În timpul vieții tu ai primit bunurile tale, iar Lazăr relele lui; dar acum el este mângâiat, tu în schimb ești în mijlocul chinurilor

Duminica a 26-a de peste an – 29 septembrie 2019

În timpul vieții tu ai primit bunurile tale, iar Lazăr relele lui; dar acum el este mângâiat, tu în schimb ești în mijlocul chinurilor – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Isus a declarat aceasta într-un mod clar și radical. Este mai ușor pentru o cămilă să intre în urechea unui ac, decât pentru un bogat să intre în împărăția cerului, adică în împărăția lui Dumnezeu. De ce acest lucru? În împărăția lui Dumnezeu există loc pentru domni, dar nu pentru bogați. Care este diferența? Bogatul este cel care are și ține pentru sine, domnul este cel care dă și împărtășește în mod generos cu ceilalți. Deci Isus îi exclude în mod absolut pe cei bogați. Bogații, în Evanghelia lui Luca, sunt considerați bolnavi terminali de egoism pentru care nu există nicio speranță.

Să ascultăm, așadar, această parabolă din capitolul 16 din Luca, începând de la versetul 19, parabola lui Lazăr și a bogatului, pe care Isus o adresează fariseilor. Acei farisei care, atunci când Isus a spus: „nu puteți sluji lui Dumnezeu și bogăției”, râdeau batjocoritor în spatele lui.

Isus spune: „Era un om bogat”. Este a treia oară când apare un om bogat în această evanghelie și imaginea este întotdeauna negativă. Și iată trăsătura de penel fantastică cu care evanghelistul îl descrie pe omul bogat. „Care se îmbrăca în haine de purpură și de in foarte fin”. Astăzi ar fi spus: „se îmbrăca cu haine de firmă din cap până în picioare”, „și petrecea în fiecare zi cu mare fast”. Frecventa cele mai bune restaurante. În acest unic verset există o descriere psihologică a bogatului de o importanță extraordinară. Este sărac în interior, atunci are nevoie să arate bogăția în exterior, iată de ce se îmbrăca cu haine de firmă din cap până în picioare. Și cât de înfometat este! În fiecare zi ia parte la banchete copioase, are în el o foame interioară insațiabilă, pe care crede să o poată calma înghițind alimente. Nu înțelege că această foame interioară poate fi săturată numai dăruind celorlalți.

Prin urmare, o sărăcie interioară căreia îi corespunde un lux exterior. Apoi există un sărac, „pe nume Lazăr”. Este singurul personaj din parabolă care are un nume. Lazăr înseamnă „Dumnezeu ajută”. „Stătea la ușa lui, plin de bube”. Faptul că este plin de bube, potrivit mentalității timpului, înseamnă că a fost pedepsit de Dumnezeu. Deci este un păcătos care a fost pedepsit, unul care și-a căutat singur nenorocirea.

„Dornic să se hrănească cu ceea ce cădea de pe masa bogatului; Dar tocmai câinii… (câinii erau considerați animale impure) veneau să-i lingă bubele”. Animalele impure sunt singurele care se apropie de o ființă considerată impură. În această descriere nu se vorbește de răutate din partea bogatului față de Lazăr, ei trăiesc în două lumi diferite, în două lumi separate. Bogatul, după cum vom vedea, este mustrat și condamnat nu pentru că s-a comportat rău față de Lazăr cel sărac, ci pur și simplu pentru că l-a ignorat.

Erau apropiați din punct de vedere fizic (stătea la ușa lui), dar erau două lumi diferite, exista un abis între ei.

„Într-o zi săracul a murit și a fost dus de îngeri lângă Abraham”. Isus nu adresează această învățătură discipolilor săi, ci fariseilor, și folosește categorii teologice specifice fariseilor. În lumea fariseică era în vogă o carte apocrifă, numită cartea lui Enoh, în care viața de după moarte este reprezentată ca o enormă cavernă, numită întocmai „sânul lui Abraham”, în care, în partea cea mai adâncă, deci cea mai întunecată, mai obscură, erau oamenii care s-au comportat rău, iar în partea de sus, deci mai aproape de lumină, oamenii care s-au comportat bine. Ei bine, săracul moare și este dus lângă Abraham, adică în partea cea mai luminoasă.

El, care era considerat un pedepsit, este în schimb prezentat ca un binecuvântat.

„A murit și bogatul și a fost înmormântat. Stând în inferii…”. În sfârșit, cu noua traducere a Bibliei, realizată în 2008 de Conferința Episcopală Italiană (CEI), a fost corectată eroarea, prezentă în edițiile anterioare, în care se traducea termenul grecesc „hades” cu „infern”. Nu este vorba de infern sau iad, ci de inferii, adică partea inferioară a pământului.

„În mijlocul chinurilor, și-a ridicat privirea și l-a văzut de departe pe Abraham, și pe Lazăr lângă el”. Acum, în sfârșit, la restriște, bogatul își dă seama de Lazăr, de cel pe care l-a ignorat pe tot parcursul vieții sale.

