Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea

Duminica a 5-a din Postul Mare – 07 aprilie 2019 

Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În Evanghelia lui Luca există unsprezece versete pe care, multă vreme, nicio comunitate nu le voia în cuprinsul său. La început Evangheliile nu erau reunite. Fiecare comunitate avea Evanghelia sa și o transmitea celorlalte comunități. Ei bine, atunci când într-o comunitate ajungea Evanghelia lui Luca, erau eliminate aceste unsprezece versete.

Sunt versetele care și-au găsit mai apoi locuința și ospitalitatea în Evanghelia lui Ioan, în capitolul opt, de la versetul unu până la unsprezece. În realitate, dacă am scoate această pericopă din Evanghelia lui Ioan și am insera-o la locul ei originar, în capitolul 21 al Evangheliei lui Luca, după versetul 38, am vedea că acela era contextul acestui pasaj.

Dar cum de nicio comunitate nu a voit această pericopă, chiar timp de un secol, iar vreme de cinci secole acest pasaj evanghelic nu a apărut în liturgie, iar până în anul 900 – deci au trecut mulți ani – nu a fost comentat de părinții de limbă greacă? Ei bine, avem mărturia prețioasă a Sf. Augustin – deci din secolul IV –, care scrie: De teamă să le acorde nevestelor lor impunitatea de a păcătui, elimină (membrii comunității creștine) din codexurile lor (adică din textul evangheliei) gestul de indulgență pe care Domnul l-a săvârșit față de adulteră, ca și cum cel care a spus „de acum înainte să nu mai păcătuiești” ar fi acordat permisiunea de a păcătui. (Augustin de Hipona, Despre căsătoriile adultere, II, 7).

Prin urmare, bărbații, soții erau aceia care nu voiau această pericopă, fiindcă indulgența lui Isus față de femeia adulteră părea să pună în pericol familia lor, unitatea lor conjugală.

Dar să citim acest pasaj important care, după cum spuneam, chiar dacă astăzi se află în Evanghelia lui Ioan, în realitate este al lui Luca, limbajul este cel al lui Luca.

Isus s-a îndreptat spre muntele Măslinilor. Dar dimineața… Literalmente în zori. Este importantă această indicație temporală. S-a dus din nou la templu și tot poporul venea la el. Deja am văzut lucrul acesta, faptul cum de fiecare dată când poporul merge spre Isus, iar Isus încearcă să-l elibereze, să-l facă să crească, să-l facă să se maturizeze, apare numaidecât reacția autorităților religioase.

Autoritățile religioase vor să supună poporul, nu să-l facă să devină independent. Într-adevăr, cărturarii și fariseii i-au adus o femeie surprinsă în adulter. Știm că e dimineața devreme, deci probabil au spionat această situație.

Au pus-o în mijloc și i-au zis: „Învățătorule…”. Iar aceasta este ipocrizia persoanelor religioase, care nu vor să învețe de la Isus, ci vor numai să-l înșele, vor să-l condamne.

Această femeie a fost surprinsă în flagrant adulter. Așadar, Moise ne-a poruncit în Lege să lapidăm femei ca aceasta. Să observăm disprețul lor față de această femeie.

Tu ce spui despre acest lucru? Din faptul că pedeapsa cerută este lapidarea, se înțelege că această femeie se află în prima fază a căsătoriei. Căsătoria în Israel avea loc în doi timpi. În prima parte a căsătoriei, când fata avea doisprezece ani și băiatul optsprezece, avea loc faza numită cununie; la un an după aceea începea conviețuirea, iar această a doua fază era numită nuntă.

Dacă femeia comitea adulter în prima fază a căsătoriei, cea a cununiei, era lapidată. Dar dacă adulterul era comis în a doua fază a căsătoriei, era sugrumată. Faptul că cer pentru această fată, pentru această fetiță lapidarea, înseamnă că este o fetiță cu vârsta între doisprezece și treisprezece ani.

Tu ce spui despre acest lucru? Este o capcană. Oricum ar răspunde, Isus își taie creanga de sub picioare. Căci dacă spune: „Bine. Să ascultăm de legea divină”, tot acest popor care l-a urmat pe Isus pentru că a simțit în el un suflu diferit, a simțit ecoul iubirii și al milostivirii lui Dumnezeu, rămâne dezamăgit și îl părăsește. Dacă, din contra, Isus spune: „Nu. Să nu o lapidăm”, suntem în templu, iar în templu este poliția templului, și Isus poate fi arestat fiindcă contravine legii divine, legii lui Moise.

