Isus se va naște din Maria, soția lui Iosif, din neamul lui David

Duminica a IV-a din Advent – 22 decembrie 2019

Isus se va naște din Maria, soția lui Iosif, din neamul lui David – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM

Evanghelia după Matei se deschide cu genealogia lui Isus. Citim în Matei: „Genealogia lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Abraham: Abraham l-a născut pe Isaac…” și așa mai departe. Există o întreagă serie de generații. Pentru a înțelege acest lucru, trebuie să ne situăm în cultura ebraică, în limba ebraică a timpului, unde nu exista cuvântul „părinți”. Exista un tată, care este cel care naște, și mama, cea care se limitează să expulzeze fătul din pântecele ei. La nașterea unui copil nu însemna că tatăl și mama au contribuit în același mod: mama era considerată un fel de incubator, care primea doar sămânța soțului, și apoi, la momentul potrivit, o expulza; prin urmare, bărbatul este cel care naște un copil. Ei bine, avem întreaga genealogie a lui Isus, generație după generație, de bărbați care nasc alți bărbați, până când ajungem la versetul 16: „Iacob…”, Iacob este bunicul lui Isus, tatăl lui Iosif. „Iacob l-a născut pe Iosif…”, iar aici ne-am fi așteptat, pentru a paisprezecea oară, la verbul a naște: și Iosif l-a născut pe Isus. În schimb, aici se trunchiază, se trunchiază această genealogie: „Iacob l-a născut pe Iosif, soțul Mariei, din care s-a născut Isus, numit Cristosul”. Există ceva nou, există o noutate incredibilă: Mariei îi este atribuit același verb, a naște, care era atribuit nașterii de către bărbați. Ce vrea să spună evanghelistul? Că odată cu Maria, acea tradiție care a luat naștere la începutul veacurilor, și care a perpetuat întreaga istorie a lui Israel, se încheie cu Iosif. Tatăl, atunci când năștea un fiu, nu îi transmitea numai viața fizică, biologică, ci întreaga tradiție și spiritualitatea poporului său. Ei bine, tot acest prețios capital al istoriei se oprește la Iosif. Cu Isus, cu Isus există o nouă creație.

Atunci să vedem pasajul pe care liturgia ni-l prezintă în această duminică. Este din Matei, capitolul întâi, de la versetul 18 până la 24: „Astfel s-a născut Isus Cristos…”: literalmente, aceasta este geneza lui Isus Cristos. Evanghelistul face referire cu acest cuvânt, cu acest termen, la prima carte a Bibliei, vrea să indice că în Isus există o nouă creație, ceva inedit, ceva care nu s-a întâmplat niciodată. „Astfel s-a născut Isus Cristos…”, adică aceasta este geneza lui Isus Cristos: „Mama lui, Maria…”, fiind nu logodită, ci căsătorită: la fel și aici trebuie să înțelegem cum era instituția matrimonială pe vremea lui Isus. Căsătoria avea loc în două etape: prima parte, care se numea căsătorie (sposalizio), și a doua, un an mai târziu, care era nunta (nozze). Așadar, căsătoria era împărțită în două părți. Aici Maria și Iosif sunt în prima fază, ea este deja căsătorită, ei sunt deja soț și soție, dar încă nu locuiesc împreună.

„Mama lui, Maria, fiind…”, deci nu „logodită…”, ci „căsătorită cu Iosif, înainte de a merge să locuiască împreună…”, deci înainte de a trece în a doua fază, cea a coabitării în casa paternă, „ea s-a aflat însărcinată prin lucrarea Duhului Sfânt”. Ce vrea să ne indice evanghelistul prin această afirmație? Înainte de toate să mergem la termeni: în ebraică termenul spirit, ruah, este feminin, în greacă, pneuma, este neutru. Prin urmare, evanghelistul evită în mod absolut orice referire la acele istorii care erau frecvente în lumea păgână, a unor zei care se împerechează cu unele fecioare. Aici nu este vorba de o împerechere a unui bărbat cu o femeie, de aceea evanghelistul folosește un termen neutru. Dar Spiritul Sfânt ce este? Este forța creativă a lui Dumnezeu. Ceea ce s-a născut în Isus este aceeași forță care a inițiat creația. În cartea Genezei, la care Matei face referință, „La început Dumnezeu a creat cerul și pământul, iar spiritul lui Dumnezeu plutea deasupra apelor”. Acum Duhul lui Dumnezeu a dat din nou năvală în această făptură.

