Va fi bucurie în cer pentru un singur păcătos care se convertește

Duminica a 24-a de peste an – 15 septembrie 2019

Va fi bucurie în cer pentru un singur păcătos care se convertește – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

În timp ce cărturarii și fariseii aveau ambiția de a duce poporul spre Dumnezeu, deci să-l ducă prin respectarea regulilor, a preceptelor religioase, Isus alege o cale diferită. El nu vrea să-i ducă pe oameni spre Dumnezeu, căci știe că, dacă cineva vrea să-i ducă pe oameni spre Dumnezeu în mod inevitabil unii rămân în urmă, iar alții rămân excluși, ci Isus îl duce pe Dumnezeu spre oameni, iar Dumnezeu poate fi dus spre oameni printr-un singur mod: prin comunicarea milostivirii și a compasiunii sale.

Dar exact cărturarii și fariseii, aceste persoane atât de pioase și devotate, în loc să fie fericiți și să colaboreze cu Isus în acțiunea sa, îi sunt contrari. Să citim capitolul 15 din Evanghelia lui Luca, începând de la primul verset.

„Se apropiau de el (de Isus) toți vameșii și păcătoșii”. Deci drojdia societății, cei excluși de religie și marginalizați, care simt în mesajul lui Isus răspunsul la dorința de plenitudine a vieții pe care fiecare persoană o are în interiorul ei.

Oricât de mult o persoană ar putea trăi în direcția greșită a propriei existențe, oricât de înfundată ar fi în păcat, există întotdeauna în ea o dorință de plinătate a vieții, o dorință de fericire, pe care de multe ori a ales-o, din păcate, în mod greșit, făcând-o să cadă în disperare și durere, dar această voce a fost mereu trează. Și, prin urmare, simte în Isus răspunsul la dorința sa.

„Ca să-l asculte”. În timp ce Isus este ascultat de vameși și păcătoși, fariseii, adică persoanele pioase, și cărturarii, adică teologii oficiali, „murmurau spunând…”. Este interesant cum în Evanghelii autoritățile religioase, maeștrii spirituali, cărturarii și fariseii, evită să pronunțe numelui lui Isus. Isus înseamnă „Domnul mântuiește, salvează”, iar ei nu au nevoie de această mântuire din partea Domnului și de fiecare dată i se adresează cu un termen destul de brut și disprețuitor, „acesta, ăsta”.

Și iată scandalul: „Ăsta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei”. Isus nu doar îi primește, ci chiar mănâncă cu ei. A mânca înseamnă a-și împărtăși viața. Dacă mâncăm cu o persoană care este infectată, în mod inevitabil impuritatea acesteia se transmite tuturor celorlalți. Nu au înțeles că prin venirea lui Isus păcătoșii, necredincioșii, cei impuri, nu trebuie să se purifice pentru a fi vrednici să mănânce cu el, ci mâncatul cu el este ceea ce îi purifică. Dar persoanele religioase nu înțeleg acest lucru.

„Iar el le-a spus această parabolă”. Această parabolă, după cum vom vedea acum, nu le este adresată discipolilor lui Isus, ci cărturarilor și fariseilor, adică dușmanilor săi. Este o parabolă care este compusă din trei părți: în primele două se vorbește despre bucuria lui Dumnezeu, iar în a treia, cunoscută sub numele de parabola fiului risipitor, despre motivațiile acestei bucurii.

Isus spune, și consideră acest lucru ca fiind scontat: „Care dintre voi, dacă are o sută de oi și pierde una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și nu se duce în căutarea celei rătăcite, până când nu o găsește?”. Isus presupune ca fiind sigur acel lucru pe care cărturarii și fariseii îl considerau o nebunie. Niciun om sănătos la minte nu lasă nouăzeci și nouă de oi în deșert la dispoziția animalelor sălbatice, la mila hoților, pentru a merge în căutarea singurei care s-a pierdut fără să fie sigur că o va găsi. Ei bine, logica lumii, care este logica convenienței, nu este logica lui Isus.

