Dumnezeu va face dreptate aleșilor săi care strigă către el

Duminica a 29-a de peste an – 20 octombrie 2019

Dumnezeu va face dreptate aleșilor săi care strigă către el – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Capitolul 18 din Evanghelia lui Luca se deschide cu o învățătură a lui Isus care nu privește rugăciunea, ci credința. Nu o rugăciune insistentă, ci credința. Ce înseamnă credința? A avea încredere, a crede în mod profund că Dumnezeu își realizează planul. Și care este planul lui Dumnezeu? Împărăția lui. Despre rugăciune Isus le-a vorbit deja pe larg discipolilor săi în capitolul 12 și în altele, prezentându-l pe Dumnezeu ca pe un Tată care se îngrijește de binele fiilor săi, un Tată care nu răspunde nevoilor lor, necesităților lor, ci chiar le precedă. Un Tată care, așa cum a spus Isus, „știe de ce anume aveți nevoie”.

Prin urmare, nu există necesitatea de a-i înșira cererile noastre, pentru că Tatăl deja le cunoaște. Iar Isus, concluzionând această învățătură despre rugăciune, a spus: „Căutați mai degrabă împărăția lui și toate acestea vi se vor da în plus”.

Împărăția este obiectul rugăciunii. Într-adevăr, în rugăciunea Tatăl nostru Isus va insera cererea: „Să vină împărăția ta”. Ce este această împărăție? O societate alternativă. Așadar, acest pasaj pe care îl citim acum – capitolul 18, primele opt versete ale evangheliei lui Luca – nu este o lecție despre insistența rugăciunii față de un Dumnezeu care este surd și trebuie implorat. Acesta este Dumnezeul păgânilor, nu Tatăl lui Isus.

Este o învățătură cu privire la certitudinea făgăduințelor lui Dumnezeu care sunt împlinite, chiar dacă aparent poate să pară contrariul. Evanghelistul scrie: „Le spunea…”. Deci Isus se adresează discipolilor, acestor ucenici care au arătat că nu au un minim din această încredere. „O parabolă despre nevoia de a se ruga întotdeauna, fără să obosească vreodată”. Iată, învățătura nu este despre rugăciune (rugăciunea e un mijloc), ci învățătura este despre dreptate.

De fapt, termenul justiție va apărea de patru ori în această evanghelie. Este dreptatea împărăției, a acestei societăți alternative pe care Isus a venit să o propună.

„Într-o cetate trăia un judecător care nu se temea de Dumnezeu și nici nu ținea seama de cineva”. Portretul pe care Isus îl face despre judecător este acela al unei persoane puternice și superbe. Și ne amintește imediat de anunțul pe care Maria l-a făcut în această evanghelie prin cântarea ei, de planul lui Dumnezeu cu privire la creație, dar un plan care, pentru a fi realizat, are nevoie de colaborarea oamenilor. Maria a spus că Dumnezeu i-a risipit pe cei mândri, i-a răsturnat pe cei puternici de pe tronuri – iar aici avem un puternic care este mândru –, i-a înălțat pe cei umili, i-a umplut cu bunuri pe cei flămânzi, i-a trimis pe cei bogați cu mâinile goale. Acesta este planul lui Dumnezeu. Și exact asupra acestei încrederi Isus insistă. Exact aceasta este credința pe care discipolii săi trebuie să o aibă și pentru care trebuie să acționeze, să coopereze.

„În acea cetate era și o văduvă”. Imaginea văduvei în Biblie reprezintă persoana care, neavând un bărbat care se gândește la ea, este la bunul plac al tuturor, este persoana marginalizată, fără protecție, persoana cea mai nevoiașă. Iar Dumnezeu este numit în Biblie „apărătorul văduvelor”, pentru că lui Dumnezeu îi sunt dragi aceste făpturi care sunt marginalizate. „Care mergea la el și îi spunea: «Fă-mi dreptate împotriva adversarului meu»”.

