le vedem.

„Cei unsprezece discipoli”. Discipolii nu mai sunt doisprezece, iar numărul lor, în această evanghelie, nu este reconstituit. „Doisprezece” însemna noul Israel, „unsprezece” înseamnă că noul Israel nu este reconstituit; așadar, mesajul lui Isus este universal, este pentru întreaga umanitate. „Au mers în Galileea”. Se duc în Galileea fiindcă de trei ori a avut loc invitația de a-l întâlni pe Isus în Galileea. Isus cel înviat, în această evanghelie, nu se va manifesta niciodată în Ierusalim, ci, spune evanghelistul, pe „munte-le”, cu articol hotărât, deci un munte anume, „indicat lor de Isus”.

Dar Isus în această evanghelie nu a indicat niciun munte. De ce discipolii merg pe „muntele”? Semnificația articolului nu este topografică, ci teologică: muntele cu articol, în această evanghelie, este muntele fericirilor, unde Isus și-a proclamat mesajul său – fericiri care sunt în număr de opt, iar numărul opt este cifra învierii în creștinismul de primitiv, pentru că Isus a înviat în prima zi de după săptămână. Deci, discipolii se duc în mod clar pe „muntele”: evanghelistul vrea să spună că experiența lui Isus înviat nu este un privilegiu acordat cu două mii de ani în urmă câtorva persoane, ci o posibilitate pentru toți credincioșii din toate timpurile: este de ajuns să ne situăm pe „muntele” fericirilor, adică să primim mesajul său, care a fost formulat și rezumat în fericiri.

„Când l-au văzut”. Verbul „a vedea” folosit de evanghelist nu indică vederea fizică, ci o profundă experiență interioară. „S-au prosternat”. Prin urmare, recunosc în Isus o condiție divină. Iar apoi, în mod straniu, evanghelistul spune: „Ei însă se îndoiau”. Dar de ce anume se îndoiesc? Nu de faptul că Isus a înviat: îl văd. Nu de faptul că este în condiția divină: se prosternează. Atunci de ce anume se îndoiesc? Evanghelistul a mai folosit acest verb, „a se îndoi”, numai o singură dată, în episodul cunoscut, când Isus umblă pe apă, fapt care indică condiția divină, iar Petru, discipolul, voia să meargă și el pe apă, adică voia și el condiția divină. Isus îi spune că poate să meargă, dar, atunci când vede dificultățile, Petru începe să se scufunde și cere ajutor. El credea că condiția divină ar fi fost acordată asemenea unui dar de sus și nu știa prin ce dificultăți trecea aceasta. Ei bine, Isus l-a mustrat pe Petru cu acea ocazie prin cuvintele: „om cu puțină credință, de ce te-ai îndoit?”. Așadar, această îndoială, despre care scrie evanghelistul aici, care este? L-au văzut pe Isus în condiția divină, însă acum ei știu prin ce a trecut Isus: moartea cea mai infamantă, cea mai disprețuitoare pentru un evreu, blestemul crucii. Atunci de cine se îndoiesc? Se îndoiesc de ei înșiși: sunt invitați să ajungă la condiția divină, dar nu știu dacă sunt capabili să înfrunte persecuția și chiar moartea. Iată de ce se îndoiesc.

În timp ce femeile s-au apropiat de Isus, aici, exact invers, Isus este cel care trebuie să se apropie de discipoli: „Isus s-a apropiat și le-a zis: «Mie mi-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ»”. Aici evanghelistul face trimitere la profetul Daniel, unde fiului omului i-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ. Dar Isus nu folosește această putere ca să fie slujit, ci, așa cum el însuși a spus, „Fiul omului nu a venit ca să fie slujit, ci ca să slujească”; deci este o putere de a sluji.

Și apoi, iată, sosește ordinul imperativ: „Mergeți și face discipoli toate popoarele”. Termenul „popoare” indică națiunile păgâne. „Botezându-i”. Verbul „a boteza” înseamnă a scufunda, a îmbiba. „În numele”. Numele indică realitatea profundă a unei ființe. „Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt”. Adică scufundați-i pe oameni în realitatea profundă a lui Dumnezeu, faceți ca ei să experimenteze cine este Dumnezeu. „Învățându-i”. Și este unica dată când Isus îi autorizează pe discipolii săi să învețe. „Să împlinească tot ceea ce v-am poruncit”. Unica dată când apare în această evanghelie verbul „a porunci”, este chiar cu privire la fericiri.

Atunci care este semnificația acestei porunciri a lui Isus? Isus i-a invitat pe discipolii săi să-l urmeze ca să fie pescari de oameni: a-i pescui pe oameni înseamnă a-i scoate din apă, care le poate cauza moartea, deci din situația mortală, pentru a le da viață. Ei bine, Isus de data aceasta indică cum și unde: cum devenim pescari de oameni? Scufundându-i în Duhul Domnului, în realitatea cea mai profundă a iubirii divine. Și unde? Unde spațiul este întreaga umanitate.

Și apoi asigurarea finală a lui Isus: „iată, eu sunt cu voi”. Aceasta este tema, firul conductor al întregii evanghelii. La capitolul întâi, versetul douăzeci și trei, evanghelistul l-a indicat pe Isus ca fiind „Dumnezeul-cu-noi”. Aproximativ pe la jumătatea evangheliei sale Isus spusese că el este cu discipolii lui: „unde sunt doi sau trei eu sunt cu ei”. Iar acum încheie cu cuvintele lui Isus, cu asigurarea prezenței sale: „Eu sunt cu voi în toate zilele, până…”. Până când? Traducerea CEI [a Conferinței Episcopale Italiene] actuală a revenit la traducerea cu „până la sfârșitul lumii”. Era mai bună traducerea din 1997, când acea ediție mai veche a traducerii CEI avea: „până când acest timp se va împlini”. Nu există un sfârșit al lumii; e un sfârșit al timpului, care nu indică o scadență, ci calitatea unei prezențe. Așadar, ultimele cuvinte ale lui Isus sunt: „iată, eu sunt cu voi pentru totdeauna”.

Evanghelistul, care și-a deschis evanghelia referindu-se la cartea Genezei – începe evanghelia lui Matei scriind: „cartea Genezei” –, o încheie cu referința la ultima carte a Bibliei ebraice, a doua carte a Cronicilor, unde există invitația regelui Cirus, regele Persiei, care îi spune poporului evreilor: „Domnul Dumnezeul cerului mi-a dat toate regatele pământului; el m-a însărcinat să-i construiesc un templu la Ierusalim, care este în Iuda. Oricine dintre voi aparține poporului său, Domnul Dumnezeul său să fie cu el și să urce”. Este invitația lui Cirus adresată evreilor ca să iasă di regatul său și să se întoarcă în Israel pentru a construi un templu Domnului. La fel și Isus îi invită pe discipolii săi să meargă, să abandoneze instituția religioasă, dar nu pentru a construi un templu, pentru că noul templu, unde se manifestă iubirea și milostivirea Domnului, va fi însăși comunitatea discipolilor.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Mt 28,16-20

În acel timp cei unsprezece discipoli au mers în Galileea, pe muntele hotărât lor de Isus.Cum l-au văzut, i s-au închinat, dar unii se îndoiau. Apropiindu-se, Isus le-a vorbit: „Mi-a fost dată toată puterea în cer şi pe pământ. Aşadar, mergeţi, şi faceţi ucenici din toate naţiunile, botezându-i în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-i să ţină toate câte v-am poruncit. Şi iată, eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul lumii”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.