În timp ce îi binecuvânta a fost ridicat la cer

Înălțarea Domnului[1] – 2 iunie 2019

În timp ce îi binecuvânta a fost ridicat la cer – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM 

Pentru înțelegerea pericopei pe care liturgia ne-o prezintă la sărbătoarea Înălțării, trebuie să ne întoarcem la concepția cosmologică, adică la modul în care relația dintre pământ și cer a fost înțeleasă în vremea evangheliștilor. Dumnezeu era situat sus, în ceruri, iar oamenii pe pământ, astfel încât tot ceea ce provenea de la Dumnezeu se spunea că coboară spre oameni, iar tot ceea ce pleca dinspre oameni spre Dumnezeu, urca.

Să citim, așadar, ceea ce ne scrie evanghelistul. Este capitolul 24, versetele 46-53. Înainte de toate, evanghelistul a scris că Isus „le-a deschis mintea” discipolilor săi „ca să înțeleagă Scripturile”. Scriptura nu este suficient să o citim, ci trebui să ne deschidem mintea, adică să ne deschidem față de ceea ce este nou, altfel nu vom înțelege. 

„În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Așa este scris: Cristosul va pătimi și va învia din morți a treia zi”. Isus a înviat deja, confirmă că toate acestea făceau parte din planul lui Dumnezeu, dar mai ales că moartea nu l-a reținut pe Isus. Isus a înviat a treia zi, iar numărul trei, știm deja lucrul acesta din simbologia biblică, înseamnă ceea ce este complet, ceea ce este definitiv, prin urmare victoria definitivă asupra morții. 

„Iar în numele lui va fi predicată tuturor popoarelor”… Termenul folosit de evanghelist indică națiunile păgâne, deci este un mesaj care este universal. Aici evanghelistul reia aceeași vestire făcută de Ioan Botezătorul, modificând-o ușor. Ioan Botezătorul a anunțat un botez al convertirii pentru iertarea păcatelor. Aici este omis botezul și este proclamată tuturor popoarelor convertirea. Convertirea înseamnă o modificare a valorilor care ne orientează viața. Dacă până acum ai trăit pentru tine, din acest moment trăiești pentru ceilalți.

„Convertirea spre iertarea păcatelor”. Schimbarea vieții, lăsând în urmă egoismul care ne-a orientat existența și deschizându-ne față de noutate, ne obține ștergerea trecutului păcătos. 

Și, subliniază evanghelistul – pare o mică subliniere, dar în realitate are mare însemnătate –, „începând din Ierusalim”. Este o provocare pe care Isus o lansează pentru că exact la Ierusalim, în templu, oamenii trebuiau să meargă pentru a primi iertarea păcatelor, aducând jertfe, anumite sacrificii ce trebuiau închinate lui Dumnezeu. Ei bine, pentru Isus nu mai este nevoie de un spațiu sacru, nu mai este nevoie de un ritual liturgic pentru iertarea păcatelor, ci este necesară schimbarea propriei vieți. 

Dar nu numai atât, Isus a spus că „va fi predicată tuturor popoarelor”. Indica popoarele păgâne și inserează: „începând din Ierusalim”. Ierusalimul, cetatea sfântă, sediul instituției religioase, este echivalat de Isus cu popoarele păgâne. „Voi veți fi martorii acestor lucruri”.

„Și, iată, eu îl trimit asupra voastră pe acela pe care Tatăl meu l-a promis” – literalmente „promisiunea Tatălui meu” –, „însă voi rămâneți în cetate”. Isus anunță trimiterea Spiritului său care va da putere discipolilor și îi va ajuta să înțeleagă mesajul său și, mai presus de toate, să-l traducă în atitudini vivifiante pentru ceilalți. Dar Isus cere ca până la acel moment să rămână – literalmente, evanghelistul folosește verbul „a rămâne așezat”, deci imobili, inactivi – „până când nu veți fi îmbrăcați cu putere de sus”. Așadar, este vestirea a ceea ce vor fi mai apoi Rusaliile.