Iată, apare pentru prima dată termenul dreptate, care va apărea de patru ori în această pericopă.

„Pentru câtva timp el nu a vrut, dar apoi și-a zis în sine: «Chiar dacă nu mă tem de Dumnezeu (iată, recunoaște că nu se teme de Dumnezeu) și nu țin seama de nimeni (portretul pe care Isus îl face despre cel puternic este atroce), dat fiind că această văduvă mă deranjează atât de mult, îi voi face dreptate, ca să nu mai vină să mă stingherească încontinuu”. Literalmente „a face un ochi negru”, pentru că îmi strică reputația.

„Iar Domnul a adăugat: «Ascultați ce spune judecătorul dezonest»”. Și e o invitație adresată discipolilor săi. Și iată lecția pe care o dă Isus: „Iar Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi și noapte (în psalmii Vechiul Testament „a striga zi și noapte” este imaginea strigătului celor asupriți) către el? Oare îi va face să aștepte îndelung? Eu vă spun că le va face dreptate repede”. Așadar, Isus garantează că acel plan al lui Dumnezeu asupra umanității, împărăția, o societate alternativă unde valorilor false ale lui „a avea”, „a comanda” și „a urca” se contrapun valorile juste, acelea care creează fraternitate, adică împărțirea cu ceilalți, coborârea și slujirea, se va realiza. Aceasta este împărăția lui Dumnezeu, societatea alternativă. Isus asigură că acest lucru se realizează.

Dar pentru a face acest lucru, discipolii lui trebuie să colaboreze cu el și să o rupă cu aceste valori false ale societății. Dacă nu fac aceasta, împărăția nu se poate realiza.

Iată motivul pentru care Isus încheie cu o expresie care pare plină de amărăciune: „Dar Fiul omului, când va veni…”. Fiul Omului, adică Isus, vine cu distrugerea Ierusalimului. Când Ierusalimul va fi distrus, iată că se anunță venirea Fiului Omului. „Va găsi credință pe pământ?”. Și, într-adevăr, nu o găsește. Evanghelia lui Luca se termină în mod dureros cu discipolii care, în pofida tuturor învățăturilor lui Isus, în pofida tuturor lucrurilor pe care le-a spus Isus, continuă încă să frecventeze templul.

Acea peșteră de tâlhari pe care Isus a denunțat-o și a cărei distrugere a anunțat-o, pentru discipoli reprezintă încă o valoare, adică nu au rupt-o cu trecutul, cu instituția și puterea. Prin urmare, dacă nu o rup cu acestea, împărăția lui Dumnezeu, această societate alternativă, nu poate să emeargă.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Luca 18, 1-8

În acel timp, Isus le-a spus discipolilor săi o parabolă referitor la datoria de a se ruga întotdeauna și de a nu se descuraja:

«Într-o cetate, era un judecător care nu se temea de Dumnezeu și căruia nu-i era rușine de oameni. Și mai era în cetatea aceea o văduvă care venea la el și-i spunea: „Fă-mi dreptate împotriva dușmanului meu!”. Dar, mult timp, el nu a voit. Apoi și-a zis: „Deși de Dumnezeu nu mă tem și de oameni nu mi-e rușine, pentru că nu mă lasă în pace, îi voi face totuși dreptate văduvei acesteia, ca să nu vină și să mă tot bată la cap”».

Iar Domnul a zis: «Ați auzit ce a spus judecătorul nedrept! Oare Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor săi care strigă zi și noapte către el, chiar dacă-i face să aștepte? Vă spun că le va face dreptate repede. Dar când va veni Fiul omului, va găsi oare credință pe pământ?».

Un gând despre “Dumnezeu va face dreptate aleșilor săi care strigă către el

  1. Pingback: Dumnezeu va face dreptate aleșilor săi care strigă către el — Curajul credinței – BLOGUL UNEI BUNICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.