Vine Isus, ia pâinea și le-o dă lor; la fel și peștele

Duminica a 3-a a Paștelui – 5 mai 2019

Vine Isus, ia pâinea și le-o dă lor; la fel și peștele – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Atunci când Isus cel înviat li s-a manifestat discipolilor săi, el i-a trimis. Spusese: După cum Tatăl m-a trimis pe mine, așa vă trimit și eu pe voi. Mergeți să dați mărturie despre o iubire a lui Dumnezeu pentru umanitate, deplină, totală și necondiționată.

Dar, după cum se pare, discipolii nu au înțeles sau nu au niciun chef de a merge să manifeste această dragoste și, de fapt, revin la ocupațiile lor de dinainte. Să citim capitolul 21 din Evanghelia lui Ioan.

După aceste fapte, Isus s-a manifestat din nou discipolilor lângă marea Tiberiadei. Este a treia oară când Isus înviat se manifestă. Numărul nu trebuie înțeles într-o manieră aritmetică sau matematică, ci înseamnă exhaustivitatea, plinătatea aparițiilor, a experiențelor cu Isus înviat.

Și li s-a arătat astfel: erau împreună Simon Petru, Toma, cel numit Geamănul, Natanael (ultimul dintre discipolii chemați de Isus) din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu și alți doi discipoli. Evanghelistul vrea să ajungă la numărul șapte, care indică totalitatea discipolilor.

Simon Petru le-a spus: „Mă duc să pescuiesc”. Petru continuă încă în dorința sa de a fi liderul grupului. El este cel care ia deciziile. I-au zis: „Mergem și noi cu tine”. Este o caracteristică în Evanghelie faptul că discipolii, în momentele de criză, în loc să fie cu Isus ei sunt cu Simon Petru. Iar rezultatele sunt catastrofale. Atunci au ieşit și s-au urcat în barcă; dar în noaptea aceea nu au prins nimic. Isus spusese: „Fără mine nu puteți face nimic”; și a mai spus: „Atunci când vine noaptea nimeni nu poate lucra”. Dar discipolii încă nu au înțeles.

Iată, așadar, acțiunea răbdătoare a lui Isus care reînnoiește invitația sa la misiune. Când era de acum dimineață, deci când începe deja să se lumineze (lumina fiind imaginea lui Isus), Isus stătea pe mal, dar discipolii nu știau că este Isus. Așadar, Isus le-a zis: „Copilași”, termen plin de gingășie, de tandrețe, de delicatețe, „nu aveți ceva de mâncare?”. Literalmente „companatico”, deci ceva ce se pune între feliile de pâine, ceva de pus pe pâine. I-au răspuns: „Nu!”. Atunci le-a zis: „Aruncați năvodul din partea dreaptă a bărcii și veți găsi!”. Ei l-au aruncat și nu mai reușeau să-l tragă din cauza mulțimii (literalmente a multitudinii) peștilor.

Este important acest termen, „multitudine”, deoarece evanghelistul l-a folosit în capitolul 5 în episodul vindecării din templul din Ierusalim, în piscina din Betesda, atunci când se afla acolo o multitudine de orbi, șchiopi și paralitici, care erau cei excluși, cei marginalizați. Ce vrea să spună evanghelistul? Că misiunea grupului lui Isus trebuie să se adreseze celor excluși, celor marginalizați, celor înlăturați și respinși de instituția religioasă. Tocmai acolo pescuitul va fi abundent.

Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea – discipolul anonim care își continuă prezența în toată această evanghelie a sa – i-a spus lui Petru: „E Domnul!”. El (discipolul anonim) are experiența cu Domnul și îl recunoaște imediat. Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina (literalmente a încins haina, ceea ce înseamnă atitudine de slujire, la fel ca Isus atunci când s-a pus să spele picioarele discipolilor), pentru că era dezbrăcat. Era gol. Este straniu ca discipolul care era gol să-și pună haina pentru a se arunca apoi în apă. Firește, evanghelistul dă o semnificație figurată tuturor acestor lucruri. Este gol fiindcă nu are distinctivul slujirii lui Isus, pentru că tocmai slujirea este cea care ne face să devenim discipolii lui Isus. Și s-a aruncat în mare. Ceilalți discipoli au venit în schimb cu barca, trăgând năvodul plin cu pești: nu erau, de fapt, departe de uscat decât vreo două sute de coți.

Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, pești puși deasupra și niște pâine. Acest fapt despre pâine și pește reamintește împărțirea cu ceilalți a pâinilor și a peștilor, care este imaginea Euharistiei.

Isus le-a zis: „Aduceți puțin din peștii pe care i-ați prins acum!”. Atunci, Simon Petru a urcat în barcă și a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci și trei de pești mari. Și, deși erau așa de mulți, năvodul nu s-a rupt. Isus le-a zis: „Veniți să mâncați!”. Este delicatețea lui Isus, care se propune ca fiind cel care oferă viață, ca fiind cel care propune această viață.

Și niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: „Cine ești?”, căci știau bine că era Domnul. În iubirea care devine dar, se percepe prezența Domnului. Isus s- a apropiat, a luat pâinea – aceleași gesturi pe care evangheliștii le redau la cina euharistică – și le-a dat-o lor; la fel și peștele. Aceasta era a treia oară când Isus li se manifesta discipolilor după ce a înviat din morți. Euharistia este hrana care reconfortează și comunică putere. Și tocmai în acest punct evanghelistul rezolvă, în sfârșit, problema lui Simon Petru. Isus, atunci când l-a întâlnit pe Simon, nu l-a invitat să-l urmeze, în această Evanghelie. Așadar, iată ultima ciocnire dramatică dintre Isus și acest discipol.

După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: „Simon, fiul lui Ioan”… Fiu înseamnă discipol, iar aici discipol al lui Ioan Botezătorul. Pentru a rămas cu ideea lui Ioan Botezătorul [despre Mesia]. „Mă iubești mai mult decât aceștia?”. El i-a răspuns: „Desigur, Doamne, tu știi că țin la tine”. Dar Isus l-a întrebat dacă îl iubește. Simon știe că nu poate spune că îl iubește și, într-adevăr, îi spune că ține la el. Dar Isus acceptă răspunsul. El i-a spus: „Paște mielușeii mei!”, adică elementele cele mai vulnerabile ale comunității. Și apoi reia asaltul: El i-a zis iarăși, pentru a doua oară: „Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?”. El i-a spus: „Desigur, Doamne, tu știi că țin la tine”. De două ori Isus îl întreabă dacă îl iubește și de două ori Petru îi răspunde că ține la el.

I-a zis: „Paște oile mele!”. I-a zis pentru a treia oară (numărul trei îi amintește sărmanului Simon trădarea sa și cântatul cocoșului): „Simon, fiul lui Ioan, ții la mine?”. De două ori Isus l-a întrebat: „mă iubești?”, și de două ori Simon i-a răspuns: „țin la tine”. Acum, a treia oară, Isus îl strânge cu ușa și îi spune: „ții la mine?”. Iată, în sfârșit, prăbușirea lui Simon. Petru s-a întristat (în sfârșit, era și timpul; în clipa trădării nu s-a întristat) că l-a întrebat pentru a treia oară: „Ții la mine?” și i-a spus: „Doamne, tu știi toate, tu știi că țin la tine”. Credea că se cunoaște mai bine decât îl cunoaște Isus. Când Isus spusese: „Toți mă veți trăda, toți mă veți abandona”, el i-a spus: „Nu. Eu sunt gata să-mi dau viața pentru tine”. El credea că se cunoaște mai bine decât îl cunoaște Isus. Acum, în sfârșit, admite: „Tu cunoști totul”.