„Iosif, soțul ei, pentru că era un om drept…”. Aici cuvântul „drept” nu are semnificația noastră morală, ci înseamnă un fidel împlinitor al tuturor regulilor și prescripțiilor legii. „Și nu voia să o acuze în mod public…”. Deja în prima fază a căsătoriei, mirele și mireasa erau soț și soție, iar bărbatul se proteja în această privință stabilind ca, în caz de adulter, femeia să fie lapidată. Ei bine, Iosif este în dilemă, iar această dramă în cărțile apocrife, în Protoevanghelia lui Iacob, este exprimată foarte eficient. Acolo Iosif spune: „Dacă ascund greșeala ei, mă voi regăsi luptând cu legea Domnului”. Deci Iosif se confruntă cu o dramă: el este un fidel împlinitor al legii, iar legea îi poruncește să denunțe și să pună să fie lapidată femeia adulteră infidelă , dar el nu se simte în stare să facă acest lucru. „S-a gândit să o repudieze în secret…”. Repudierea era foarte simplă în vremea aceea: era o foaie de hârtie pe care soțul scria pur și simplu: „Tu, de astăzi, nu mai ești soția mea”. Înmâna foaia femeii, iar aceasta pleca. Motivele pentru repudiere erau multiple și deci nu exista nicio problemă; exact aceasta este ceea ce se gândește Iosif să facă.

„Dar pe când cugeta el la acestea, i-a apărut în vis un înger al Domnului…”. Aceasta este prima dată în Evanghelia lui Matei când apare expresia „îngerul Domnului”. Dumnezeu, în cultura ebraică, era departe de oameni, iar atunci când trebuia să intervină în viața oamenilor, nu se prezenta niciodată cu divinitatea sa, personal, ci prin intermediul acelei formule, care este „îngerul Domnului”. „Îngerul Domnului” nu înseamnă un înger trimis de Dumnezeu, ci este Dumnezeu însuși când intră în contact, în comunicare cu oamenii. Și de ce visul? Visul… În cartea Numerilor este scris: „Dacă va exista un profet al vostru, eu, Jahwe, Domnul, în viziune mă voi revela lui, în vis îi voi vorbi”. Dumnezeu, întocmai, este departe de oameni, nu se manifestă oamenilor în mod direct, ci numai prin vis. Acest „înger al Domnului” este prima dată când apare, și apare de trei ori în această Evanghelie și întotdeauna pentru viață. Aici este prima dată, Dumnezeu care comunică viața, apoi va apărea ca să apere această viață de urzelile ucigașe ale lui Irod, iar mai târziu, în momentul învierii, pentru a confirma că viața, atunci când provine de la Dumnezeu, este indestructibilă.

