Iubirea scoasă în afara legii

Bunul samaritean în zilele porturilor închise și a frontierelor blindate

Există un text în Biblie pe care îl cunoaștem cu toții: parabola bunului samaritean. O figură incomodă, un om considerat de Israel a fi impur și eretic, unul de la care nu te aștepți la nimic bun și de care să te ții la distanță. Cu toate acestea, acest om, în relatarea evangheliei lui Luca, oferă ajutor unui om rănit care a fost atacat de câțiva bandiți și abandonat pe stradă. Această figură a servit de-a lungul secolelor pentru a-i pune în gardă pe toți aceia care s-au baricadat în spatele unei credințe formal corecte, dar incapabilă să se apropie de cei care sunt în dificultate. Nu a fost capabil să facă acest lucru levitul și nici preotul, și de multe ori nu au fost capabile să-l facă bisericile.

Timp de secole, iubirea a fost întruchipată de acest om care oferă primul ajutor, își cheltuie timpul și banii pentru a-i găsi o locuință și se preocupă pentru sănătatea lui. Bunul samaritean sfidează lenevia noastră, egoismul nostru, vocația noastră și ne cheamă să devenim semenii celor pe care îi întâlnim pe drum în loc să întrebăm care sunt persoanele de care trebuie să ne ocupăm.

În acești ultimi ani am încercat, ca mulți alții în lume, să devin aproapele celor care, fugind din propria țară, au ales să-și caute viitorul în Europa. Eu, la fel ca mulți alți credincioși, cetățeni obișnuiți, membri ai ONG-urilor, pescari, membri ai Salvamont, voluntari ai asociațiilor, ne-am lăsat interogați și am încercat să dăm un sens cuvântului biblic cu care se încheie parabola: „Mergi și fă și tu la fel!”. Dar de ceva vreme sunt tot mai înspăimântat. Bunul samaritean nu mai este o paradigmă de imitat, a devenit un nelegiuit.

Căpitanul navei Sea Watch, Pia Klemp, riscă douăzeci de ani de închisoare pentru a fi salvat persoane care se înecau în mare, numeroși prieteni francezi din Briançon sunt sub proces de câteva luni de zile, pentru că au strâns din drum oameni care riscau să moară în mijlocul zăpezii pe muntele Montgenèvre. Oricine afișează public o eșarfă pe care este scris: „Iubește-l pe aproapele tău ca pe tine însuți!” este lovit de militanții de dreapta și în cele din urmă batjocorit de ministrul de Interne. Mă gândesc la cei doi francezi care au fost arestați săptămâna trecută pentru favorizarea imigrației clandestine, pur și simplu pentru că au luat la ocazie persoane cu pielea neagră care s-au pierdut în pădure noaptea în ploaie. Ca și cum a-l ajuta pe cineva, având în vedere că nu suntem obligați să cerem documentele decât dacă facem parte din forțele de ordine, ar constitui prin faptul însuși o infracțiune.

Mă gândesc la cei care în acești ani au ajutat cu o pereche de încălțăminte, un loc de dormit, ceva de mâncare, cu căldura umană a celor care încearcă să asculte istoria celuilalt și caută, cel puțin pentru o clipă, să-i sustragă singurătății și disperării care au forma unei foi de refuz, a unei nopți geroase în mijlocul zăpezii și a afecțiunilor care de ani buni sunt doar un mesaj pe whatsapp. Mă gândesc la B., victimă a circuitelor prostituției, respinsă la graniță acum doi ani, pe care am găzduit-o acasă la mine pentru câteva săptămâni; mă gândesc la cele 10.000 de persoane care au traversat pasul Montgenèvre în ultimii doi ani pentru a ajunge în Franța; mă gândesc la minorii neprotejați și retrimiși în Italia, cei cărora Jandarmeria le-a refuzat dreptul de a solicita azil prin metode deloc democratice. Mă gândesc la fata care a murit înecată într-un torent, după ce a fost urmărită noaptea de poliție. Mă gândesc la Mamadou, al cărui braț și alte câteva rămășițe au fost găsite în pădurea din Bardonecchia. Mă gândesc la fetele violate în lagărele libiene care au traversat Col de l’Echelle în timpul iernii, gravide în luna a opta.

Mulți ca mine s-au lăsat interogați de bunul samaritean și au răspuns că nu se putea face altfel, că nu putem abandona lumea rătăcită prin munți la fel cu nu o putem abandona pe mare. Cred însă că am fi putut face mult mai mult. Zilele trecute guvernul a scos în afara legii figura bunului samaritean: sunt îngrijorat de faptul că a devenit licit să lași creaturile umane să se înece sau că este normal să-l trimiți la proces pe cel care încearcă să devină aproapele celuilalt. Sunt preocupat de cele 2000 de persoane care demonstrează în apărarea tutungiului care împușcă mortal un moldovean pentru a-și apăra propriul magazin. Dreptul de a migra, posibilitatea de a-și utiliza pașaportul pentru a se deplasa, dreptul de a trăi într-o țară în care educația, sănătatea și locul de muncă să fie posibilități reale nu mai este perceput ca atare.

Inegalitatea economică colosală dintre țările din care se emigrează și cele în care dorim să trăim nu este percepută ca nedreptate, ci drept bunăstarea potrivită pe care nimeni nu ne-o poate lua. Iar cei care nu sunt de acord sunt chiar luați în râs, încarcerați și obligați să tacă.

Îmi fac griji fiindcă pentru prima dată în viața mea, după ce am recitit de nenumărate ori, mi-a fost frică și am șters unele rânduri.

Davide Rostan, 18 iunie 2019

Sursa: Riforma.it

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.