Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii

Duminica a 32-a de peste an – 10 noiembrie 2019

Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

După ce Isus în templu a denunțat cele mai înalte autorități de a fi transformat templul într-o peșteră de tâlhari, se dezlănțuie împotriva lui o ofensivă din partea întregului Sinedriu, de la marii preoți, cărturari și bătrâni, până la farisei, care au rămas uimiți de răspunsul lui și au tăcut. Acum este rândul saduceilor, care fac parte din aristocrația preoțească și economică a țării.

Luca scrie în capitolul 20 al evangheliei sale la versetul 27: „S-au apropiat de el unii dintre saducei”. Numele provine de la Sadoc, care era un preot din vremea regelui David și care l-a consacrat pe Solomon în locul regelui legitim, Adonìa, ca rege al Israelului și a fost răsplătit cu funcția de mare preot; a fost primul mare preot din istoria Israelului.

„Care spun că nu există înviere”. Termenul „înviere” apare pentru prima dată în Biblie în cartea lui Daniel, capitolul 12, dar saduceii, extrem de conservatori și tradiționaliști, recunosc drept cuvânt inspirat, cuvânt divin, numai cărțile lui Moise, adică primele cinci cărți ale legii, Tora. Deci ei nu recunosc nici Profeții, nici scrierile ulterioare, iar învierea era o teorie destul de recentă, o doctrină dusă înainte de farisei care anunțau învierea celor drepți. Deținători ai puterii economice, aristocratice, saduceii nu cred în înviere. Se simt atât de bine aici încât nu au nevoie să spere la o viață mai bună dincolo.

„Și i-au pus această întrebare: «Învățătorule…»”. Iată, cu această tipică falsitate, pentru că nu merg să învețe, ci doresc să judece și să condamne, i se adresează lui Isus. „Moise ne-a prescris” – iată, ei se apelează la Moise, pentru că este singurul a cărui autoritate o recunosc – „dacă moare fratele cuiva care are soție, dar fără copii, fratele său să ia soția și să-i dea descendență fratelui său”. Aceasta era legea numită a leviratului, de la „levir”, cumnat, cuprinsă în cartea Deuteronomului și în alte texte ale Bibliei, care fusese stabilită pentru ca numele persoanei să nu se stingă. Ce spunea această lege? Când o femeie rămânea văduvă fără copii, cumnatul avea obligația să o lase gravidă, iar copilul care s-ar fi născut ar fi purtat numele soțului decedat, astfel încât numele său să se perpetueze pentru totdeauna.

Saduceii continuă și vor să-l discrediteze pe Isus printr-o povestire ridicolă. „Erau deci șapte frați. Primul, după ce s-a însurat, a murit fără copil”. Se referă la istoria biblică a lui Tobìa și a Sarei, femeia căreia i-au murit șapte soți în aceeași noapte a nunții. „Apoi a luat-o cel de-al doilea și după aceea cel de-al treilea și astfel toți cei șapte au murit fără” să-i lase „copii”. Încearcă să ridiculizeze faptul învierii și deci să-l facă pe Isus să cadă în ridicol, privându-l astfel de sprijinul entuziast al mulțimii pentru ca apoi să-l poată prinde, captura și ucide.

„În cele din urmă a murit și femeia. Deci, la înviere, cui îi va fi femeia soție?”. Aici problema nu este afectivă, despre cine o va avea pe această femeie ca soție; femeia folosea în mod exclusiv pentru făcut copii. Așadar, problema nu privește o chestiune afectivă, ci privește descendența: cine va avea descendența sa dintre acești șapte soți care au avut-o pe această femeie? „Pentru că, spun mai departe saduceii, toți șapte au avut-o de soție”. Deci vor să știe care frați din acești șapte își vor putea perpetua descendența.

Și Isus le răspunde saduceilor ridiculizându-i la rândul său: „Fiii acestei lumi – afirmă Isus – se însoară și se mărită, dar cei care sunt judecați vrednici de viața viitoare…” – literalmente, evanghelistul scrie: „de lumea aceea”, lumea în care moartea nu întrerupe viața – „și de învierea din morți, nu se însoară și nici nu se mărită”. Și iată explicația lui Isus: „De fapt, nu mai pot să moară”; nu se mai moare.

Accentul în pericopă este pe faptul că moartea nu întrerupe viața, ci îi permite existenței să se manifeste într-o formă nouă, deplină și, mai presus de toate, definitivă. Și afirmă Isus: „Nu mai pot să moară pentru că sunt asemenea îngerilor”. Isus, cu multă ironie, vorbește exact despre îngeri pentru că saduceii nu credeau în îngeri. Îngerii de la cine primesc viața? Desigur, nu de la părinți. De la Dumnezeu. Prin urmare, Isus îi face să înțeleagă că nu mai este nevoie să facă ca existența proprie să devină veșnică prin nașterea unui fiu, pentru că viața o primim, asemenea îngerilor, direct de la Dumnezeu și, primind această viață de la Dumnezeu, ea este veșnică, indestructibilă.

Și Isus spune de fapt: „Sunt fii ai învierii, sunt fii ai lui Dumnezeu”, adică născuți de Dumnezeu. Dumnezeu este cel care le comunică propria viață, iar viața care vine de la Dumnezeu este o viață pentru totdeauna.

Iar după aceea, lor, care s-au apelat la Moise, Isus le citează din Moise tratându-i ca pe ignoranți: „Iar faptul că morții învie, l-a arăta și Moise (deci trebuia să știți acest lucru) în relatarea despre rug, când spune: Domnul este Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob”. Este celebrul episod al rugului aprins când Dumnezeu s-a manifestat și vorbește despre cele trei personaje cărora, printr-o intervenție divină, le-a fost posibil să aibă o descendență de la soțiile lor care erau sterile.

Și Isus continuă, și este afirmația cea mai importantă a acestui pasaj: „Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, întrucât toți trăiesc pentru el”. Dumnezeul lui Isus nu este Dumnezeul care îi învie pe cei morți: aceasta era teoria, doctrina fariseilor. Dumnezeul lui Isus nu este Dumnezeul care învie morții, ci este Dumnezeul care comunică o viață de o asemenea calitate, încât o face să devină indestructibilă, deci capabilă să depășească moartea.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Luca 20, 27-38

În acel timp, au venit la Isus unii dintre saducei, care spun că nu este înviere. Și l-au întrebat: «Învățătorule, Moise a scris: dacă cineva are un frate însurat care moare fără să aibă copii, fratele lui să ia femeia și să ridice urmași fratelui său. Erau deci șapte frați. Primul, însurându-se, a murit fără copii. Cel de-al doilea și cel de-al treilea au luat-o de soție. Și toți cei șapte au murit și nu au lăsat copii. În cele din urmă, a murit și femeia. Așadar, la înviere, cui îi va fi femeia soție? Pentru că toți șapte au avut-o de soție».

Isus le-a spus: «Fiii lumii acesteia se însoară și se mărită; însă cei considerați vrednici să dobândească lumea cealaltă și învierea din morți nu se vor însura și nici nu se vor mărita, pentru că nu mai pot de acum să moară; sunt asemenea îngerilor și sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. Iar că morții învie, o arată și Moise în relatarea despre rug, când îl numește pe Domnul: „Dumnezeul lui Abraham, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacob”. Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii, întrucât toți trăiesc pentru el».

Un gând despre “Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii

  1. Pingback: Dumnezeu nu este al celor morți, ci al celor vii — Curajul credinței – BLOGUL UNEI BUNICI

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.