Voi sunteți lumina lumii

Duminica a 5-a de peste an – 5 februarie 2017

Voi sunteți lumina lumii – Comentariu la evanghelie de pr. Alberto Maggi OSM

Noua relație, pe care Isus a venit s-o propună între oameni și Dumnezeu, nu mai putea fi cuprinsă în vechea alianță, cea a lui Moise, motiv pentru care Isus a avut nevoie să propună una nouă, iar în evanghelia lui Matei a formulat-o conform fericirilor. La sfârșitul fericirilor, iată cuvintele severe și în același timp pline de speranță, de încredere, ale lui Isus, adresate discipolilor săi: „Voi sunteți sarea pământului”. Care este semnificația sării? Trebuie înțeleasă în cultura epocii: sarea era un aliment foarte prețios (știm că termenul „salariu” vine chiar de la „sare”); sarea servea la conservarea alimentelor. Prin urmare, de la această semnificație a sa materială, fizică, s-a schimbat într-o semnificație simbolică, deoarece sarea fiind cea care conserva, îi era dată o valoare figurată, care făcea să devină actual, concret, perpetuu, un pact sau un contract spre exemplu. Astfel, atunci când se strângea mâna cuiva pentru a încheia un pact, sau când se scria un contract, se presăra asupra acestui contract, asupra acestor mâini puțină sare, și însemna: acest lucru are valoare pentru totdeauna. Așadar, după ce a proclamat fericirile, Isus le spune discipolilor săi: „Voi sunteți sarea pământului”, adică prin fidelitatea voastră față de acest program îl veți face să devină actual.

Însă iată avertismentul lui Isus: „dar dacă sarea își pierde gustul…”. Evanghelistul folosește un verb, verbul „a înnebuni”,  care este tradus cu „a pierde gustul”, și care nu este folosit pentru un element precum sarea, ci numai cu privire la persoane; iar apoi va fi același verb pe care Isus îl va folosi mai încolo când va vorbi despre nebun, despre omul nebun, care se duce să-și construiască casa, dar, în loc s-o construiască pe stâncă, cu o temelie solidă, o construiește pe malul mării, pe nisip. Iar imaginea nebunului este a celui care ascultă cuvintele Domnului, dar apoi nu le pune în practică. Așadar, Isus îi avertizează pe discipolii săi, după ce a proclamat fericirile: dacă voi primiți, ascultați aceste fericiri, dar apoi nu le puneți în practică, sunteți ca niște nebuni; iată sarea care înnebunește. Cu ce veți face să fie din nou sărată? Nu mai există posibilitate. Și iată avertismentul sever al lui Isus: „nu mai folosește la nimic altceva decât să fie aruncată și călcată în picioare de lume”. Umanitatea aștepta din partea comunității voastre răspunsul lui Dumnezeu la nevoile ei, la suferințele ei, dar dacă voi, care ați fost destinatarii acestui mesaj, dacă voi, cei care l-ați primit, după aceea nu-l practicați sau și, mai rău, prin comportamentul vostru sunteți o contradicție față de mesajul în care credeți – spune Isus – meritați disprețul oamenilor, meritați să fiți aruncați afară.

Apoi, iată latura pozitivă: „voi sunteți lumina lumii”. Isus spune că discipolii săi, primind fericirile – și iată latura pozitivă –, sunt lumina care luminează lumea, și „nu poate rămâne ascunsă o cetate care este pe munte”. Această cetate care este pe munte, care era lumina lumii, în cultura vremii era Ierusalimul, cetatea lui Dumnezeu. Ei bine, cu Isus nu mai există o cetate, un sanctuar, unde oamenii trebuie să meargă, ci o comunitate care trebuie să ducă lumina acolo unde există întunericul.

Și continuă Isus: „nici nu este aprinsă o lampă ca să fie pusă sub obroc”. Ce este obrocul? Obrocul era un recipient în uz la vremea aceea, care servea la măsurarea sau adunarea cerealelor. Astfel, Isus spune: această lampă nu se pune sub obroc; dacă este pusă sub obroc, lampa își pierde lumina și se stinge, ci pe candelabru, și astfel face lumină pentru toți cei care sunt în casă. Obrocul înseamnă capacitatea comunității de a fi generoasă, de a dărui; obrocul nu trebuie să ascundă lumina, ci trebuie să fie expresia acestei lumini. Prin urmare, Isus indică faptul că suntem lumina lumii. Cum? Prin darul generos al propriei vieți, a ceea ce suntem și a ceea ce avem, confirmând invitația pe care o făcuse la începutul capitolului 5 din Matei, prin propunerea de a primi prima fericire.

Și continuă Isus: „Așa să lumineze lumina voastră”. Nu mai este lumina lui Isus, e lumina oamenilor. Prin practicarea generozității, care vine din fidelitatea față de fericiri, Isus invită orice persoană să fie o persoană splendidă. Atunci când spunem că o persoană este bună, folosim această expresie: e splendidă. Ce înseamnă? Că emană lumină.

Așadar, Isus îi cere comunității „să iradieze această lumină înaintea oamenilor ca ei să vadă faptele voastre bune”. Iată, există o relație între lumina voastră și faptele voastre: lumina vine din faptele bune, din comunicarea vieții, din a dărui viață celorlalți. Și „îl preamăresc”. Iar aici, atenție, evanghelistul spune „pe Tatăl”, pentru că apoi, în polemica cu fariseii, Isus va spune să fim atenți la aceste persoane evlavioase, religioase, care își împlinesc faptele lor ca să fie admirați de lume. Nu, spune Isus: oamenii, văzând faptele voastre bune, îl preamăresc pe Tatăl vostru care este în ceruri. Este pentru prima dată când apare termenul „Tată” în evanghelia lui Matei. „Tată” va fi numele lui Dumnezeu în interiorul comunității creștine. „Tată”, în cultura vremii, este cel care comunică viață. Deci, prin comunicarea propriei vieți celorlalți, prin dăruirea de sine, a ceea ce suntem și a ceea ce avem, facem să devină vizibilă prezența lui Dumnezeu, în interiorul comunității și a societății.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe formatul audio.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Mt 5,13-16

În acel timp, Isus l-ea spus discipolilor săi:

Voi sunteți sarea pământului. Dacă sarea își pierde gustul, cu ce se va săra? Nu mai este bună de nimic, decât să fie aruncată afară și călcată în picioare de oameni.

Voi sunteți lumina lumii. Nu se poate ascunde o cetate așezată pe munte Nici nu se aprinde o candelă și se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toți cei din casă. Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât ei să vadă faptele voastre bune și să-l preamărească pe Tatăl vostru cel din ceruri.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.