„Și i-a spus: «Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei cu tine pe Maria, soția ta, căci copilul care s-a zămislit în ea vine de la Duhul Sfânt…»”. Iată, există asigurarea din partea lui Dumnezeu că Maria nu este o femeie adulteră, nu l-a trădat pe Iosif, ci în ea s-a creat ceva nou, este o nouă creație care ia formă în Maria. „Ea va aduce pe lume…”, literalmente, va naște „un fiu și tu îl vei numi Isus, căci el va salva poporul său de păcatele sale”. Aici evanghelistul face o legătură între numele lui Isus și salvarea poporului de la păcate. Acest lucru, în limba noastră italiană, nu poate fi înțeles, dar în ebraică da: Isus în ebraică este Jeshuà, iar verbul a salva, la viitor, va salva, se spune joshuà. Deci, în ebraică există un joc de cuvinte: îl vei numi Jeshuà-Isus, căci el va joshuà-salva poporul său. În limba italiană ar trebui să redăm prin expresia: el se va numi Salvator, pentru că va salva poporul său de păcatele sale. Matei este singurul evanghelist care, la cina Domnului, adaugă cuvintele că sângele lui Isus este dat pentru a șterge… spre grațierea păcatelor. Păcatele nu sunt culpele, greșelile oamenilor. Păcatul este un trecut negativ, este un trecut care nu este conform dorinței lui Dumnezeu.

„Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin intermediul profetului…”. Și se referă la capitolul șapte din Isaia, versetul 14, unde profetul se adresează regelui Ahaz, anunțând nașterea unui fiu, a viitorului rege Ezechia.

„Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel…”. Și exact aici este punctul la care vrea să ne conducă evanghelistul, este firul conducător al întregii sale teologii, al întregii sale Evanghelii, marea noutate pe care o va aduce Isus, Dumnezeul care se face om, care înseamnă Dumnezeu cu noi. De ce este firul conducător? Pentru că apare aici, la început, va reveni pe la jumătatea Evangheliei, și apoi la sfârșitul acestei Evanghelii prin cuvintele lui Isus: „Eu sunt cu voi pentru totdeauna”. Aceasta este noutatea pe care Isus ne-o aduce: un Dumnezeu nu departe, ci un Dumnezeu cu noi. Prin urmare, dacă Dumnezeu este cu noi, el nu mai este un Dumnezeu pe care trebuie să-l căutăm, ci pe care să-l primim și, asemenea lui și împreună cu el, să mergem spre oameni. În timp ce înainte omenirea trăia pentru Dumnezeu, era orientată spre Dumnezeu, ținta finală era Dumnezeu, acum, cu Isus, omenirea trăiește din Dumnezeu și, asemenea lui și împreună cu el, duce acest val de iubire spre toate făpturile.

„Când s-a trezit din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o cu el pe soția sa”. Așadar, Iosif este prezentat ca fiind cel drept în adevăratul sens, ca cel care, chiar mergând dincolo de tradiția prescripțiilor legii, este în sintonie cu cuvântul lui Dumnezeu și îl împlinește, chiar și atunci când acesta merge împotriva propriilor obiceiuri și reguli religioase. Dar mulțumită acestei omisiuni a respectării legii, Duhul Sfânt își face breșă și o nouă viață se poate forma, cea a lui Isus.

Pr. Alberto Maggi, biblist.

Traducere realizată după transcrierea (nerevizuită de autor) de pe înregistrarea video.

Sursa: Centrul de Studii biblice

Matei 1,18-24

Nașterea lui Isus Cristos a fost astfel: mama lui, Maria, fiind logodită cu Iosif, înainte ca ei să locuiască împreună, ea s-a aflat însărcinată de la Duhul Sfânt. Iosif, soțul ei, fiind drept și nevoind s-o acuze în mod public, a vrut să o lase în ascuns.

Cugetând el la acestea, iată că un înger al Domnului i-a apărut în vis, spunându-i: «Iosif, fiul lui David, nu te teme să o iei pe Maria, soția ta, căci ceea ce s-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt! Ea va naște un fiu și tu îi vei pune numele Isus, căci el va mântui poporul său de păcatele sale». Toate acestea s-au petrecut ca să se împlinească ceea ce fusese spus de Domnul, prin profetul care zice: «Iată, fecioara va zămisli și va naște un fiu și îi vor pune numele Emanuel», care, tradus, înseamnă: „Dumnezeu-cu-noi”.

Trezindu-se din somn, Iosif a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului și a luat-o la sine pe soția lui».

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.