Adulterul din inimă

Câțiva farisei s-au apropiat de Isus ca să-l pună la încercare: „îi este permis unui bărbat să-și repudieze soția?”. E clar că da, e pacific, nu numai tradiția religioasă, ci însăși Cuvântul lui Dumnezeu legitima acest lucru. Isus, în schimb, se distanțează de legea biblică: „din cauza împietririi inimii voastre Moise v-a scris porunca aceasta”. …

Continuă să citești Adulterul din inimă

Omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit

Duminica a 27-a de peste an – 7 octombrie 2018 Omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit – Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM Capitolul 10 al evangheliei lui Marcu se deschide cu Isus care învață. Mulțimile se adună în jurul lui, dar, iată, intervine cineva care nu este mulțumit de …

Continuă să citești Omul să nu despartă ceea ce Dumnezeu a unit

Numai familia doctrinei bisericești merită numele de familie?

Dar familia doctrinei bisericești corespunde într-adevăr cu planul lui Dumnezeu? Contrar multor altor dăți, Papa Francisc nu l-a surprins pe nimeni cu discursul de ieri adresat Tribunalului Rota Romana, un text întru totul conform scenariului, același discurs pe care nu numai Benedict al XVI-lea și Ioan Paul al II-lea l-ar fi putut ține, ci și …

Continuă să citești Numai familia doctrinei bisericești merită numele de familie?

Isus, dezbinătorul familiilor

Abia s-a încheiat Sinodul, și a provocat multe dezbateri, înăuntrul și în afara zidurilor Vaticanului. Pe ilLibraio.it prezentăm comentariul fratelui Alberto Maggi (preot biblist și fondator al Centrului de Studii Biblice «Giovanni Vannucci»: „Isus are o privire foarte critică asupra căsătoriei și a familiei patriarhale, iar învățătura lui nu folosește pentru a consolida această instituție, …

Continuă să citești Isus, dezbinătorul familiilor

Iată, vei concepe un fiu și îl vei aduce pe lume

Duminica a 4-a din Advent - 24 decembrie 2017 Iată, vei concepe un fiu și îl vei aduce pe lume - Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM „Nimic nu-i este imposibil lui Dumnezeu”. Exact cu aceste cuvinte se încheie episodul vestirii îngerului Gabriel Mariei. Pentru ca nimic să nu-i fie imposibil lui Dumnezeu …

Continuă să citești Iată, vei concepe un fiu și îl vei aduce pe lume

Ce le lipsește religiilor ca să accepte homosexualitatea?

Chiar dacă astăzi părerea religiilor cu privire la homosexualitate este mai degrabă aceea de condamnare, ceva totuși se schimbă. E de acum foarte citată fraza papei Francisc din 28 iulie 2013: „Dacă o persoană este gay și îl caută pe Domnul și are bună voință, cine sunt eu ca să o judec?”. Afirmație șocantă, pentru …

Continuă să citești Ce le lipsește religiilor ca să accepte homosexualitatea?

Biserică, homosexuali și cupluri de facto: Sinodul potrivit fratelui Alberto Maggi

Pr. Alberto Maggi analizează temele fierbinți care se discută în interiorul Sinodului și sugerează o întoarcere la fundamentele religiei catolice fiindcă „inițiativa este optimă, cu condiția ca ierarhiile bisericești să recunoască cu toată umilința și sinceritatea că nu sunt competente în materie…”. În Sinodul care se desfășoară ierarhia bisericii papei Francisc vrea să trateze teme …

Continuă să citești Biserică, homosexuali și cupluri de facto: Sinodul potrivit fratelui Alberto Maggi

Isus ispitit de satana și slujit de îngeri

Duminica 1 a Păresimilor, 18 febr. 2018 Isus ispitit de satana și slujit de îngeri - Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM Evanghelia lui Matei, în primul capitol, începând de la versetul 14, prezintă începutul activității lui Isus. Să vedem evanghelia de astăzi. Sunt două versete, dar foarte bogate și eficiente. Scrie evanghelistul: …

Continuă să citești Isus ispitit de satana și slujit de îngeri

Isus ispitit de Satana și slujit de îngeri

Duminica 1 a Păresimilor, 22 febr. 2015 Isus ispitit de Satana și slujit de îngeri - Comentariu la Evanghelie de pr. Alberto Maggi, OSM Este uimitoare sobrietatea evanghelistului Marcu în descrierea ispitirilor lui Isus în pustiu. Într-adevăr, Marcu scrie: „Și imediat Duhul l-a îndemnat în pustiu, iar în pustiu a rămas patruzeci de zile, fiind …

Continuă să citești Isus ispitit de Satana și slujit de îngeri