Logica lui Isus este cea care face binele omului. Și, prin urmare, Isus se prezintă pe sine ca fiind acest păstor care le abandonează pe cele nouăzeci și nouă pentru a merge în căutarea singurei care s-a pierdut. „Când a găsit-o…”. Cărturarii și fariseii și-ar imagina că protagonistul îi leagă o frânghie în jurul gâtului și, lovind-o încontinuu cu piciorul, o conduce în staul, o închide și nu îi mai dă drumul niciodată, certând-o și pedepsind-o. În schimb, când o găsește… „Plin de bucurie o pune pe umerii săi”.

Această oaie care s-a pierdut – pierderea în Evanghelia lui Luca este imaginea păcatului – este tratată mai bine decât celelalte nouăzeci și nouă. Este slabă, iar păstorul îi comunică puterea lui. Deci ajunge să aibă o relație cu păstorul pe care niciuna dintre cele nouăzeci și nouă de oi nu o vor avea. Într-adevăr, păstorul o ia pe umerii săi și îi transmite bucuria lui.

„Se duce acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini și le spune: „Bucurați-vă!”. Dar, în timp ce păstorul parabolei îi invită pe ceilalți să se bucure, vedem că aici în schimb cărturarii și fariseii bombăne.

„Pentru că mi-am găsit oaia mea, pe cea care se pierduse”. Această oaie nu va mai fi o oaie printre celelalte, ci o oaie care are o relație specială cu păstorul ei. Și Isus continuă: „Vă spun: tot așa va fi bucurie în cer pentru un singur păcătos care se convertește”. Iată de ce Isus le comunică viață păcătoșilor, fiindcă știe că puterea cuvântului său, comunicarea vieții sale, dacă este acceptată, poate face să fie părăsită lumea păcatului și a încălcării și viața proprie să fie pusă în sintonie cu planul pe care Dumnezeu l-a avut dintotdeauna asupra creaturilor.

„Mai mult decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire”.

Apoi este a doua parabolă care arată delicatețea lui Isus. De fiecare dată când trebuie să dea exemple, Isus dă un exemplu la masculin, dar apoi unul la feminin. Isus nu uită lumea femeii, iar dacă mai înainte a vorbit despre un bărbat, păstorul, iată că acum intră în scenă femeia. O femeie care are zece monede și pierde una. „Care femeie, dacă are zece monede și pierde una dintre ele, nu aprinde lumina și nu mătură casa și nu caută cu grijă până ce nu o găsește?”. Și la fel și în acest caz reacția este o explozie de bucurie.

„Iar după ce a găsit-o, își cheamă prietenele și vecinele și spune: „Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că am găsit moneda pe care o pierdusem!”. Și din nou sentința lui Isus. „Tot așa, vă spun, este bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un singur păcătos care se convertește”. Dumnezeu se bucură, păcătoșii se convertesc, păstorul și vecinii lui se bucură, femeia și prietenele sale se bucură. Cine bombăne? Cărturarii și fariseii.

Iată, așadar, că în a treia parabolă, care le este adresată cărturarilor și fariseilor, este prezentat fiul cel mare, cel care este reprezentat în mod caricatural, ca fiind persoana religioasă care l-a slujit întotdeauna pe tatăl său, ca un servitor pe stăpânul său, a fost mereu obedient față de poruncile sale, dar, tocmai de aceea, slujirea și porunca nu l-au făcut să înțeleagă inima Tatălui. Drept urmare, în timp ce Tatăl se bucură de întoarcerea fiului care „era mort și a revenit la viață”, fratele cel mare, în loc să se bucure, el, care judecă totul prin parametrii religioși ai moralei, este indignat, se enervează și exact el este cel care nu vrea să intre în casă.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Luca 15, 1-32

