Tu ești cel care trebuie să vină, sau să așteptăm un altul?

Duminica a III-a din Advent – 15 decembrie 2019

Tu ești cel care trebuie să vină, sau să așteptăm un altul? – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Evanghelistul Matei scrie pentru o comunitate de evrei, și prezintă figura lui Isus după modelul vieții și a lucrărilor lui Moise. Moise și-a eliberat poporul, făcând ca Dumnezeu să trimită cele zece plăgi, faimoasele zece plăgi ale Egiptului, împotriva acelora care se opuneau eliberării evreilor din sclavie. Ei bine, evanghelistul îl prezintă pe Isus, care nu înfăptuiește zece plăgi, zece acțiuni de pedeapsă împotriva adversarilor săi sau a dușmanilor săi, ci zece fapte prin care comunică viață, și le comunică viața și rivalilor săi, dușmanilor săi. Toate acestea deconcertează, pentru că activitatea lui Isus nu este cea așteptată, cea care fusese anunțată de Ioan Botezătorul, așa cum ne amintim: un Mesia justițiar, care are securea în mână, și taie și aruncă în foc orice pom care nu aduce roade, acest Mesia care ar fi venit să împartă poporul între puri și impuri, între buni și răi. Și, într-adevăr, cel care intră în criză este chiar Ioan. Să citim Evanghelia după Matei, capitolul 11, versetele 2-11.

„… Ioan, care era în închisoare…”. Evanghelistul consideră scontată cunoașterea veștii că Ioan este în închisoare, chiar dacă, în realitate, ne va spune după aceea abia în capitolul 14. De ce este în închisoare? Potrivit lui Matei, Ioan Botezătorul este în închisoare pentru că l-a acuzat pe Irod de a-și fi luat de soție pe soția fratelui său, dar există un istoric al timpului, Iosif Flavius, care ne oferă în „Antichități iudaice” o lectură politică a încarcerării și apoi a asasinării lui Ioan Botezătorul. Iosif Flavius scrie că Irod era preocupat de succesul lui Ioan, de mulțimea care îl urma pe Botezătorul, și spune: „De aceea Irod a hotărât că ar fi mult mai bine să lovească cu anticipație și să se elibereze de el înainte ca activitatea lui să conducă la o revoltă”. Așadar, pentru Iosif Flavius există un motiv politic.

 Ioan este în închisoare, am putea spune în super-închisoarea unei fortărețe, construită de Irod cel Mare, pe malul estic al Mării Moarte, Macheronte… „Auzind vorbindu-se de lucrările lui Cristos…”. Iată, sunt toate fapte prin care Isus, Mesia, comunică viața chiar și păcătoșilor, chiar și dușmanilor. „… Prin intermediul discipolilor săi…”. Este straniu faptul că apar discipolii lui Ioan Botezătorul: se vede că nu l-au acceptat pe Isus ca pe cel pe care să-l urmeze. „… A trimis să i se spună: «Ești tu cel care trebuie să vină sau să așteptăm un altul?»”. Întrebarea lui Ioan Botezătorul are toată savoarea unei excomunicări, pentru că acest Isus nu este acel Mesia pe care Ioan Botezătorul îl vestise, acel Mesia justițiar, judecător, acel Mesia care venea să ducă mai departe pedeapsa lui Dumnezeu. Așadar, fiind în profundă criză, Ioan Botezătorul îi trimite această excomunicare: „Ești tu cel care trebuie să vină sau să așteptăm un altul?”. Isus nu răspunde la polemică prin argumente teologice, biblice, ci cu faptele.

 „Mergeți și faceți-i cunoscut lui Ioan ceea ce auziți și vedeți”, adică ceea ce experimentați. Iar aici Isus enumeră șase lucrări, șase acțiuni. Numărul șase amintește de zilele creației. Prin urmare, în prelungire cu Dumnezeul creației, Isus continuă să comunice viață, și toate sunt acțiuni prin care se comunică sau se înveselește viața persoanelor: „… Orbii își recapătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt purificați…” – leproșii erau considerați nu bolnavi, ci blestemați, pedepsiți – „surzii aud, morții învie, iar săracilor le este vestită evanghelia”, adică vestea cea bună. Și care este vestea cea bună pe care o așteaptă cei săraci? Sfârșitul sărăciei.

Această listă Isus o ia din acțiunile lui Mesia, așa cum fuseseră anunțate de profetul Isaia, în două capitole ale cărții sale, în capitolul 35 și în capitolul 61, dar, în ambele pasaje, Isaia a anunțat și răzbunarea lui Dumnezeu împotriva păgânilor, împotriva păcătoșilor. Isus o omite: acțiunea lui Dumnezeu, prin intermediul lui Isus, este o ofertă de iubire pentru toți, nu există nicio formă de răzbunare sau de pedeapsă. Iată motivul pentru care Isus îl proclamă fericit – deci există o nouă fericire în această evanghelie – pe „… cel care nu găsește niciun motiv de scandal în mine!”. Care este scandalul? Este scandalul milostivirii. E ciudat acest lucru. În timp ce pedeapsa, pedeapsa lui Dumnezeu, fără îndoială, înfricoșează, dar nu-i scandalizează pe oameni, milostivirea scandaliza și continuă încă să scandalizeze persoanele, în special persoanele religioase, acele persoane care cred că Dumnezeu le iubește pentru meritele lor, pentru eforturile lor, și nu suportă această imagine a unui Dumnezeu-milostivire. Dumnezeu-milostivire înseamnă că iubirea lui nu cunoaște obstacolele puse de oameni, iubirea lui vrea să ajungă la toți. Isus a vestit lucrul acesta: Tatăl său nu este Dumnezeul religiei. În orice religie Dumnezeu îi răsplătește pe cei buni și îi pedepsește pe cei răi. Isus a spus: nu, acțiunea Tatălui este ca aceea a soarelui care strălucește asupra celor răi și asupra celor buni, și la fel și ploaia. Acțiunea Tatălui lui Isus este aceea a comunicării iubirii, indiferent de comportamentul și de răspunsul oamenilor. Acesta este lucrul care scandalizează: faptul că, chiar și cei care nu merită, chiar și cei nevrednici, chiar și cei impuri, păcătoșii, pot fi obiectul iubirii lui Dumnezeu, fără o penitență prealabilă, fără o purificare prealabilă: acesta este scandalul milostivirii. Ei bine, Isus îi proclamă fericiți pe aceia care nu se scandalizează.

