Noi suntem limbajul nostru. Să-l protejăm de vulgaritate

«Etica și spiritualitatea privesc fiecare ființă umană: sunt garanția noastră de supraviețuire»

Fără etică și fără spiritualitate nu există supraviețuire. Cuvântul lui Vito Mancuso, teolog și jurnalist, printre invitații la Festivalul Cuvântului, la Chiavari, până duminică. Astăzi, la 18:30, în piazza Nostra Signora dell’Orto, intervievat de Luca Ubaldeschi, director al cotidianului Il Secolo XIX, Mancuso deschide secțiunea „Dialogul: temelia unei noi umanități”, îngrijită de Goffredo Feretto și Helena Molinari.

Mancuso, pentru budism „cuvântul drept” este una dintre razele căii spre eliberare. În ce mod a vorbi bine ne face să devenim persoane mai bune?

«În zilele noastre, noi, ființele umane, avem puține puncte stabile. Au eșuat cele ale religiei și ale ideologiilor politice. Știința ne adresează mai presus de toate întrebări, în timp ce tehnologia ne oferă scenarii îngrijorătoare de control. În plus, poluarea progresivă a planetei continuă. Unul dintre punctele stabile este, așadar, cuvântul, înțeles în sensul de „termen”. Cuvintele nu mint. Pot să mintă frazele, discursurile compuse din fraze, cărțile alcătuite din discursuri, dar nu cuvintele».

Ce tip de siguranță putem găsi în cuvânt?

«Cea de care au nevoie cei vii pentru a se simți adevărați. Confucius vorbește despre „rectificarea numelor”, adică a face astfel încât cuvintele să atingă substanțele într-un mod direct. Aceasta este o lucrare spirituală care nu privește doar religia, ci fiecare ființă umană».

Este mai ales, am putea spune, cu atât mai important într-un moment istoric în care auzim urlete încontinuu.

«Limbajul exprimă interioritatea. Din intonația limbajului se înțelege care este energia interioară care ne mișcă. Este ca un test de sânge, sau mai bine, este o examinare a psihicului. Trăim într-o criză morală evidentă și limbajul resimte acest lucru, începând de la cel al politicienilor».

Ce se schimbă, față de trecut?

«Îmi amintesc de limbajul de televiziune al „Tribunei Politice”, atunci când eram mic. Era atent, respectuos, elegant, plin de cultură. În schimb limbajul de astăzi este banal și vulgar, a fost complet legitimată vulgaritatea, chiar și în ziare».

Ce putem face pentru a ne proteja de această violență, verbală și nu numai?

«În primul rând, trebuie să înțelegem că vulgaritatea este murdărie, că expresiile vulgare murdăresc, că a avea un limbaj vulgar înseamnă, puțin câte puțin, a deveni violenți, aroganți. Noi suntem limbajul nostru. Chiar și dificultatea de a scrie, de a pune semne de punctuație, înseamnă incapacitatea de a-l asculta pe celălalt. Cum să ne protejăm, în concluzie? Nu cred în ataraxie. Cred, mai degrabă, că ne putem apăra de o pasiune cultivând una mai mare. Prin urmare, pasionându-ne de frumusețe, cultivând frumosul, binele, armonia».

Ai folosit verbul „a cultiva” pentru a indica angajamentul necesar pentru a face ceva să crească. Cum de pretindem astăzi totul de-a gata? De ce vorbim mereu despre drepturi și aproape niciodată despre datorii?

«Noi ne simțim lingușiți, în orice moment, de publicitate. Trăim într-un imens spot care vorbește limba drepturilor, a ușurinței de cumpărare, a deținerii. Sunt continue josnicii convingătoare, de neoprit. Astfel, eșuează etica datoriei: nu mai există „tu-ul”, nu mai există „noi-ul”, rămâne doar o mare narațiune a „muncesc-produc-plătesc-iau”. Din acest motiv, există o lungă lucrare pe care trebuie s-o facem la nivel estetic. Trebuie să facem să se înțeleagă că este fascinant să ne alăturăm celorlalți pentru a ne bucura de natură, de cultură… Ori facem asta, ori eșuăm ca ființe umane. Nu vom mai fi „Homo Sapiens Sapiens”, ci „Homo Faber” și, mai presus de toate, „Homo Consumens”. Iată de ce etica și spiritualitatea sunt kit-ul nostru de supraviețuire».

„Noi” nu mai există, spuneați. În ce sens?

«Noi-ul există, desigur, și este noi-ul grupului: noi împotriva acelora, noi, italienii… Viceversa, nu mai există acel „noi” capabil de o îmbrățișare globală, capabil să îmbrățișeze binele tuturor. Acest lucru ar presupune o renunțare la „eu”, la „eu”-ul meu, în scopul unei simfonii. Federico Fellini relatează foarte bine acest lucru în „Repetiție de Orchestră”. Dacă lipsește capacitatea de ascultare, nu mai există o muzică comună».

Ceea ce lipsește în Italia este atenția față de celălalt?

«Italia este o țară care reflectează puțin pentru că citește puțin: în medie, șase italieni din zece nu au niciun contact cu o carte. Drept urmare, există o atenție scăzută față de binele comun, pentru că totul pornește întotdeauna de la cultură».

Interviu de Elena Nieddu pentru Il Secolo XIX, 30 mai 2019

Sursa: Vito Mancuso

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.