Într-adevăr, evanghelistul comentează: Spuneau aceasta ca să-l pună la încercare… Literalmente: ca să-l ispitească. Este verbul pe care evanghelistul îl folosește pentru diavol; drept urmare, acești zeloși apărători ai tradiției și ai ortodoxiei, în realitate, pentru evanghelist, nu sunt altceva decât instrumente ale diavolului. Și să aibă un motiv pentru a-l acuza. Evanghelistul este feroce: autoritățile religioase desfășoară activitatea diavolului. Cine este diavolul? Cel care ispitește, cel care acuză.

Dar Isus s-a aplecat și a început să scrie cu degetul pe pământ. Care poate fi semnificația acestei tăceri a lui Isus și a acțiunii de a scrie? Este probabil o trimitere la profetul Ieremia, la capitolul 17, versetul 13, unde se citește: „Vor fi scriși pe pământ, pe praf, toți aceia care l-au părăsit pe Domnul”. Este denunțul lui Isus: acești zeloși apărători ai ortodoxiei, ai tradiției, aceste persoane atât de religioase, în realitate l-au părăsit pe Domnul, fiindcă nutresc sentimente de ură, nutresc sentimente de moarte.

În prima scrisoare a lui Ioan se va spune apoi foarte bine: Cel care nu iubește rămâne în moarte”.

Totuși, fiindcă insistau întrebându-l, s-a ridicat și le-a spus: „Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul o piatră în ea”. Nu este vorba, așa cum vedem uneori în imagini sau în filme, de oameni care i-au piatra și o aruncă. Prima piatră era aceea pe care o aruncau martorii acuzației, era o piatră care trebuia să cântărească aproximativ 50 kg, și era aruncată peste femeie, care era coborâtă într-o groapă, și era practic piatra care o ucidea. Așadar, Isus spune: „Cine este fără păcat să execute sentința de moarte”.

Și, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit aceasta, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. Termenul folosit de evanghelist nu vrea să-i indice pe „bătrâni”, pe „cei în vârstă”, ci termenul grec este „prezbiter”, iar prezbiterii sunt membrii sinedriului, aceia care judecă. Sinedriul era cel mai înalt organ juridic al Israelului, compus din marii preoți, din cărturari și din prezbiteri. Sunt aceia care judecau și tocmai aceștia sunt cei care pleacă.

L-au lăsat singur, iar femeia era acolo, în mijloc. Finalul este încărcat de o mare gingășie.

Atunci Isus s-a ridicat și i-a zis: „Femeie, unde sunt? Niciunul nu te-a condamnat?” Iar ea i-a răspuns: „Niciunul, Doamne”. Isus i se adresează cu mult respect acestei femei. Și Isus a spus… Isus este unicul în care nu există păcat, unicul care o putea condamna, care putea arunca prima piatră, și o putea mustra, dar Isus nu o mustră și îi spune: Nici eu nu te condamn; mergi, iar de acum înainte să nu mai păcătuiești”.

Isus nu o iartă pe femeie, pentru că femeia este deja iertată de Dumnezeu, ci îi comunică forța să reînceapă să trăiască. Isus nu aruncă peste această femeie piatra care o strivește, ci îi oferă cuvântul său care să o ajute să continue să trăiască.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Ioan 8, 1-11 (Inițial Luca 21, „39-49”)

În acel timp, Isus s-a dus pe Muntele Măslinilor. Dar în zori a venit din nou la templu și tot poporul venea la el, iar el, fiind așezat, îi învăța. Cărturarii și fariseii au adus o femeie prinsă în adulter și, punând-o la mijloc, i-au zis: «Învățătorule, această femeie a fost surprinsă asupra faptului de adulter. Moise ne-a poruncit în Lege ca pe astfel de femei să le batem cu pietre. Dar tu, ce zici?». Însă spuneau aceasta ispitindu-l, ca să aibă de ce să-l acuze. 

Dar Isus, aplecându-se, scria cu degetul pe pământ. Întrucât continuau să-l întrebe, s-a ridicat și le-a spus: «Acela dintre voi care este fără de păcat să arunce primul cu piatra în ea!». Și, aplecându-se din nou, scria pe pământ. Când au auzit, au plecat unul câte unul, începând de la cei mai bătrâni. 

El a rămas singur, iar femeia era în mijloc. Isus s-a ridicat și i-a spus: «Femeie, unde sunt ei? Nu te-a condamnat nimeni?» Ea i-a zis: «Nimeni, Doamne». Isus i-a spus: «Nici eu nu te condamn; mergi, de acum să nu mai păcătuiești 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.