Forța explozivă a cuvântului parabolic

Bună ziua, lume!

Astăzi avem norocul (!) să ascultăm una dintre primele omilii (Matei 13,18-23) care circulau în comunitățile post-pascale (cum se întâmplă adesea cu atâția preoți de astăzi, care preferă să utilizeze materiale deja frumos confecționate, mai degrabă decât să se dedice efortului de a da glas Cuvântului…).

Isus nu a explicat niciodată parabolele, repet, niciodată! „Explicația”, „aplicarea morală” a parabolei este moartea parabolei înseși. Unul dintre scopurile parabolelor, gen în care Isus din Nazaret este cu adevărat Maestru, este tocmai acela de a demola imaginea lui Dumnezeu care este prezentă în ascultător. Astăzi noi ne apropiem cu dezinvoltură de parabole: le cunoaștem, „le știm pe de rost” și de aceea le retezăm aripile. Este necesar să ne punem de fiecare dată în pielea celui care ascultă pentru prima dată parabola și se regăsește, în această capcană lingvistică minunată, catapultat în interiorul cadrului și zguduit în toate convingerile sale religioase (sau pseudo-religioase). Astăzi suntem puși în fața primelor încercări de a ține în frâu, de a supune forța explozivă a cuvântului parabolic. În ultimă analiză (chiar și din cauza faptului că spațiul unei postări nu permite mai mult… dar îndrăznesc să cer încredere), tema rămâne mereu aceeași: Dumnezeu nu pune limite darului Cuvântului său, Dumnezeu nu face preferințe de persoane. El caută neobosit persoane care doresc să împartă cu el un proiect, proiectul de viață și de fericire pe care el l-a gândit din totdeauna și îl poartă în interiorul său. De aceea face apel la libertatea fiecăruia în a răspunde acestei chemări: cine este pentru viață este cu El, cine este împotriva vieții devine un semănător al morții. Iar pentru a fi semănători ai vieții nu avem nevoie de atestatul de apartenență: este suficient să devenim slujitori ai vieții. Dumnezeu nu are nevoie de credincioși organizați în cete, ci de femei și bărbați liberi și puternici care acceptă să-și riște viața pentru ca toți „să aibă viață și s-o aibă din belșug”. Numai atunci vom produce „care o sută, care șaizeci, care treizeci”, dar și cel care va produce „treizeci” nu se va simți păgubit.

O îmbrățișare tuturor. Viață plăcută!

Pr. Luciano Locatelli, 27.07.2019

Sursa: Il Popolo dell Senape

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.