Oilor mele eu le dau viața veșnică

Duminica a 4-a a Paștelui – 12 mai 2019

Oilor mele eu le dau viața veșnică – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Imagine preluată de pe internet

De fiecare dată când Isus, fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu el însuși, se găsește în templul din Ierusalim, cel mai sacru loc de pe pământ, cel mai sfânt loc din Ierusalim, locul în care se considera că Dumnezeu însuși este prezent, ei bine, de fiecare dată când Isus se află în templu este întotdeauna o situație de conflict. În pasajul pe care îl vom vedea este ultima dată când Isus este în templu, în sanctuarul din Ierusalim, iar de această dată chiar vor încerca să-l lapideze.

Să vedem ce s-a întâmplat. Trebuie să includem aceste câteva versete din liturgia de astăzi în contextul mai larg în care evanghelistul le inserează. Este una dintre cele mai importante sărbători din Israel, sărbătoarea dedicării, adică reconsacrarea templului, făcută de Iuda Macabeu în 165 Î.Hr.

Cu acea ocazie se aprindea un sfeșnic imens și se numea sărbătoarea luminilor. În mod clar există un conflict între această sărbătoare a luminilor și Isus, care se prezintă pe sine ca lumină a lumii. Deja a spus acest lucru.

De fapt, când Isus intră în templu, el este încercuit imediat de autorități care îl întreabă literalmente: „Până când ne iei viața?”. Misiunea lui Isus de a restitui viață oamenilor înseamnă a o sustrage autorităților care domină acest popor. Ei bine, de data aceasta Isus adresează autorităților religioase, reprezentanților lui Dumnezeu, cuvinte foarte severe. Isus spune: „voi nu credeți pentru că nu faceți parte din oile mele”. Isus s-a prezentat ca adevăratul păstor trimis de Dumnezeu pentru a uni poporul, turma, și totuși Isus spune că există unii care nu fac parte din această turmă. 

Exact autorităților religioase, liderilor spirituali, celor care se considerau de drept a fi cei mai apropiați de Dumnezeu, Isus le spune că sunt excluși. Și iată versetele (inexplicabil de puține) pe care liturgia ni le prezintă. Isus spune: „oile mele…”. Așadar, Isus subliniază încă o dată că oile sunt ale lui, el este adevăratul păstor, pentru că pastorul este cel care își dă viața pentru oile sale. „Oile mele ascultă glasul meu”. Glasul lui Isus, care este glasul lui Dumnezeu, este răspunsul lui Dumnezeu la nevoia de plinătate a vieții pe care fiecare persoană o poartă în interior. Ceea ce caracterizează glasul lui Isus este faptul că mesajul iubirii nu este impus, ci este oferit, pur și simplu propus.

 „Oile mele ascultă vocea mea și eu le cunosc…”. Este importantă în acest pasaj folosirea verbului „a cunoaște”. Indică o cunoaștere cu adevărat intimă, profundă a oilor sale. „Iar ele mă urmează”. Îl urmează pentru că găsesc în Isus răspunsul la idealul lor de viață, lucru pe care nu-l găsesc căpeteniile, fiindcă Isus a spus: „credeți cel puțin în fapte”. Dar autoritățile religioase nu pot crede în aceste fapte, deoarece faptele lui Isus sunt toate menite să restituie viață poporului. Iar conducătorii religioși sunt tocmai cei care sufocă această viață.

Și Isus continuă: „eu le dau viața veșnică”. Aceasta este o temă dragă evanghelistului. Viața veșnică nu este un merit, ci este un dar din partea lui Dumnezeu și se numește veșnică nu atât pentru durata ei, nedeterminată, cât mai ales pentru calitatea ei, care este indestructibilă.

„Și nu vor pieri în veci”, adică niciodată, „și nimeni nu le va smulge din mâna mea”. Iată, Isus dă un avertisment foarte sever, foarte clar autorităților religioase ca să nu încerce să smulgă aceste oi din mâna sa. El va fi păstorul care își va da viața pentru oile sale. „Tatăl meu, care mi le-a dat, e mai mare decât toți”. Acesta este un verset oarecum dificil și complex. Există cinci variante, deoarece problema constă în a înțelege ce anume este mai mare, tatăl sau turma?

Sensul, semnificația în fond nu se schimbă. Noi propunem versiunea în care ceea ce este mai mare, mai important este turma, pe care Tatăl a dat-o Fiului. Deci Tatăl care i-a dat acest popor lui Isus este cel mai mare dar pe care i l-ar putea oferi. Și dacă mai înainte Isus a vorbit despre mâna sa, spunând că nimeni nu le poate răpi din mâna lui, acum ajunge să spună: „și nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui”. Așadar, nu este posibil să se facă distincție între Isus și Dumnezeu, așa cum făceau autoritățile religioase. Dumnezeu și Isus sunt același lucru.

Și turma este în mâna lui Isus, care este mâna Tatălui. Și nimeni să nu încerce din nou să fure turma, așa cum au făcut autoritățile. Și iată fraza care îi va fi fatală, blasfemia, imediat după care se va declanșa acțiunea de linșaj față de Isus, de lapidare.  Isus afirmă: „Eu și Tatăl suntem una”. Traducerea nu este corectă. Textul spune: „Eu și Tatăl suntem unu”.

„Unu” în simbolistica biblică este numărul care indică divinitatea. Adică Isus spune că el este Dumnezeu, așa cum Tatăl este Dumnezeu. „Eu și Tatăl suntem unul”. Aceasta este o blasfemie insuportabilă. Evanghelistul realizează aici ceea ce a scris la începutul Evangheliei sale, în prolog, când a precizat că pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată, ci doar Fiul este revelația sa. Isus nu este un trimis al lui Dumnezeu, Isus nu este un profet al lui Dumnezeu, Isus este manifestarea vizibilă și pământească a ceea ce Dumnezeu este.

Și iată de ce Isus spune: „Eu și Tatăl suntem unul”. Ei bine, după aceste cuvinte ale sale se dezlănțuie iadul. Va scrie evanghelistul că autoritățile, căpeteniile, vor lua pietre pentru a-l lapida și vor spune motivul: „Nu pentru vreo lucrare bună aruncăm cu pietre în tine, ci pentru o blasfemie. Pentru că tu, om fiind, te faci Dumnezeu”.

Ceea ce era planul lui Dumnezeu asupra omenirii, ca fiecare om să devină fiul său și să aibă însăși viața sa divină, pentru autoritățile religioase, care trebuiau să facă cunoscut acest plan poporului, era, de fapt, o blasfemie care trebuia pedepsită cu moartea.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Ioan 10, 27-30

În acel timp, Isus le-a spus: «Oile mele ascultă glasul meu; eu le cunosc, iar ele mă urmează.

Eu le dau viața veșnică și nu vor pieri niciodată. Și nimeni nu le va răpi din mâna mea.

Tatăl meu, care mi le-a dat, este mai mare decât toți și nimeni nu le poate răpi din mâna Tatălui meu. Eu și Tatăl suntem unul».

Un gând despre “Oilor mele eu le dau viața veșnică

  1. Pingback: „Oilor mele Eu le dau viața veșnică” – BLOGUL UNEI BUNICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.