În acel timp, toți vameșii și păcătoșii se apropiau de Isus, ca să-l asculte. Fariseii și cărturarii însă murmurau spunând: «Acesta îi primește pe păcătoși și mănâncă cu ei». Atunci le-a spus această parabolă: «Care om dintre voi, având o sută de oi și pierzând una dintre ele, nu le lasă pe cele nouăzeci și nouă în pustiu și umblă după cea pierdută până când o găsește? Iar când o găsește, o pune pe umerii săi bucurându-se și, venind acasă, îi cheamă pe prieteni și pe vecini, spunându-le: „Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că mi-am găsit oaia pierdută!”. Vă spun că, tot așa, va fi mai mare bucurie în cer pentru un păcătos care se convertește decât pentru nouăzeci și nouă de drepți care nu au nevoie de convertire.

Sau care femeie, având zece drahme, dacă pierde una dintre ele, nu aprinde lumina și mătură casa și caută cu grijă până o găsește? Iar când o găsește, își cheamă prietenele și vecinele, spunându-le: „Bucurați-vă împreună cu mine, pentru că am găsit drahma pe care o pierdusem!”. Tot așa, vă spun, va fi mai mare bucurie înaintea îngerilor lui Dumnezeu pentru un păcătos care se convertește». Le-a mai spus: «Un om avea doi fii. Cel mai tânăr dintre ei i-a spus tatălui: „Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!”. Iar el le-a împărțit averea. Și, nu după multe zile, fiul cel mai tânăr și-a adunat toate și a plecat într-o țară îndepărtată. Acolo și-a risipit averea într-o viață de desfrâu. După ce a cheltuit toate, a venit o mare foamete în țara aceea, iar el a început să ducă lipsă. Atunci s-a dus și s-a aciuat la unul dintre cetățenii acelei țări care l-a trimis la câmp să păzească porcii. Și ar fi dorit să se sature cu roșcovele pe care le mâncau porcii, dar nimeni nu-i dădea. Atunci, venindu-și în fire, a spus: „Câți zilieri ai tatălui meu au pâine din belșug, iar eu mor aici de foame! Ridicându-mă, mă voi duce la tatăl meu și-i voi spune: ‘Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. Ia-mă ca pe un zilier al tău!’”. Și, ridicându-se, a mers la tatăl său.

Pe când era încă departe, tatăl l-a văzut, i s-a făcut milă și, alergând, l-a îmbrățișat și l-a sărutat. Atunci, fiul i-a spus: „Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ta; nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău”. Însă tatăl a spus către servitorii săi: „Aduceți repede haina cea dintâi și îmbrăcați-l! Dați-i un inel în deget și încălțăminte în picioare! Aduceți vițelul cel îngrășat și tăiați-l: să mâncăm și să ne bucurăm, căci acest fiu al meu era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!”. Și au început să se veselească. Însă fiul lui mai mare era la câmp.

Când a venit și s-a apropiat de casă, a auzit cântece și dansuri. Atunci, chemându-l pe unul dintre servitori, l-a întrebat ce este aceasta. El i-a spus: „Fratele tău a venit, iar tatăl tău, pentru că l-a recăpătat sănătos, a tăiat vițelul cel îngrășat”. Dar el s-a mâniat și nu voia să intre. Însă tatăl său a ieşit și-l implora. El, răspunzând, i-a zis tatălui său: „Iată, de atâția ani te slujesc și niciodată n-am călcat porunca ta! Dar mie nu mi-ai dat niciodată măcar un ied, ca să mă bucur cu prietenii mei. Însă, când a venit acest fiu al tău care și-a devorat averea cu desfrânatele, ai tăiat pentru el vițelul cel îngrășat”. Atunci, el i-a spus: „Fiule, tu ești cu mine totdeauna și toate ale mele sunt ale tale. Dar trebuia să ne bucurăm și să ne veselim, pentru că acest frate al tău era mort și a revenit la viață, era pierdut și a fost găsit!”».

Un gând despre “Va fi bucurie în cer pentru un singur păcătos care se convertește

  1. Pingback: Va fi bucurie în cer pentru un singur păcătos care se convertește — Curajul credinței – BLOGUL UNEI BUNICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.