„Pe când aceștia plecau…”. Pleacă fără nicio reacție, ceea ce înseamnă pe de o parte neînțelegere, pe de alta, dezacord cu ceea ce Isus a spus. „Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: «Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie legănată de vânt?»”. Era proverbială activitatea trestiei; era și într-o fabulă cunoscută a lui Esop. Trestia ce este? Este cea care se îndoaie la vânt, este imaginea persoanei oportuniste, cea care este întotdeauna dispusă să-și îndoaie spatele, numai să rămână la locul ei. Vântul suflă dintr-o parte, suflă și din cealaltă parte, trestia se îndoaie mereu. Deci imaginea oportunistului.

„Atunci ce ați ieşit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine de lux? Iată, cei care poartă haine de lux sunt în palatele regilor!”. În palatele regilor sunt curtezanii. Cine sunt curtezanii? Sunt cei care sunt supuși puternicului de serviciu, mereu gata să schimbe steagul, mereu gata să-și schimbe vesta, să-și schimbe crezul, numai să reușească mereu să se descurce într-o situație critică.

 „Ei bine”, spune Isus, „ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da – răspunde Isus –, vă spun, chiar mai mult decât un profet”. De ce despre Ioan Botezătorul spune Isus că este mai mult decât un profet? Pentru că Ioan Botezătorul este cel care a fost trimis de Dumnezeu pentru a pregăti calea pentru Isus. Prin urmare, Isus ne face să înțelegem că, pentru a fi trimiși de Dumnezeu, pentru a fi colaboratori ai lui Dumnezeu, nu putem fi nici oportuniști, nici curtezani, ci trebuie să mergem mereu drept pe drumul nostru.

 „El este cel despre care s-a scris (iar aici evanghelistul pune împreună două expresii din Vechiul Testament, din cartea Exodului și din profetul Malahia): «Iată, înaintea ta eu îl trimit pe mesagerul meu, înaintea ta el îți va pregăti calea»”. Evanghelistul prezintă figura lui Ioan Botezătorul cum a fost cea a lui Moise, care și-a condus poporul spre Țara Făgăduinței, dar el nu a intrat. A fost Isus cel care a condus apoi acest popor spre eliberare.

Și, în final, elogiul lui Isus: „Adevăr vă spun: dintre cei născuți din femeie nu a fost niciunul mai mare decât Ioan Botezătorul; dar cel mai mic din împărăția cerurilor…” – împărăția cerurilor, așa cum ne amintim, în Matei este comunitatea sa, o societate alternativă, o comunitate în care se intră prin acceptarea și îmbrățișarea primei fericiri, cea a sărăciei („Fericiți cei săraci pentru spirit, pentru că a lor este împărăția cerurilor”) – „este mai mare decât el”. Ioan Botezătorul nu a putut să intre în această comunitate tocmai pentru că a fost încarcerat, și mai ales nu a putut să se nască din nou, să renască din Spirit, prin trecerea de la fiu al femeii la fiu al lui Dumnezeu.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Matei 11, 2-11

În acel timp, auzind Ioan, în închisoare, de faptele lui Cristos, i-a trimis pe unii dintre discipolii săi ca să-i spună: «Tu ești cel care trebuie să vină, sau să așteptăm un altul?». Isus, răspunzând, le-a spus: «Mergeți și faceți-i cunoscut lui Ioan ceea ce auziți și vedeți: orbii văd, șchiopii umblă, leproșii sunt curățați și surzii aud, morții învie, iar săracilor li se aduce vestea cea bună! Și fericit este cel care nu se scandalizează de mine».

După ce au plecat aceștia, Isus a început să le vorbească mulțimilor despre Ioan: «Ce ați ieșit să vedeți în pustiu? O trestie legănată de vânt? Sau ce altceva ați ieşit să vedeți? Un om îmbrăcat în haine moi? Iată, cei care poartă haine moi sunt în casele regilor! Dar ce ați ieșit să vedeți? Un profet? Da, vă spun, chiar mai mult decât un profet. Acesta este cel despre care s-a scris: „Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feței tale; el va pregăti calea înaintea ta”.

Adevăr vă spun, nu s-a ridicat, dintre cei născuți din femeie, unul mai mare decât Ioan Botezătorul. Însă cel mai mic din împărăția cerurilor este mai mare decât el».

Alberto Maggi Dom III Avv , 15 dicembre 2019, Mt 11,2- 11

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.