Isus i-a zis: „Paște oile mele! Adevăr, adevăr îți spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur și te duceai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și te va încinge un altul și te va duce unde nu vei voi”. Și evanghelistul comentează: Aceasta a spus-o pentru a arăta cu ce moarte îl va fi glorificat pe Dumnezeu. Petru l-a urmat pe Isus gândindu-se că îl urmează pe un lider victorios, pe mesia cel triumfător, iar Isus îl face să înțeleagă că a-l urma pe el înseamnă a trece prin ignominie, prin dispreț, prin cruce. Acum, în sfârșit, acest discipol a înțeles și acceptă această invitație a lui Isus. După ce a spus aceasta, a adăugat: „Urmează-mă!”. Pentru prima dată, la sfârșitul Evangheliei, Isus îl invită pe Simon să-l urmeze. Când și-a dat seama, în sfârșit, că urmarea lui Isus nu prevede o cale de onoruri, de succese, de putere, ci de iubire și de slujire, și chiar de umilire și de suferință, numai în acest punct Isus îi spune discipolului: „Urmează-mă”.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Ioan 21, 1-19

[În acel timp], Isus s-a arătat din nou discipolilor lângă Marea Tiberiadei, și li s-a arătat astfel: Erau împreună Simon Petru și Toma, cel numit Geamănul, Natanael din Cana Galileii, fiii lui Zebedeu și alți doi dintre discipolii lui. Simon Petru le-a spus: «Mă duc să pescuiesc». Ei i-au zis: «Mergem și noi cu tine». Au ieşit și s-au urcat în barcă, dar în noaptea aceea nu au prins nimic.

Când era de acum dimineață, Isus stătea pe mal, dar discipolii nu știau că este Isus. Așadar, Isus le-a zis: «Copilași, nu aveți ceva de mâncare?». I-au răspuns: «Nu!». Atunci le-a zis: «Aruncați năvodul în partea dreaptă a bărcii și veți găsi!». Ei l-au aruncat și nu-l mai puteau trage, din cauza mulțimii peștilor. Atunci, discipolul acela pe care Isus îl iubea i-a spus lui Petru: «E Domnul!». Simon Petru, auzind că este Domnul, s-a încins cu haina – pentru că era dezbrăcat – și s-a aruncat în mare. Ceilalți discipoli au venit cu barca – pentru că nu erau departe de uscat, ci la vreo două sute de coți -, trăgând cu ei năvodul cu pești.

Când au coborât pe uscat, au văzut un foc cu jar, pești puși deasupra și pâine. Isus le-a zis: «Aduceți din peștii pe care i-ați prins acum!». Atunci, Simon Petru a urcat în barcă și a tras la mal năvodul plin cu o sută cincizeci și trei de pești mari. Și, deși erau așa de mulți, năvodul nu s-a rupt. Isus le-a zis: «Veniți și mâncați!». Și niciunul dintre discipoli nu îndrăznea să-l întrebe: «Tu cine ești?», căci știau că este Domnul. Isus a venit, a luat pâinea și le-a dat-o; la fel și peștele. Aceasta a fost de acum a treia oară că Isus s-a arătat discipolilor după ce a înviat din morți.

După ce au stat la masă, Isus i-a spus lui Simon Petru: «Simon, fiul lui Ioan, mă iubești mai mult decât aceștia?». El i-a zis: «Da, Doamne, tu știi că țin la tine». El i-a spus: «Paște mielușeii mei!». El i-a zis iarăși, pentru a doua oară: «Simon, fiul lui Ioan, mă iubești?». El i-a spus: «Da, Doamne, tu știi că țin la tine». I-a zis: «Paște oile mele!». I-a zis pentru a treia oară: «Simon, fiul lui Ioan, ții la mine?». Petru s-a întristat că l-a întrebat pentru a treia oară: «Ții la mine?» și i-a spus: «Doamne, tu știi toate, tu știi că țin la tine». Isus i-a zis: «Paște oile mele! Adevăr, adevăr îți spun: când erai mai tânăr, te încingeai singur și te duceai unde voiai. Însă când vei îmbătrâni, îți vei întinde mâinile și te va încinge un altul și te va duce unde nu vei voi». Dar aceasta a spus-o arătând cu ce moarte îl va fi glorificat pe Dumnezeu. După ce a spus aceasta, i-a zis: «Urmează-mă!».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.