Războaie religioase? Persecutată este libertatea

„Mai ales puterea, în special cea religioasă, nu tolerează existența persoanelor libere, care scapă dominării ei și nu pot fi controlate. Adeziunea față de Isus și planul Tatălui asupra umanității îi face pe oameni să devină complet liberi…”. După asasinarea părintelui Jacques, în Franța, pe ilLibraio.it intervenția biblistului, fratele Alberto Maggi

Dacă m-au persecutat pe mine… (Ioan 15, 20)

Cel care îl urmează pe Isus nu este surprins atunci când vine persecuția, ci trebuie în schimb să se preocupe atunci când aceasta este absentă: „Vai vouă, când toți oamenii vă vor vorbi de bine” (Luca 6, 26). Iar pentru credincios, dacă îi este fidel Domnului și mesajului său, persecuția, în diversele sale forme, deschise sau mascate, deghizate sau evidente, este întotdeauna prezentă: „Toți cei care vor să trăiască în Cristos Isus cu dreptate vor fi persecutați” (2 Timotei 3, 12).

Lumea îi curtează și îi premiază pe cei care nu o deranjează, dar își dezlănțuie toată ferocitatea sa împotriva celor care, prin viața lor, reprezintă o denunțare vădită a nedreptății sistemului: „A devenit insuportabil pentru noi și numai să-l vedem, pentru că viața lui nu este asemănătoare cu a celorlalți” (Cartea Înțelepciunii 2, 14-15). Mai ales puterea, în special cea religioasă, nu tolerează existența persoanelor libere, care scapă dominării ei și nu pot fi controlate. Adeziunea față de Isus și planul Tatălui asupra umanității îi face pe oameni să devină complet liberi: „Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Libertatea este condiția pentru prezența Duhului, iar Duhul îl face pe om să devină tot mai liber: „Cristos ne-a eliberat pentru libertate!” (Galateni 5, 1) și „Acolo unde este Duhul Domnului, este libertate” (2 Corinteni 3, 17).

Emancipându-l pe om de religie, de legile și prescripțiile care reglementau relația cu divinitatea, de tot ceea ce credinciosul era obligat să facă pentru a-l mulțumi pe Dumnezeul său, Isus a favorizat dezvoltarea și creșterea individului. Maturizarea, de fapt, are loc numai prin afirmarea crescândă a propriei libertăți de gândire și a autonomiei de mișcare, fără a trebui să fim supuși restricțiilor religioase. De aceea Isus i-a eliberat pe cei care îl urmau de normele tipice religiei, precum observanțele alimentare, cu prohibiri și interdicții („Nu lua, nu gusta, nu atinge”, Coloseni 2, 21), nu a impus nici perioade, nici zile care trebuie să fie consacrate cultului divin, nu cere jertfe și nu admite să existe persoane considerate inferioare, recunoscându-le femeilor aceeași demnitate ca și bărbaților (Galateni 3, 28). Cristosul nu-i leagă pe cei care îl urmează de legile divine, ci le comunică Spiritul, însăși iubirea Tatălui, un Dumnezeu care nu absoarbe energiile oamenilor, ci le comunică pe ale sale.

Această libertate este intolerabilă pentru religie, care, pentru a exista, trebuie să domine persoanele, să le facă să devină supuse și infantile, să aibă mereu nevoie de o autoritate superioară care să le spună ce și cum să facă. Sclavii i-au detestat din totdeauna pe stăpânii lor, dar și mai mare este furia celor care au devenit sclavi în mod voluntar, precum Marta, față de persoanele libere și independente. Marta trăiește exilată în bucătărie, în conformitate cu ceea ce poruncește tradiția, și nu tolerează libertatea pe care și-o ia sora ei, Maria, care, asemenea unui bărbat, se întreține cu Învățătorul (Luca 10, 38-42). Aceasta este mânia „falșilor frați intruși, care s-au infiltrat ca să ne spioneze libertatea pe care o aveam în Cristos Isus, cu scopul de a ne face să devenim sclavi” (Galateni 2, 4).

Cei care îl urmează pe Isus, „Lumina lumii”, nu umblă în întuneric, ci vor avea lumina vieții (Ioan 8, 12), pe când cei care trăiesc în întuneric detestă lumina (Ioan 3, 20). Isus nu ne invită la nicio cruciadă împotriva întunericului, ci îi cere luminii să strălucească tot mai mult, pentru că „lumina strălucește în întuneric și întunericul nu a învins-o” (Ioan 1, 5).

Cei care nu vor să fie persecutați trebuie să renunțe la plinătatea libertății și să se resemneze să trăiască conform legilor și nu însuflețiți de Duh. Dar în persecuție există o mare certitudine: Dumnezeu stă întotdeauna de partea celor persecutați (Matei 5, 10-11) și niciodată de partea celor care persecută, chiar dacă pretind să facă acest lucru în numele său („Vine ceasul când oricine vă va ucide va crede că îi aduce cult lui Dumnezeu”, Ioan 16, 2), de aceea Isus ne asigură: „Nu vă temeți de cei care ucid trupul, dar nu au puterea de a ucide sufletul” (Matei 10, 28).

Pr. Alberto Maggi, biblist, 01.08.2016

Sursa: ilLibraio.it

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.