„Atunci, strigând, a zis: «Părinte Abraham, ai milă de mine…». Bogații sunt mereu la fel, lor totul le este datorat. Nu se gândesc niciodată să ofere, ci pretind. Iar aici bogatul folosește imperativul „trimite!”. El poruncește! Acum, când și-a dat seama de Lazăr, vrea numai să-l folosească pentru scopurile lui.

„Trimite-l pe Lazăr să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi ude limba, pentru că sufăr teribil în această flacără”. Acum, în sfârșit, și-a dat seama de Lazăr, dar îl vede numai în funcție de nevoile sale. Nu cere, ci pretinde. Aceasta este atitudinea tipică a bogaților.

„Dar Abraham a răspuns: «Fiule, amintește-ți că, în viață, tu ți-ai primit bunurile tale, iar Lazăr relele lui»”. Adică, tu nu ți-ai împărtășit bunurile tale cu Lazăr. „Dar acum, în acest fel el este consolat, tu în schimb ești în mijlocul chinurilor. Și, pe lângă toate acestea, între noi și voi a fost fixat un mare abis», adică aceeași lume diferită, același abis care exista pe pământ între Lazăr și bogat – care trăia la un astfel de nivel încât nu-și dădea seama de cel sărac –, există și acum, după moarte. „Cei care vor să treacă de aici la voi, nu pot, și nici de acolo nu pot să ajungă până la noi”.

„Iar acela a răspuns: «Atunci, părinte…». Să observăm… Bolnavi terminali de egoism… cei bogați. Acum, când se află la restriște, nu se gândește la populație, la lume, ci numai la el însuși și, eventual, la clanul său familial. „Te rog să-l trimiteți pe Lazăr în casa tatălui meu, căci am cinci frați”. Se interesează numai de familia lui, nu spune: „trimite-l la întreaga țară”. „Să-i avertizeze în mod sever, ca să nu vină și ei în acest loc de chin”.

„Dar Abraham a răspuns: «Îl au pe Moise și pe Profeți; să asculte de ei». Moise și profeții au scris în favoarea celor săraci. În Moise se citește că voința lui Dumnezeu este ca nimeni din poporul său să nu fie nevoiaș. Iar profeții au tunat împotriva celor bogați, care se hrănesc cu bunurile săracilor.

„Și el a răspuns: «Nu, părinte Abraham, dar dacă cineva se duce la ei din morți, se vor converti”. Și iată sentința finală a lui Isus către farisei. „Abraham a răspuns: «Dacă nu-i ascultă pe Moise și pe Profeți (exact pe farisei, care se apelează mereu la Moise și la Profeți, Isus îi denunță că, în realitate, nu-i ascultă), nu se vor convinge nici dacă cineva ar învia din morți»”.

De ce Isus afirmă acest lucru, faptul că nici în fața învierii morților nu se vor convinge? Pentru că toți aceia care nu sunt capabili să-și împartă pâinea cu cei flămânzi, nu vor reuși niciodată să creadă în cel înviat, în Cristos cel înviat, care este recognoscibil, ca în această evanghelie în episodul de la Emmaus, doar în frângerea pâinii. Numai cel care este generos în viață, va putea apoi să-l experimenteze pe Cristos cel înviat în existența sa.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Luca 16, 19-31

În acel timp, Isus le-a spus fariseilor: «Era un om bogat care se îmbrăca în purpură și mătăsuri fine și petrecea în fiecare zi cu mare fast; la poarta lui zăcea un sărac cu numele de Lazăr, plin de bube: el ar fi dorit să se sature cu ceea ce cădea de pe masa bogatului. Ba, mai mult, veneau și câinii să-i lingă bubele.

A murit săracul și a fost dus de îngeri în sânul lui Abraham. A murit și bogatul și a fost îngropat. Pe când se chinuia în iad, și-a ridicat ochii și l-a văzut pe Abraham și pe Lazăr în sânul lui și, strigând, a zis: „Părinte Abraham, îndură-te de mine și trimite-l pe Lazăr ca să-și înmoaie vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinui cumplit în flăcările acestea!”.

Însă Abraham i-a spus: „Fiule, aduți aminte că ai primit cele bune în timpul vieții tale, după cum Lazăr, cele rele! Acum însă el este aici mângâiat, tu însă suferi. Și, pe lângă toate acestea, între noi și voi este o mare prăpastie, încât cei care ar vrea să treacă de aici la voi să nu poată, și nici de acolo să treacă la noi”. El a zis: „Atunci, te rog, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, ca să-i prevină, nu cumva să ajungă și ei în acest loc de chin!”. Dar Abraham i-a spus: „Îi au pe Moise și pe Profeți: să asculte de ei!”. El însă a zis: „Nu, părinte Abraham, dar dacă unul dintre morți ar veni la ei, s-ar converti”. I-a răspuns: „Dacă nu ascultă de Moise și Profeți, chiar dacă ar învia cineva din morți, nu se vor convinge”».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.