„Apoi i-a condus afară”… Iar aici evanghelistul folosește un verb tehnic, care este cel folosit în cartea Exodului, pentru a indica acțiunea eliberatoare a lui Dumnezeu față de poporul evreu, înrobit în Egipt. Domnul este cel care și-a scos poporul din țara sclaviei. Ei bine, faptul că evanghelistul folosește aceeași expresie înseamnă că pământul făgăduinței în realitate s-a transformat într-un tărâm al sclaviei. Tocmai instituția religioasă a fost cea care l-a închis pe Dumnezeu și l-a închis pe poporul său pentru propriul interes, pentru propriile conveniențe. Deci exodul lui Isus se încheie prin a-i scoate pe oameni din această instituție, făcându-i să devină pe deplin liberi.

„Afară spre Betania și, ridicându-și mâinile…”. Această ridicare a mâinilor este un semn al victoriei. Evanghelistul face aici trimitere la cartea Exodul, atunci când Moise, în lupta împotriva lui Amalek, ridică mâinile. Atunci când Moise își ridică mâinile, învinge. Așadar, gestul lui Isus este un gest al victoriei. A triumfat asupra morții, a triumfat asupra instituției religioase.

Deci Isus încearcă să-i scoată pe discipoli din toate acestea. „Iar în timp ce îi binecuvânta, s-a desprins de ei și era ridicat la cer”. Iată, așa cum am spus la început, ceea ce evanghelistul vrea să ne ofere nu este o scenă a despărțirii, ci a apropierii. Nu este o îndepărtare, o absență cea pe care evanghelistul ne-o prezintă, ci o prezență și mai intensă. Isus este acum în plinătatea stării divine. Acel om pe care marii preoți l-au asasinat, considerându-l blestemat, în realitate în acel om se manifesta plinătatea condiției divine. 

Finalul evangheliei este dezamăgitor: „Iar ei s-au prosternat înaintea lui; apoi s-au întors la Ierusalim”. Dar cum? Isus i-a scos din Ierusalim și ei se întorc înapoi „cu bucurie mare și” – iată surpriza finală – „stăteau tot timpul în templu lăudându-l pe Dumnezeu”. Dar cum în templu? Nu și-au dat seama că vălul templului se sfâșiase și că Dumnezeu nu mai era în templu?

Acel templu pe care Isus l-a denunțat ca fiind un cuib de hoți, un cuib de bandiți și a cărui dispariție și-a dorit-o, acel templu care era locul cel mai periculos pentru Isus, pentru discipoli este locul care le dă siguranță.

Va fi nevoie de Duhul Sfânt, va fi nevoie de Rusalii pentru a-i elibera de toate acestea.


Notă: [1] În unele țări din Europa Occidentală, printre care și Italia, dacă Înălțarea Domnului nu este sărbătoare legală, celebrarea liturgică se transferă în duminica imediat următoare.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Luca 24, 46-53

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi: «Așa este scris: Cristosul trebuia să sufere și să învie din morți a treia zi și să fie predicată convertirea în numele lui spre iertarea păcatelor la toate neamurile, începând din Ierusalim.

Voi veți fi martorii acestor lucruri. Și, iată, eu îl trimit asupra voastră pe acela pe care Tatăl l-a promis, însă voi să rămâneți în cetate până când veți fi îmbrăcați cu putere de sus!».

Apoi i-a scos până spre Betania și, ridicându-și mâinile, i-a binecuvântat, iar în timp ce îi binecuvânta, s-a îndepărtat de ei și a fost ridicat la cer. Iar ei, adorându-l, s-au întors la Ierusalim cu bucurie mare și stăteau tot timpul în templu binecuvântându-l pe Dumnezeu.

Un gând despre “În timp ce îi binecuvânta a fost ridicat la cer

  1. Pingback: În timp ce îi binecuvânta a fost ridicat la cer — Curajul credinței – BLOGUL UNEI BUNICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.